După 30 de ani de activitate în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Viorel Inţa, şeful Poliţiei Municipiului Bistriţa iese la pensie.

Viorel Inţa s-a aflat la conducerea Poliţiei Bistriţa începând cu anul 2005.

 

„După 30 ani în Ministerul Afacerilor Interne.

O carieră frumoasă cu împliniri, cu rezultate, cu renunţări, cu privaţiuni, cu muncă alături de profesionişti, de oameni cu suflet, de colegi adevaraţi… şi nu numai. Rămân amintirile frumoase, rămâne urma trecerii mele prin instituţie şi plec cu sentimentul datoriei împlinite.
Foştilor colegi care rămân, le doresc succes în activitate şi să acceadă în profesie cel puţin până la treapta pe care am ajuns eu, iar colegilor care au luat ca şi mine decizia trecerii în rezervă (recunosc, o decizie deloc uşoară), sănătate şi pensie lungă, iar familiile noastre să se bucure de noi, ani mulţi de acum înainte!”, a scris pe pagina sa de Facebook, şeful Poliţiei Municipiului Bistriţa.

 

Viorel Inţa (53 ani) a absolvit în 1989 Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne Bucureşti – Arma Poliţie. În perioada 1993 – 2002 a urmat cursurile Universităţii Oradea, ale Universităţii Bogdan Vodă Baia Mare şi ale Academiei de Poliţie Al. I. Cuza Bucureşti – Facultatea de drept.

În perioada 1989-1993 a activat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul Poliţiei Rutiere.

Începând cu anul 1993 vine la Bistriţa în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, unde timp de un an activează în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, apoi în următorii doi ani activează în cadrul Serviciului Resurse Umane, iar între 1996 – 1997 la Serviciul Investigaţii Criminale.

DIn 1997 şi până în 2002 trece pe rând pe la Biroul Cercetări Penale, Ordine Publică, iar între 2002 – 2003 devine şeful  Biroului Rutier.

Din 2003 începe ascensiunea pentru Viorel Inţa, în acel an fiind numit adjunctul şefului Poliţiei Bistriţa, funcţie pe care o deţine până în 2005. Din 2005 până în 2013, Inţa este numit şeful Poliţiei Bistriţa, după care timp de un an revine în funcţia de adjunct al instituţiei.

În perioada 2013 – martie 2014 este împuternicit şef Poliţia municipiului  Bistriţa, după care revine cu puteri depline la cârma Poliţiei Bistriţa.

 

În afară de Viorel Inţa, mai ies la pensie şeful Poliției Beclean – Ioan Bucşa, şeful Serviciului Rutier din Poliţia Bistriţa – Vasile Andrieş, şeful de cabinet al inspectorului șef – Valer Andreica, respectiv şeful Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă – Ioan Surd, cu toţii comisari şefi. 

 

foto: Facebook

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.