După ce reprezentanţii MISA au cerut magistraţilor ca dosarul să nu se mai judece în Capitală., Grigorian Bivolaru va fi judecat pe data de 22 iunie 2010 la Cluj-Napoca

În perioada 1990-2004 inculpatul Grigorian Bivolaru, zis şi „Grieg”, „Scumpi”, sau „Guru” a iniţiat şi condus ,sub acoperirea şi în interiorul Asociaţiei „Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut”, un grup infracţional organizat , cu valenţe sectare, alcătuit din aproximativ 45 de persoane, o mare parte a acestora fiind învinuiţi în dosar, ce acţiona coordonat în baza unei structuri piramidale bine definite, sub conducerea autoritară a  acestuia în scopul extorcării şi exploatării muncii neretribuite prestate de adepţii MISA depersonalizaţi (sub pretextul practicării unei ramuri de yoga, respectiv KARMA-YOGA), atât în ţară cât şi în străinătate , abuzându-se de autoritatea spirituală incontestabilă exercitată asupra lor de inculpatul Bivolaru Gregorian, în calitatea sa de „profesor de yoga”, „iluminat”, „guru”, şi „maestru spiritual”.

Aservirea practicanţilor de yoga în cadrul MISA faţă de inculpatul Bivolaru şi inducerea stării de deplină obedienţă a acestora s-a realizat cu ajutorul nemijlocit al persoanelor din eşaloanele de conducere a organizaţiei prin recrutarea posibililor adepţi, îndoctrinarea acestora, izolarea lor de familie, societate, locuri de muncă, cazarea acestora în comunităţi închise ,numite ashramuri, în condiţii precare de subzistenţă, fiindu-le interzis aproape orice contact cu alte persoane non-aderenţi MISA.

Pe de altă parte, în perioada 1990-2004, în demersul de introducere în conştiinţa adepţilor MISA a unor stări de teamă, frustrare, neîncredere, generatoare de reacţii atipice de comportament şi care ar fi fost de natură sa-i polarizeze pe aceştia în jurul său, inculpatul Gregorian Bivolaru a iniţiat şi condus în interiorul acestei mişcări, o grupare de factură naţionalist-extremistă şi xenofobă din care făceau parte învinuiţii Roşu Petru, Roşu Camelia, Buruiană Ovidiu Eusebio, Chişcă Camelia , Mezer Angela şi alţii, ce a promovat în rândurile adepţilor ideii şi concepţii ce instigau la ură rasială, etnică, religioasă şi anisemitism, această propagandă fiind realizată atât verbal cât şi prin intermediul publicării şi difuzării în masă a unor cărţi şi reviste.

Modus Operandi

Pentru a se asigura de controlul asupra acţiunilor adepţilor săi,  Gregorian Bivolaru a procedat la instalarea de plantoane, la organizarea unor echipe de ordine de inspiraţie paramilitară , la încurajarea delaţiunii între adepţi precum şi la utilizarea unor mijloace electronice de interceptare a convorbirilor la distanţă, iar pentru a înlesni comunicarea dintre el şi locatarii ashram-urilor a dispus instalarea unor staţii de radio emisie-recepţie a căror putere de emisie depăşea limita legală.
În acelaşi scop Gregorian Bivolaru a dispus achiziţionarea şi utilizarea de aparatură electronică proprie manipulării psihice a adepţilor săi, inclusiv prin apelare la mesaje subliminale.
Controlul total asupra adepţior era desăvârşit prin palierul de comandă şi cel de execuţie.
Palieruld de comandă era format din un număr restâns de persoane apropiate „guru”-lui şi anume Trandafir Claudiu, Catrina Nicolae, Visterneanu Lăcrimioara, Rosu Eugen, Rosu Camelia, Chişcp Camelia, Ambăruş Mihaela şi Ambăruş Gabriela. Palierul de execuţie era format din şefii de ashram-uri care aduceau la cunoştiinţa lui Gregorian Bivolaru sinteza activităţilor desfăşurate, executând doar activităţi bine stabilite, ordonate, fără a avea însă o viziune de ansamblu asupra întregului complex infracţional, fiind astfel singurele persoane împotriva cărora se pot administra probe directe.

Cultul personalităţii

Din analiza diplomelor şi atestatelor deţinute de Gregorian Bivolaru, rezultă că acesta nu a fost niciodată autorizat să practice ca profesor de yoga, nu a avut niciodată o instruire in această disciplină multimilenară şi că a înfiinţat Asociaţia MISA folosind în acest scop diplome, atestate, recomandări false, ce adevereau presupusa sa calitate de profesor de yoga.

Roşu Camelia, una dintre învinuitele din dosar, era instructoare de yoga în Bucureşti şi ca şi ceilalţi instructori le spunea cursanţilor că Gregorian Bivolaru este un maestru spiritual deosebit, fără îndoială este guru-ul suprem, şi îi îndemna pe cursanţi să creadă orbeşte în Bivolaru şi să se supună lui fără pre multe întrebări.

Dându-se exemplu personal cum că, cu multi ani înainte l a cunoscut pe Gregorian Bivolaru, şi că încă de la început a urmat şi a ascultat despoziţiile date de el, aşa trebuie să facă toţi elevii ai lui şi să nu ia nici o decizie fără a-l întreba pe acesta înainte.

