Sibienii au centura mai tare decat clujenii

Daca centura Valcele Apahida (24 de kilometri) a costat circa 200 de milioane de euro, centura municipiului Sibiului (23 de kilometri) a costat circa 60 de milioane de euro. La ambele proiecte au existat neintelegeri cu constructorii, amanari ale termenelor de predare, dar diferenta majora consta in faptul ca municipiul Cluj Napoca are o centura inaugurata, dar neterminata, mai scumpa cu circa 140 de milioane de euro decat cea a sibienilor, care a fost terminata la sfarsitul lui 2010. In urma acestor diferente nimeni nu va fi tras la raspundere, cel putin in viitorul apropiat.

Gazeta de Cluj isi propune sa faca o comparatie intre cele doua centuri ocolitoare: cea a Sibiului si cea a Clujului (Valcele Apahida). Cea a Sibiului a fost terminata anul trecut, spre deosebire de cea a Clujului care, teoretic este terminata, dar constructorii mai au de lucru la un tronson de circa doi kilometri care se surpa din cauza solului pe care a fost construit.
Insa, pentru ca Premierul a fost nerabdator, centura Clujului a fost inaugurata la sfarsitul lunii trecute de Emil Boc si de Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. l
Pe de alta parte, facand parte din opozitie, PSD-istii clujeni spun ca au sesizat Curtea de Conturi a Romaniei in legatura cu banii care s-au “scurs” la centura ocolitoare Valcele Apahida si Inspectoratul de Stat in Constructii pentru modul defectuos in care a fost construit proiectul clujean. De altfel, social democratii clujeni au sesizat si DNA-ul in legatura cu centura ocolitoare Valcele Apahida, dar pana acum nici un procuror nu a iesit la rampa cu vreo arestare.
In legatura cu “nereusitele” legate de centura clujeana, mai multe voci autorizate (ingineri si geologi) spun ca drumul nu ar fi trebuit proiectat pe unde s-a construit deja pentru ca solul, pe anumite portiuni, nu permite construirea de drumuri pentru masini de mare tonaj, cum ar fi TIR-urile. Gazeta de Cluj a prezentat cum in 2006,societatea DP Consult se ocupa de exproprierile terenurilor peste care urma sa treaca centura Valcele Apahida. La data respectiva, DP Consult castigase licitatia pentru proiectarea centurii si guvernul promisese ca va da circa 45 de milioane de euro pentru construirea ei. In mare parte, Emil Boc a trasat aceasta centura pe un studiu de fezabilitate comandat de Miron Mitrea pe vremea cand acesta era ministrul Transporturilor si PSD-istii, care conduceau Clujul, ii cereau lui Mitrea sa dea bani pentru acest proiect. Traseul Valcele-Apahida are o lungime de 23,612 km, studiul de fezabilitate a fost facut in 2004, adica in faza incipienta a proiectarii drumului, iar in 2006 studiul de fezabilitate a fost actualizat si avizat de CNADNR. Ce a presupus traseul acestei centuri rutiere propuse de SC DP Consult? In pofida faptului ca drumul trece prin padure, Agentia pentru Protectia Mediului Cluj a considerat ca nu este necesara o evaluare a impactului asupra mediului pe care il va avea defrisarea unei suprafete de peste 38,5 de hectare de padure. Pe de alta parte, o serie de specialisti in Stiinta Mediului care au dorit sa isi pastreze anonimatul, sustin ca au atentionat ca se vor produce alunecari de teren pentru ca solul de pe o portiune din centura este alcatuit din nisipuri, gresii si conglomerate, straturi care sunt supuse pericolului erozional.
Pe langa proiectantii de la DP Consult, la aceasta centura au  mai lucrat, in calitate de consultanti,  si firmele  Search Corporation si Primacons Group. In total, valoarea acestor doua servicii a costat la momentul licitatiei proiectului 60 de milioane de lei.
Din 2004 pana in 2006, cand s-au inceput lucrarile la acest proiect, trei societati specializate in proiectarea si construirea drumurilor au incercat sa gaseasca un traseu pe unde sa treaca drumul Valcele-Apahida. DP Consult, in calitate de proiectant si SC  Search Corporation si Primacons Group in calitate de consultanti. In paralel, trei partide politice, “inarmate” cu diferite studii realizate de specialisti s-au ocupat de acelasi lucru. De asemenea, SC DP Consult a castigat si contractul pentru evaluarea terenurilor de pe traseul de expropriere unde avea sa se construiasca centura Valcele Apahida.,Pentru aceste servicii, SC DP Consult a fost singura participanta la licitatie si a avut o oferta de circa 67000 de lei. In 2008, tot SC DP Consult a castigat licitatia pentru proiectarea centurii de Nord, data in functiune de curand. Pentru acest serviciu, societatea a castigat 150.000 de euro fara TVA. In acest caz, licitatia a fost contestata de celelalte societati participante, dar intr-un final CNADNR a atribuit contractul acestei firme clujene.

