Deputatul Daniel Suciu, care este și liderul de grup PSD în Camera Deputaților, a reacționat la o zi după ce amendamentul propus de deputatul PNL  Robert Sighiartău, pentru majorarea alocațiilor pentru copii, a trecut de votul parlamentarilor. Ulterior adoptării acestui amendament, președintele PSD Liviu Dragnea, cu care de altfel Robert Sighiartău a avut o confruntare directă chiar în fața Parlamentului reunit, a afirmat că este un amendament demagogic, fiindcă deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB.

Deputatul Daniel Suciu a scris pe contul său de Facebook că amendamentul depus de Robert Sighiartău, pe care îl consideră ipocrit, presupunea suplimentarea bugetului de stat cu 2,1 miliarde lei, însă sursa de finanțare propusă de acesta, respectiv excedentul bugetului de pensii, este ilegală.

Robert Sighiartău, numele tău este ipocrizie! Am evitat ieri să fac comentarii la cald despre subiectul fierbinte al alocațiilor și nici nu am dat replici altor deputați de opoziție bistrițeni, însă după finalizarea votului de astăzi câteva detalii trebuie spuse:

1. Amendamentul depus de Sighiartău presupunea suplimentarea bugetului de stat cu 2,1 miliarde de lei, bani luați de la bugetul asigurărilor sociale, mai precis excedentul bugetului de pensii. Lucru interzis prin lege! Pentru că banii pentru pensii trebuie să fie folosiți EXCLUSIV pe principiul contributivității beneficiarilor, de aceea sunt bugete separate!
2. Cuantumul valoric al alocației pentru copii NU se stabilește prin legea bugetului de stat, ci prin legea specială sau ordonanță de guvern. 
3. SINGURA variantă pentru ca bugetul Ministerului Muncii să crească, ulterior alocațiile, era mărirea deficitului bugetar. Am formulat acest amendament astfel încât să poată să crească alocațiile, altfel totul era doar pe hârtie. 
4. NICIUN LIBERAL nu a votat bugetul de stat, practic au votat împotriva măririi bugetului Ministerului Muncii, exact cum au cerut ei prin acel celebru amendament„, a precizat Daniel Suciu.

Potrivit social-democratului bistrițean, Robert Sighiartău știa că propunerea sa este ilegală. Mai mult, Suciu îl acuză pe liberal că, atunci când social-democrații au vrut să plafoneze dobânzile pentru IFN-uri, s-a opus, fiindcă era direct interesat.

Robert Sighiartău știa și știe că amendamentul lui era ilegal și imposibil de pus în practică! Nu comentez limbajul lui la adresa mea dar nici nu rămân dator. Domnule deputat, când am vrut să plafonăm dobânzile pentru IFN (instituțiile financiare nebancare), te-ai opus din toate puterile, chiar dacă aceste instituții practică dobânzi aiuritoare. Ai făcut-o pentru că ai de câștigat direct. Pentru că patronezi o asemenea afacere, iar bistrițenii știu ce vorbesc. Atunci nu îți păsa de români?„, a scris Daniel Suciu.

Totodată, alesul social-democrat bistrițean îi transmite un mesaj și deputatului USR de Bistrița-Năsăud Cristina Iurișniți, care a afirmat joi, că atunci când ea și-a susținut în Parlament amendamentele propuse pentru județul Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu a părăsit sala. Acesteia, deputatul social-democrat în transmite că este „demagoagă și puțin penală”.

Despre Cristina Iurișniți și ceea ce spune domnia sa, sincer, nu dau două parale. A cerut 5 miliarde pentru o toaletă în Visuia dar uită să spună că Primăria Micesții de Câmpie are de la bugetul de stat proiecte aprobate de zeci de milioane de euro. Și primarul este PNL și poate confirma toate acestea. Poate explică mai bine doamna de ce a semnat un contract de muncă cu un consilier și nu a înregistrat niciodată acest contract la Camera Deputaților, mințindu-l că este asigurat și angajat? Sunteți o demagoagă doamnă și puțin penală. Și ați mai solicitat în plen tăierea finanțărilor pentru PNDL, ceea ce însemna oprirea celor 165 de proiecte de investiții din tot județul, în toate primăriile. Ceea ce este o prostie monumentală„, a afirmat Daniel Suciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.