Un echipaj specializat din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița a efectuat sâmbătă seara o misiune de verificare și îndrumare la Secția ATI (COVID) a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma activității de control, s-a constatat că personalul de la locul de muncă, din tura de serviciu de la ora controlului, cunoaște modul de asigurare a primei intervenții, în caz unei situații de urgență. De asemenea, sistemele de avertizare specifice sunt funcționale ( instalațiile de semnalizare detecție și alarmare la incendiu, precum și detectoarele fixe de oxigen), iar încăperile (saloanele) unde există aparatură specifică sunt aerisite constant, pentru a se menține nivelul de oxigen în limitele normale, măsură necesară în vederea înlăturării riscului producerii unei deflagrații/incendiu.

„Pompierii militari bistrițeni asigură în permanență misiuni de prevenire a situațiilor de urgență provocate de incendii în unitățile sanitare din zona de competență”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.