De câțiva ani buni, producătorul de sârmă Dan Steel are probleme financiare. Dan Steel deja se „luptă” de prin 2018 în instanțele din mai multe județe cu doi creditori care îi cereau fie executarea silită, fie insolvența. 2020 a adus al treilea creditor, de data aceasta o bancă.

Dan Vasile, unul dintre cei mai bogați români, are probleme financiare serioase. Trei creditori se luptă în instanță ba să obțină executarea silită a firmelor sale, ba falimentul.

Primele au fost două companii străine, care au început demersurile încă din anul 2018. În toamna anului 2018, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate două dosare care vizau Dan Steel Grup.

Într-unul din dosare s-a cerut recuperarea unor datorii de către BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, printr-o somație europeană de plată, iar în celălalt, Dan Steel Group a cerut anularea respectivei somații, și a reușit.

Alte două dosare au fost înregistrate în primăvara anului 2019, unul în martie, iar celălalt în aprilie. Într-unul, BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la rândul său producător de fire de toate felurile și țevi din oțel, cere recuperarea unor datorii, iar în celălalt cere falimentul fabricii din Beclean.

În data de 4 septembrie 2019, ARCELORMITTAL ZENICA, o firmă din Bosnia – Herțegovina a cerut la Tribunalul Bistrița-Năsăud falimentul celor de la Dan Steel Group Beclean.

În aceeași zi, firma străină a cerut, de data aceasta la Tribunalul Satu Mare și falimentul societății pe acțiuni Dan Steel Group Negrești Oaș. Totul s-a terminat brusc însă, societatea comercială renunțând la judecată.

Nu au renunțat însă la a-și recupera datoriile, firma din Bosnia – Herțegovina deschizând în luna februarie a acestui an un nou dosar de executare silită la Judecătoria Beclean. În aceeași lună, judecătorii de la Beclean admit cererea. Aceeași mișcare a fost făcută și la Judecătoria Negrești Oaș, care, însă, i-a respins cererea.

Nemții au obținut somație europeană de plată

Războiul dintre producătorul neamț BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H  și Dan Steel Group Beclean a început încă din anul 2018. Astfel, potrivit Supervizor.ro, în 10 octombrie 2018, compania germană BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a obținut în instanță o somație europeană de plată.

Potrivit sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Dan Steel Group Beclean ar datora producătorului neamț peste 900.000 de euro:

„Obligă pârâta-debitoare Dan Steel Group Beclean la plata către reclamanta-creditoare BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a sumei de 906.791 de euro, reprezentând debit principal, precum și la plata dobânzii legale anuale. Obligă pârâta-debitoare la plata către reclamata-creditoare a cheltuielilor de judecată”.

Sentința a fost atacată de către Dan Steel Group, deschizându-se un nou proces, anul acesta. Văzând că lucrurile se mișcă greu în România, nemții au mers pe lege și au cerut în 17 aprilie deschiderea procedurii de insolvență. Primul termen de judecată a fost stabilit 31 mai 2019.

„Rezultatul total al exercițiului a fost influențat de nivelul producției obținute, mai mic decât cel din 2016, precum și de rezultatul financiar obținut, rezultat datorat în cea mai mare parte evoluției cursului valutar”, se explică în raportul de gestiune al companiei.

Victoria de la CA Cluj, umbrită de o altă cerere de faliment

Pe la mijlocul anului 2019, Dan Steel Grup câștigă o bătălie cu BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care respinge cererea străinilor de a deschide procedura insolvenței. În luna februarie a acestui an, Curtea de Apel Cluj menține hotărârea judecătorilor de la Bistrița.

Dan Steel Group nu s-a putut bucura mult de victoria de la Curtea de Apel Cluj, întrucât un alt creditor a apărut și i-a solicitat insolvența. Este vorba despre UNICREDIT LEASING CORPORATION IFN SA. Dosarul a fost înregistrat la finalul lunii ianuarie a acestui an, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Primul termen de judecată a fost stabilit în data de 1 aprilie 2020.

Printre clienții cu care se laudă nemții se numără Firelli, Tigar sau Michelin. Aceștia au puncte de lucru în Republica Belarus, Polonia, Austria, Italia, Serbia sau Emiratele Unite.

Potrivit ultimelor raportări financiare pentru anul 2018, Dan Steel Grup Beclean înregistra o cifră de afaceri de 138,6 milioane de lei, pierderi de peste 17 milioane de lei și datorii de 167,2 milioane de lei.

În 2017, grupul raporta o cifră de afaceri de 188 de milioane de lei, un profit de peste un milion de lei și datorii de 134,5 milioane de lei. În 2016, cifra de afaceri ajungea la 192,2 milioane de lei, iar profitul trecea și el de două milioane de lei. Datoriile erau, însă la fel de mari, ajungând la 138,5 milioane de lei.

Declinul pare să fi început încă din anul 2016, în anul 2015 lucrurile stând mult mai bine. Astfel, pentru 2015, compania raporta o cifră de afaceri de 242,1 milioane de lei, un profit de aproape 2,5 milioane de lei și datorii de 136,8 milioane de lei. Și în 2014 cifra de afaceri trecea de 200 de milioane de lei, iar profitul de două milioane de lei.

De altfel, în perioada 2015-2008, cifra de afaceri nu a scăzut sub 200 de milioane de lei, iar profitul a ajuns, în unii ani, chiar și la 5 milioane de lei.

A figurat ani buni printre cei mai bogați români

Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital.

Acesta a intrat în afaceri în anii `90, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat, pachetele majoritare de acțiuni ale fostului combinat din Beclean, pe care l-a transformat în Dan Steel.

Pe lângă cele două unități de producție pliate pe metalurgie din Negrești Oaș și Beclean, se pare că afaceristul a investit mult în ultimii ani și în terenuri. În Bistrița-Năsăud unde petrece tot mai mult timp de când a deschis fabrica de la Beclean ar deține în jur de 100 de hectare de teren.

Acesta ar fi localizat în jurul municipiului Bistrița și evident, la Beclean. De asemenea, Dan Vasile ar deține acțiuni și la alte companii importante.

În 2018, acesta a devenit cetățean de onoare al orașului Beclean.

Dan Vasile a ieșit în evidență și prin extravaganțele făcute de el sau copiii săi. Astfel, în 2014, acesta cumpăra de la dealerul clujean RMB Inter Auto un Aston Martin Vanquish produs în același an, pe care plătea 280.000 de euro. Autoturismul ar fi ajuns la unul dintre copiii săi.

Omul de afaceri este originar din comuna Certeze, din județul Satu Mare. Acolo, acesta a ridicat un adevărat palat, unde, se pare, stau mai mult femeile de serviciu, afaceristul petrecându-și mai mult timpul în Bistrița-Năsăud, unde i se concentrează business-ul.

ANDREEA MOLDOVAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.