Sibienii au centura putin mai mica, dar mai tare

De partea cealalta, centura municipiului Sibiu are cam aceeasi lungime (circa 23 de kilometri) cu centura Clujului, iar lucrarile au inceput in primavara anului 2003, iar in toamna anului 2006 ar fi trebuit sa fie incheiate. La termenul de finalizare insa, doar 40 la suta din centura ocolitoare era gata si, din cauza intarzierilor prea mari si a depasirii costurilor prevazute in contract, Ministerul Transporturilor a reziliat, in octombrie 2006, contractul cu constructorul initial al centurii, firma italiana Todini Construtioni Generali. In mai 2007 a fost incheiat un nou contract de constructie, termenul fiind aprilie 2011. Autoritatile din Sibiu au cerut insa in repetate randuri ca termenul sa fie devansat, iar centura sa fie data in folosinta la finalul anului 2010. Initial, costurile constructiei au fost estimate la 52,5 de milioane de euro, din care 75% asigurate prin fondurile nerambursabile ISPA, insa la darea in folosinta costul final a fost de circa 60 de milioane de euro.  In 2008, centura a fost scurtata si impartita in doua sectiuni. Pe prima sectiune, in lungime de 14,8 km cu profil de autostrada, lucrarile au fost atribuite consortiului Max Boegl – Geiger, pentru peste 48,8 milioane de euro, fara TVA. La sectiunea a doua lucrarile au fost realizate de compania brasoveana Vectra Service, intre martie si 1 decembrie 2010, costurile fiind de 9,6 milioane de euro fara TVA, pentru constructia celor 2,4 km de autostrada si reabilitarea celor 3,6 km de drum judetean inclusi in centura. Lucrarile au o garantie de doi ani. Nici acest proiect nu a fost scutit de scandaluri si reglari de conturi. Reprezentantii Todini Construzioni Generali Spa, firma cu care CNADNR a reziliat contractul, a obtinut o decizie care obliga statul roman la plata altor 11 milioane de euro. In acest moment, decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD) se gaseste pe masa instantei arbitrale. Pentru reprezentare juridica, CNADNR a angajat Casa de avocatura Corbett & Co. pentru o suma de peste 1,2 milioane de euro, contract semnat in urma cu trei ani. Conform unor informatii din cadrul CNADNR, italienii au abandonat lucrarile din cauza proiectarii proaste, problema cu care se confrunta si centura clujenilor.

CITAT
Ce spune Berceanu despre centura clujenilor
“Dealurile pleaca in permanenta pentru ca solul e de asa natura, ca atunci cand ploua, aluneca straturile, unele peste altele. Au fost necesare lucrari cu totul si cu totul iesite din comun. De asta e si asa de scumpa, la pret de autostrada. Pretul nu e neaparat in legatura cu kilometrul, e in legatura cu solul si greutatile legate de geologia zonei”, Radu Berceanu, fost Ministru al Transporturilor.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.