Sever Mureşan. Unul din primarii de bază ai PDL şi un edil respectat în interiorul comunităţii pe care o conduce. Spune că a ajuns întâmplător pe fotoliul de primar al comunei Telciu, dar este foarte clar că cel puţin în politică, nimic nu este la voia întâmplării. Abil, inteligent, Sever Mureşan este unul din primarii cu mintea deschisă "open-minds" şi crede că orice bugetar ar trebui să lucreze, mai întâi, în sectorul privat, adică la patron…

Reporter: Nu este tocmai o întrebare de debut-şablon a unui interviu, dar e curiozitatea mea: Cum aţi ajuns primar într-o comunitate, oarecum mai specială, aşa cum e Telciul, ştiut fiind faptul că aţi fost director la o firmă de încălţăminte?
Sever Mureşan: Oarecum întâmplător!!! Tot trecând prin ţara asta, dar şi prin alte locuri, vezi cât de mult se schimbă lucrurile, pe când dacă stai într-un loc, nu poţi observa mare lucru. Schimbările dintr-un anumit loc le vezi când eşti plecat (…) Am lucrat în diferite locuri din ţară, dar şi din Europa.

R.: Pe unde era firma asta unde aţi lucrat înainte de-a ajunge primar?

S.M.: În Bacău, la o firmă româno-italiană, fiind inginer mecanic, după care chiar director de firmă, a unei firme de încălţăminte. A fost o experienţă unică – am luat firma de la zero, eu am plecat de la zero, ca şi inginer mecanic, aşa am ajuns să lucrez acolo, iar, cu timpul am ajuns director. Interesant a fost faptul că italienii erau foarte interesaţi să angajeze oameni fără CV-uri impresionante, care să crească cu firma, să înveţe să facă afaceri în acest sector destul de sensibil.

R.: Aşa aţi început să învăţaţi a construi capitalismul?

S.M.: L-am învăţat din mers! Mi-a folosit foarte mult, şi ca sistem de lucru, ca tot ce poate să fie în sensul de manifestare a tuturor relaţiilor de natură economică. Eu chiar le recomand celor din primăria Telciu, atunci când discutăm în contradictoriu, că ar trebui să facă un stagiu în sectorul privat. Să vadă cum se câştigă banii, cum se munceşte la patron.

R.: De la încălţămintea din piele, la fotoliul din acelaşi material al primarului din Telciu. Cum?

S.M.: Părinţii mei sunt localnici, eu, venind pe acasă, vedeam că lucrurile nu se mişcau, că era o încremenire a tuturor proiectelor, asta dacă ele existau, aşa că am luat decizia să mă implic, mai ales că nu am fost extrem de încântat să văd că toată lumea se plânge, deplânge starea de lucruri, dar atât şi nimic mai mult. Nu-mi place să vorbesc doar de dragul vorbelor, să mă aud. Tăcerea e de aur, iar faptele sunt cele care pot vorbi în locul nostru.

R.: Asta v-a dus în faţa politicii, aţi intrat în campania electorală?

S.M.: Mdaaa (…) Mi-am zis că dacă se va dori schimbarea, atunci mă vor vota. Eu am ajuns primar pe fondul unui sprijin popular masiv, mai ales că în familia mea au mai fost mulţi primari.

R.: Cum vă văd oamenii, acum, la aproape jumătatea celui de-al doilea mandat?

S.M.: Sper că mă văd bine, pentru că dacă nu aş avea suportul lor, aş renunţa. Nu mă pot crampona de o funcţie unde nu mai sunt dorit. Poate greşesc, dar aşa mi-e firea (…)

R.: Urmează un al treilea mandat, aţi început deja pregătirile?

S.M.: Sigur că mă gândesc şi vreau al treilea mandat, dar nu mă pregătesc special. În viaţă faci alegeri, tot timpul ai de ales în ce direcţie o porneşti. Dacă tot am făcut pasul ăsta spre administraţie, atunci să fac ceva pentru oameni, pentru comună, pentru comunitatea în care trăiesc.

R.: Apropo, zicea Marin Preda că viaţa e ca o pradă. Aşa să fie?

S.M.: Putem zice şi aşa ceva. Da, viaţa-i ca o pradă. Depinde de starea în care eşti, cum te simţi, ce vrei şi cum vrei ceea ce vrei. Eu întodeauna am încercat să văd partea plină a paharului. Sunt şi eu un om viu şi, nimic din ceea ce-i omeneşte nu-mi e străin.

R.: Buuun! Atunci cât de aproape sau cât de departe sunteţi de vechiul spirit al satului, de ceea ce a fost înainte această localitate?

S.M.: Spiritul vechi al satului nu cred că s-a pierdut în ultimii ani, cei 20 trecuţi din Decembrie 1989. El s-a pierdut după al doilea război mondial, aşa, încetul cu încetul, an cu an, a devenit o amintire. Am încercat să revigorăm un pic acest spirit vechi, dar e greu, foarte greu. Nu ştiu dacă facem tot ceea ce-i omeneşte posibil, dar cel puţin încercăm să mai facem o respiraţie gură la gură, mai vedem ce e cu tradiţiile, încercăm să le resuscităm. Cel mai mare sprijin ne-a venit din partea Valeriei Peter Predescu, dar, din păcate, marea Doamnă nu mai este (…) Vom face un muzeu al satului, dar lumea se modernizează, globalizarea îşi face simţite efectele.

