Toţi actorii internaţionali ştiu clar că orice intervenţie militară care ar submina acordul de la Bruxelles cu NATO şi KFOR va duce la o reacţie din partea Serbiei, a declarat miercuri ministrul de externe sârb Ivica Dacic, citat de Tanjug, potrivit agerpres.ro.

”Toată lumea ştie că nimeni nu trebuie să se joace cu focul şi să se aştepte ca Serbia să nu reacţioneze. Serbia va reacţiona”, a spus Dacic într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că ţara sa nu va deveni o parte a problemei şi nu se va alătura Pristinei în luarea diverselor decizii unilaterale.

Parlamentul kosovar a votat joi o serie de principii de negociere prin care sunt interzise orice schimbări de frontieră în cadrul dialogului Belgrad-Pristina, ce vizează normalizarea relaţiilor dintre cele două părţi.

Conform acestor principii, obiectivul principal vizează obţinerea recunoaşterii independenţei din partea Serbiei, respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale şi acordul Belgradului care să permită aderarea Kosovo la instituţiile internaţionale. Documentul subliniază, de asemenea, că un astfel de acord ar deschide pentru Kosovo calea spre UE şi admiterea în ONU.

În opinia lui Ivica Dacic, această platformă adoptată de Pristina este în realitate una împotriva dialogului cu Belgradul şi reprezintă un ultimatum dat Serbiei.

”Belgradul nu are nicio intenţie de a lua în considerare ceva de felul acesta”, a spus oficialul sârb.

Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi, şi-a declarat independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune în timpul războiului din 1998-1999.

Independenţa Kosovo este recunoscută de 116 ţări, inclusiv de 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo.



1 COMENTARIU

  1. Orice ” divortz „… costa ! Exact ca si-ntr-o familie , unde sotii nu se mai inteleg… urmeaza certuri, batai, acte de violentza … etc. in care cei dezavantajati vor sa divortzeze si cei care au anumite beneficii de ” casatorie ” … NU VOR … si nu se lasa fara o ” batuta cu strigaturi ” ! PACAT CA NU EXISTA UN TRIBUNAL INTERNATIONAL , prin care anumite provincii, daca vor sa se desprinda de anumite tzari in care au fost incluse mai mult sau mai putin fortzat, sa-si poata hotara singure soarta , sa ” divortzeze legal ” si sa se alieze cu cine cred ei ca le este mai bine .
    De aceia exista atatea conflicte internationale zonale… cum este in zonele arabe, in zonele evreiesti, in zonele spaniole sau irlandeze… sau ucraineene aici langa noi … etc. etc. etc.unde efectiv oamenii din anumite provincii s-au saturat de ” comportamentul conationalilor ” de alta ” coloratura ” . Este exact ca si-n conflictele dintre ” scalvi ” si ” stapanii de sclavi „… dar cu o varianta moderna .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here