Senatorul liberal Dorin Dobra l-a atacat dur pe colegul său de partid Andrei Rusu, actualmente directorul SC Lucrări Drumuri şi Poduri, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Conducerea PNL BN dezaprobă declaraţiile senatorului Dorin Dobra, spunând că trebuie să probeze cele afirmate.

 

Deşi aparent este linişte şi pace în USL Bistriţa-Năsăud, din când în când sunt lansate avertismente destul de dure între formaţiunile politice care compun alianţa. Săptămâna trecută liberalii din Organizaţia municipală, în frunte cu senatorul Dorin Dobra, au început să arunce săgeţi către colegii lor social-democraţi, pentru ca nu peste foarte mult timp în Consiliul Local Bistriţa să reuşească să îşi promoveze o serie de proiecte care au fost respinse, durerea cea mare fiind însă legată de majorarea capitalului social, la 120.000 de lei, al firmei care administrează parcul industrial de la Sărata – SC Business Park Bistriţa Sud SRL.

Săgeţi au fost aruncate şi spre Andrei Rusu, membru PNL, care acum conduce SC LDP, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Acest atac însă a produs o serie de reacţii la nivelul conducerii PNL Bistriţa-Năsăud.

Pe de altă parte, atacul lui Dobra la adresa LDP şi a lui Andrei Rusu are un alt substrat. Surse ale Gazetei de Bistriţa susţin că Dobra este foarte supărat că un bun prieten de-al său cu care îşi împarte cafea de dimineaţă pe terasa de la Metropolis ar fi avut de pierdut din cauza unei licitaţii pe care a câştigat-o LDP. Drept urmare, Dobra a început să atace LDP întru consolarea prietenului său.

 

Dobra nu suportă DSP şi LDP. Le-ar vrea dispărute!

 

Pe fondul nemulţumirii sale faţă de activitatea pe care o desfăşoară Direcţia de Servicii Publice (DSP) din Primăria Bistriţa pe raza municipiului, senatorul Dorin Dobra a făcut o legătură, destul de ciudată la o primă vedere, cu LDP, societate subordonată CJ BN şi condusă de liberalul Andrei Rusu.

„DSP, LDP, astea două eu vreau să le văd afară din circuit. DSP şi LDP sunt amândouă de-un fel, stau aşa spânzurate de instituţii. LDP este o excrescenţă anormală într-un mediu de business, care nu concurează loial cu celelalte firme din mediul real. Şi despre standardele lor ar fi multe de spus. Şi ei nu sunt decât un catâr ce stă între decizia politică şi, mai nou, licitaţiile pe care le câştigă cu 40% din preţ ca să intre în faliment total. Mi-aş dori o piaţă liberă reală, fără concurenţe neloiale din partea unor instituţii ce nu sunt nici private, nici publice. Nu e un jucător loial şi natural pe o piaţă ce se vrea europeană. Nu cred că se califică vreo firmă din acest judeţ pentru standardul necesar în Bistriţa. Lucrările de pe str. Dornei sunt satisfăcătoare, în rest… (…) Nu vreau să-l mai aud pe Andrei Rusu încercând să facă LDP-ul profitabil în timp ce firme din economia reală pierd licitaţii şi se confruntă cu probleme imense”, a declarat, săptămâna trecută în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul liberal Dorin Dobra.

 

Dolha se delimitează

 

Liderul PNL BN, Stelian Dobra, s-a declarat foarte surprins de afirmaţiile colegului său de partid, exprimându-şi totodată dezaprobarea.

„Mă delimitez fundamental de afirmaţiile lui Dorin Dobra. Sunt afirmaţii nejustificate pe care trebuie să le probeze. Ca şi argument pro la ceea ce vă spun eu e că astăzi (n. r. – 19 iulie) s-a inaugurat la Monor un pod, făcut de LDP. Primarul de acolo este mai mult decât încântat de calitatea lucrării, monorenii la fel. LDP este o firmă serioasă. Mai mult decât atât, contez pe calităţile de bun administrator ale liberalului Andrei Rusu, care a demonstrat în toţi aceşti ani că este în primul rând un bun tehnocrat şi acolo pe unde a trecut a făcut performanţă. Pe de altă parte, piaţa este liberă. Şi mai este şi transparenţa: orice firmă poate să participe la o licitaţie cu propria-i ofertă. Nimeni nu poate să o împiedice, indiferent că are o ofertă mai mare sau mai mică. Asta nu înseamnă că totdeauna va câştiga licitaţiile la care participă. Şi aici putem da ca exemplu în ce priveşte LDP, ştiu că nu demult a participat la o licitaţie organizată chiar de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a pierdut, pentru că alţii au avut o ofertă mai bună decât cea a LDP”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, deputatul Stelian Dolha, preşedintele PNL BN.

 

Popescu: Declaraţii neavenite, fără niciun suport

 

În asentimentul preşedintelui PNL BN este şi Dorin Popescu, care este vicepreşedintele partidului, dar deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Nu ştiu de la ce a pornit această discuţie. În ceea ce priveşte partea politică, eu cred că nu are niciun motiv domnul senator să îl atace pe colegul nostru Andrei Rusu care, pe lângă faptul că este un profesionist desăvârşit, este şi o persoană absolut respectabilă. Deci, din punct de vedere politic, nu cred că are vreun sens acest atac. Asta vă spun în calitate de vicepreşedinte al PNL BN, dar şi de coleg de partid cu senatorul Dorin Dobra şi Andrei Rusu. Ca şi vicepreşedinte al CJ BN vă spun din nou că mi se pare nepotrivită declaraţia senatorului Dobra. LDP este o societate care se chinuieşte cu adevărat să supravieţuiască, este o concurenţă acerbă pe piaţă la drumuri. LDP nu are niciun fel de suport din partea Consiliului Judeţean. Poate pare paradoxal, însă este adevărul, LDP se prezintă la licitaţii ca orice altă firmă. Că LDP nu este favorizată stă drept dovadă contractul pentru reparaţii drumuri pe patru ani care a fost câştigat de o firmă din Cluj, care a venit cu o ofertă de 39% din suma estimată. Voi avea o discuţie cu domnul senator, fiindcă afirmaţiile dumnealui sunt total neavenite şi nu au niciun fel de suport”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Dorin Popescu.

 

Rusu: Declaraţii halucinante!

 

În mod evident, Andrei Rusu a avut o reacţie foarte dură la declaraţiile lui Dorin Dobra, catalogându-le halucinante şi nereale.

„Dorin Dobra a făcut o serie de declaraţii halucinante şi neadevărate, care arată proasta informare şi neştiinţa. Parte din aceste declaraţii sunt un atac inexplicabil şi nedemn la adresa LDP SA, firma unde sunt în prezent director general. D-l senator a vorbit ca un politician, despre lucruri pe care nu le cunoaşte şi nu are nici o calificare să facă vorbire. (…) Niciodată LDP nu a avut oferte sub 55% din valoarea estimată, concurează absolut legal în “mediul real” şi nu a fost şi nu va fi cât timp sunt eu director în insolvenţă sau faliment, aşa cum susţine, nefericit cel puţin, d-l senator Dobra. (…) Anunţul d-lui senator privind candidatura la conducerea liberalilor bistriţeni a picat cum nu se poate mai prost lângă aceste declaraţii, şi mă gândesc serios dacă putem să-l lăsam a alerga bezmetic, singur”, se arată într-un comunicat de presă remis mass media de Andrei Rusu.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.