În aceeaşi idee, Visterneanu Lăcrimioara era tot instructoare de yoga în cadrul MISA, predicând la cursurile de yoga mai mult despre Gregorian Bivolaru decât despre cursul în sine. Aceasta le spunea cursanţilor că Gregorian Bivolaru este guru suprem, un fel de Dumnezeu pe Pământ, este cel mai mare maestru spriritual al tuturor timpurilor, fiinţa ceea mai pură, a doua venire a lui Isus Hristos pe Pământ.
 
Martora la dosar Stroenescu Luminiţa aprecia că „Gregorian Bivolaru era privit ca un iluminat care a atins iluminarea în podul casei lui părinteşti.  Multe fete aveau poza lui si erau persoane care se rugau la el şi ţineau poza lui sub pernă când dormeau”.
Tot ea a declarat că „ ni se spunea faptul că părinţii, rudele, prietenii, sunt doar nişte instrumente şi că nu au nici un scop, adevărata valoare fiind reprezentată de „maestrul GRIEG” şi atingerea iluminării.

Raportul de subordonare între guru şi femei

Femeile erau selectate după fotografii, acestea fiind aduse de toţi instructorii MISA din toată ţara la sediul bibliotecii din strada Sălaj nr.2, acestea intrând în posesia lui Visterneanu Lăcrimioara care i le prezenta direct lui Gregorian Bivolaru, acesta alegându-şi femeile care îi plăceau spre a face sex cu ele şi a le iniţia în arta amorului tantric cu continenţă fără ejaculare.

O martoră cu identitatea protejată declara că „ referitor la relaţiile de natură sexuală, arăt că Gregorian Bivolaru promova lesbianismul şi poligamia. El a întreţinut relaţii sexuale cu un număr mare de adepte care erau convinse că începerea vieţii sexuale alături de Gregorian Bivolaru ar fi de natură să le ilumineze”. O altă martoră la dosar a mărturisit că a fost manipulată sa  întreţină relaţii sociale cu Bivolaru, fiind convinsă că va ajunge mai rapid la stadiul spiritual absolut. În acel an abia împlinise 15 ani.

Una dinte persoanele de încredere ale lui Gregorian Bivolaru era Teodor Pop, care controla anumite apartamente unde „Scumpi” işi ducea femeile. Preferatele lui Gregorian Bivolaru erau Miruna Fărcaşi şi Dumitru Mădălina, cu care întreţinea relaţii sexuale, uneori cu ambele deodată.

Martorul Marius Ristache a declarat „ cu ocazia taberelor naţionale, toţi participanţii primeau gratuit casete audio cu mesaje subliminale, mesajele fiind scrise pe coperţi.

Alte secte asemănătoare în lume

Secta „EMANKAYA” din Danemarca, condusă de Uffe Hove, care a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte aplicate unei femei în vârstă de 50 de ani, în cursul unui ritual sado-masochist. De asemenea, patru membrii ai sectei au fost condamnaţi în 2003 la pedepse privative de libertate pentru atragerea şi cazarea într-un stabiliment al sectei (asemănător ashram-urilor) a unui minor de 17 ani.

Secta „AUM SHINRIKYO”, fondată ca şcoală de yoga în Kyshu, Japonia de Shoko Asahara în 1986. În periada 1994-1995 a întreprins două atacuri teroriste cu gaz sarin la metroul din Tokyo, soldat cu 19 morţi şi mii de răniţi.Shoko Asahara a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru producerea de droguri, crimă organizată şi omor. (200 de adepţi arestaţi în Japonia).

Secta THE PEOPLES TEMPLE, cu o doctrină eclectică, înfiinţată în SUA, de pastorul Jim Jones. În urma aservirii adepţilor sectei, a determinat peste 1000 dintre aceştia să se mute în SUA într-o zonă pustie din Guyana, unde a înfiinţat o comunitate închisă a grupării în care adepţii trebuiau să muncească fără plată în beneficiul acestuia. În 1979, Jim Jomes a convins 924 de adepţi să se sinucidă colectiv, prin ingerarea unui lichid numit „KAOL-AID”, în realitate o substanţă otrăvitoare.

Acuzaţii Gregorian Bivolaru

-art,12 alin 1 şi 2 din Legea 678/2001 privind traficuld e persoane
-art. 1 alin 1 teza 2 coroborat cu art. 2 alin. a şi b punctul 12 din Legea 39/2003 privind reglemetarea măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional şi internaţional
– infracţiunea de instigare la discriminare prevăzută de art.  317 Codul Penal cu aplicarea art.13 din Codul penal
-infracţiunea prevăzută de art.3 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin a din OUG nr.31/2002 privind transportul si livrarea trimiterilor postale proprii
-infracţiunea prevăzută de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 medificată prin Legea 39/2003 privind intrarea sau iesirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat
-infracţiunea prevăzută de art.1 alin.1 din OUG nr.112/2001, modificată şi competată prin  Legea 252/2002 cu privire la intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia
-infracţiunea prevăzută de art.6 alin.1 litera a teza 1 şi 5 din Decretul 340/1981 cu privire la deţinerea, construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea emiţătoarelor radioelectrice, precum şi modificarea caracteristicilor de lucru ale acestora
-instigare la infracţiunea de ultraj contra bunurilor moravuri şi liniştii publice prevăzute de art.25 din Codul Penal
-complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.26 Codul Penal raportat la art.9 din Legea 241/2005

Sabin Ripan

2 COMENTARII

  1. N-am inteles de ce apare in articol un termen de judecata din 2010 cind noul termen de judecata in procestul de la Cluj este pe 23 martie 2011.

  2. N-am inteles de ce apare in articol un termen de judecata din 2010 cind noul termen de judecata in procestul de la Cluj este pe 23 martie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.