Home Justiție Sevil Shhaideh scapă de o parte din sechestrul pus în dosarul Belina

Sevil Shhaideh scapă de o parte din sechestrul pus în dosarul Belina

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au infirmat joi decizia DNA şi au redus valoarea sechestrului pe bunurile lui Sevil Shhaideh, ce reprezenta prejudiciul din dosarul Belina, în sensul că de la aproape patru milioane de lei, s-a pus sechestru pe 566.000 de lei, decizia fiind defintivă, informează Mediafax.

„Admite contestaţia formulată de inculpata Sevil Shhaideh împotriva măsurilor asigurătorii. Infirmă, în parte, ordonanţa contestată şi revocă corespunzător măsurile asigurătorii instituite de procuror asupra tuturor bunurilor inculpatei, în sensul că suma totală (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) avută în vedere se micşorează de la 3.804.282,39 lei la 566.482,39 lei. Definitivă”, se arată în decizia instanţei Tribunalului Bucureşti.

Fostul vicepremier este cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul Belina.

DNA spune că, în 2013, în calitate de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Shhaideh a susţinut adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care Insula Belina şi Braţul Pavel al Dunării, din Teleorman, treceau de la Apele Române in administraţia Judeţului Teleorman. Potrivit DNA, trecerea se putea face doar prin lege.

În luna mai, DNA a pus sechestru pe averea fostului vicepremier.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version