În opinia secretarului de stat Árpád János Potápi astăzi nu trebuie să luptăm pentru libertate cu armele, cum au făcut-o eroii revoluţiei din 1956, ci doar cu semnăturile. Secretarul de stat responsabil pentru politica naţională a guvernului ungar a abordat această temă la Siculeni, în judeţul Harghita într-un discurs ţinut la sfârşitul slujbei oficiate în capela Siculicidium cu ocazia Zilei autonomiei Ţinutului Secuiesc, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Politicianul a reamintit: maghiarii sunt maghiari datorită istoriei şi limbii comune, conştiinţei originii comune, precum şi sărbătorilor pe care le aniversează împreună: 15 martie, 20 august şi 23 octombrie. El a precizat că, deşi revoluţia a izbucnit pe 23 octombrie 1956 Budapesta, în Transilvania s-au constituit de asemenea mişcări, în speranţa că şi aici va putea fi înlăturată dictatura.

Vorbitorul a evocat faptul că, în urma hotărârii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), din 2015 încoace, în ultima duminică a lunii octombrie, se sărbătoreşte peste tot în lume Ziua autonomiei Ţinutului Secuiesc. El a reamintit că pentru iniţiativa cetăţenească europeană în favoarea regiunilor naţionale s-au adunat cele 1 milion de semnături necesare încă înainte de termenul limită din 7 mai, însă nu a fost satisfăcut criteriul distribuţiei teritoriale a semnăturilor. Prin urmare, până la termenul prelungit din 7 noiembrie, scopul este ca, după Ungaria, România şi Slovacia, să se adune numărul necesar de semnături şi în alte state membre ale UE. De aceea i-a încurajat pe cei prezenţi să semneze – dacă nu au făcut-o până acum – iniţiativa accesibilă pe internet şi să facă apel la cunoştinţele şi rudele dispersate în Europa pentru ca şi ei să susţină iniţiativa.

Árpád János Potápi a precizat că autonomia nu va fi posibilă în Ţinutul Secuiesc până când cei interesaţi nu vor face totul pentru a realiza acest obiectiv. A adăugat: dacă secuii şi conducătorii lor vor susţine cu adevărat cauza autonomiei, atunci pot conta şi pe sprijinul guvernului ungar.

Secretarul de stat – invitat la Siculeni în calitate de cetăţean de onoare a localităţii – a reamintit de asemenea că parlamentul ungar a declarat anul centenar al tratatului de la Trianon “Anul solidarităţii naţionale”, şi s-au făcut pregătiri pentru organizarea comemorărilor peste tot unde trăiesc maghiari. Din cauza pandemiei de coronavirus însă frontierele a devenit din nou netraversabile, astfel o parte din comemorări au fost anulate.

În Ziua autonomiei Ţinutului Secuiesc, CNS şi-a încurajat simpatizanţii să organizeze şi anul acesta, acolo unde se poate, tradiţionala aprindere a focurilor de veghe, cu respectarea strictă a măsurilor epidemiologice.

Sursa: Flux24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.