Parcarea unei impunatoare institutii din municipiu este plina ochi de masini care mai de care mai luxoase, iar cum functia este bine platita, bogatia functionarilor se poate vedea pe toata lungimea strazii. Doar un sef încearca sa faca pe mironosita si vine la slujba cu o vechitura din 1988. Prin acest gest vrea sa arate lumii întregi cât este de onest, cinstit, incoruptibil si ca tot ceea ce face este în slujba cetateanului. Doar ca stomacul subordonatilor nu mai poate înghiti atâtea gogosi… Voci din cadrul institutiei cu pricina, care îi cunosc averea, sustin ca nu este boss-ul asa modest precum se arata. Rezumându-ne doar la mijloacele de transport, acesta se pare ca dimineata la prima ora ia masinuta cea veche si urâta si vine cu ea la serviciu, dar dupa terminarea programului, mai pe înserat, când nu îl vede tot orasul, o scoate pe cea noua si lucioasa la plimbare. Cum minciunica are picioare scurte, probabil nu va dura prea mult pâna când adevarul va iesi la iveala, mai ales acum, când distinsul este în vizorul unor ochi foarte vigilenti de la Bucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here