R.: Ce mai aminteşte pe uliţele satului de Valeria Peter Predescu, de Luca Onul, de alte spirite luminate care au văzut lumina zilei pe aceste locuri?

S.M.: Dacă noi nu avem grijă de ei, nu ne amintim de ei, atunci vor cădea în uitare, pentru că asta e soarta tuturor. Trebuie să le cinstim memoria, iar asta o facem la zilele comunei, în cadrul unui simpozion de aducere aminte, spaţiu unde vin poeţi, scriitori, pictori, oameni luminaţi. E important să avem asemenea manifestări artistice în vremuri când banul e mai important ca sufletul.

R.:Trecem la politică: de ce Partidul Democrat-Liberal?

S.M.: Păi, e destul de simplu: aşa cum alţii m-au ales pe mine, la rându-mi a trebuit să aleg, mai ales că fără un partid politic puternic în spate nu faci prea mare lucru (…) Trebuie să faci parte dintr-o echipă, asta e lecţia capitalismului neaoş. Eu am fost singur doi ani de zile şi mi-a fost foarte greu. Legat de PDL, eu cred că am avut puterea şi inteligenţa de-a alege cea mai puternică echipă. Am ales PDL pentru că au fost singurii care nu mi-au cerut imperativ să mă înscriu la ei, nu au bătut cu pumnul în masă, m-au ajutat la nişte proiecte fără a-mi condiţiona rezolvarea unor probleme de un carnet de partid.

R.: Rolul deputatului Ioan Oltean?

S.M.: Important, foarte important rolul deputatului Oltean în înscrierea mea în PDL, dar colaborarea mea este la fel de bună cu Ioan Andreica sau preşedintele Liviu Rusu.

R.: Ce modificări credeţi că ar trebui aduse statutului PDL?

S.M.: Eu nu văd problema în acest mod. Zic eu că un lucru care funcţionează trebuie lăsat să funcţioneze. Ăsta e un principiu al capitalismului şi a societăţiilor dezvoltate din punct de vedere economic (…) Mda, dar dacă se consideră că sunt lucruri perfectibile, atunci să trecem la treabă. E bine să se intervină ca lucrurile să nu treneze, dacă e să facem ceva, atunci să facem o treabă bună, care să ajute partidul.

R.: Aici, la poalele Ţibleşului, ce valoare mai are muntele în viaţa comunităţii?

S.M.: Noi ne raportăm viaţa la munte şi la pădure, noi co-existăm, dacă vrei şi pot să spun aşa. Nu ştiu dacă am putea trăi fără munte – un muntean la câmpie nu stă mai mult de două săptămâni. Aici e mai greu, totul e mai dur, mai din topor, dar e viaţa noastră, eu cred că muntele te face mai puternic.

R.: Oarecum, John Fowless, rezuma în Magicianul că noi, oamenii, suntem nişte actori de mâna a doua, prost plătiţi pe marea scenă a vieţii. Cum vedeţi lucrurile acestea?

S.M.: Hm, ce să zic – nişte actori suntem pe marea scenă a vieţii (…) mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin hăruiţi pentru rolul ce trebuie să-l jucăm. Depinde cum şi la ce ne raportă. Cred că tot ceea ce facem noi are o anumită importanţă (…) Raportându-ne la activitatea asta a noastră, aşa buni, răi, deştepţi sau mai puţin, proşti sau indiferenţi, primarii ăştia din judeţ şi din ţară duc în spatele lor administraţia României.

R.: Sunteţi un fel de caporali ?

S.M.: Sigur, caporalul este coloana vertebrală a oricărei armate. Ştii bine că multe s-au schimbat şi în administraţia publică locală. S-au schimbat mult şi primarii, mulţi sunt tineri, foarte tineri, practic s-au schimbat generaţiile, iar lucrurile merg înspre bine.

R.: Cât de importantă este familia pentru dumneavostră? Cam şablonată întrebarea …

S.M.: Nu ştiu dacă e aşa. Pentru fiecare dintre noi, familia e importantă, e ceea ce mă menţine pe mine pe linia de plutire. Dacă nu ai sprijinul familiei într-un domeniu ca ăsta al meu, capotezi. Vezi, aici e un paradox, pentru că în meseria asta, practic, eşti obligat să-ţi neglijezi familia, dar nu poţi să nu te implici. Dacă stau la pescuit toată ziua, sau număr maşinile şi oamenii care trec pe stradă, nu voi avea nici rezultate şi nici vreun proiect care să facă viaţa mai acceptabilă semenilor mei. În urma fiecăruia dintre noi trebuie să rămână ceva, pentru că nu suntem peşti să nu lăsăm nimic.

Alin Cordoş

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here