PD-L nu se simte deloc vinovat de ieşirea Partidului Social Democrat de la guvernare, a declarat Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.Democrat liberalii au demarat schimbările în ministere, instituţii deconcentrate şi prefecturi.

Ioan Oltean, liderul PD-L Bistriţa-Năsăud a făcut o scurtă radiografie a ceea ce urmează să se întâmple la nivel guvernamental, al prefecturilor şi în instituţiile deconcentrate.
Deputatul a dat asigurări însă că aceste schimbări nu se vor produce decât după o analiză serioasă a activităţii celor vizaţi pentru schimbare.

Nu s-a dorit desfiinţarea parteneriatului

„Partidul Democrat – Liberal este partidul care în acest moment constituie un guvern minoritar în România, un guvern care îşi asumă întreaga responsabilitate a guvernării în bune condiţii a României”, a declarat Ioan Oltean.

Totodată, deputatul a dat asigurări că PD-L nu a dorit ca Partidul Social Democrat să iasă de la guvernare şi nici nu a creat vreo condiţie ca să se ajungă în această situaţie. „PD-L nu a dorit desfiinţarea parteneriatului şi nu a dorit plecarea PSD de la guvernare. Am făcut absolut toate eforturile necesare şi a mijlocit toate variantele prin care PSD să rămână la guvernare. Am constatat cu surprindere neplăcută că membri PSD s-au unit în jurul lui Nica ca acum câţiva ani în jurul lui Bivolaru şi au mers cu el pe la toate instituţiile de cercetare penală. Aşa s-au unit acum în jurul lui Nica, punând mai presus decât interesul ţării şi a bunei guvernări, interesul ministrului Nica, interesul unui grup restrâns format din Nica, Viorel Hrebenciuc, şi mai ales Marian «Evanghelie»”, a declarat Oltean. „PD-L nu se simte deloc vinovat de situaţia creată şi dată fiind curgerea evenimentelor PD-L îşi asumă întreaga responsabilitate a guvernării. Vă asigur că va face o guvernare o guvernare foarte bună”, a precizat deputatul.

În 45 de zile

În opinia liderului PD-L BN, premierul va reuşi să găsească o formulă guvernamentală foarte bună pe care să o supună atenţiei Parlamentului în mai puţin de 45 de zile.

„Vă asigur că nu vom epuiza toate cele 45 de zile pe care Constituţia României şi Legea de organizare a guvernului o creează pentru un guvern interimar şi vom veni în faţa Parlamentului cu o formulă guvernamentală definitivă care să primească girul şi votul de încredere a acestuia pentru a fi în afara oricărei suspiciuni în faţa cetăţeanului obişnuit. Dar cu siguranţă adversarii politici n-o se ne-o dea, indiferent ce măsuri vom lua noi. Pe noi, însă, ne interesează încrederea cetăţeanului, siguranţa şi binele acestuia, binele acestei ţări. PD-L a făcut şi face dovada că manifestă interes faţă de ţară. PD-L priveşte cu maximă responsabilitate actul guvernării şi va lua acele măsuri care să nu creeze sentimentul de instabilitate politică, sentimentul de nesiguranţă şi mai ales sentimentul că lucrurile se vor înrăutăţi, a precizat Ioan Oltean.

Băsescu apreciat de Oltean

„Am apreciat modul în care preşedintele Traian Băsescu a acţionat pe tot parcursul acestor discuţii dintre cele două partide. A făcut absolut toate demersurile constituţionale pentru a împiedica plecarea PSD de la guvernare. Până şi acest demers prin care să-i ceară ministrului Nica o minimă responsabilitate în ultimul moment, acela de a-şi da demisia şi de a determina rămânerea la guvernare a PSD. Evident, orgoliile au fost mai puternice decât interesul naţional şi am ajuns într-o situaţie pe care PD-L nu şi-a dorit-o dar va şti cum să o gestioneze”, a mai adăugat deputatul, respingând totodată acuzaţiile care i se aduc preşedintelui, care în opinia social-democraţilor ar fi generatorul acestui scandal politic. „Sunt unul dintre cei care au participat la acţiunile de încercare pentru a determina PSD să rămână la guvernare şi vă asigur că preşedintele României nu a făcut decât să susţină toate demersurile noastre, plus alte demersuri suplimentare care reveneau domniei sale pentru a convinge, pe Geoană în primul rând, de necesitatea rămânerii la guvernare”, a mai declarat liderul PD-L BN.

Au fost şi miniştri buni ai PSD

Oltean a recunoscut că PSD a avut şi miniştri cu o foarte bună prestaţie în Guvernul Boc, dând ca exemplu pe ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, pe ministrul Muncii – Marian Sârbu, care au regretat şi s-au opus plecării PSD de la guvernare. Aceştia au fost, în opinia liderului PD-L BN nişte miniştri extrem de responsabili, conştienţi de răul pe care l-ar produce o asemenea măsură asupra destinelor ţării şi care au pus mai presus de interesul partidului, interesul naţional.
„Din păcate, atitudinea lor a fost condamnată şi nu şi-a găsit ecoul pozitiv în rândul celorlalţi membri ai structurii de conducere a PSD”, a afirmat deputatul Ioan Oltean.

Ecouri de UE

Vicepreşedintele Camerei deputaţilor a atras atenţia la ecourile pe care acest scandal politic, generat de ieşirea de la guvernare a PSD, l-a avut la forurile Uniunii Europene.

„Reacţiile din partea Uniunii Europene, a unor lideri europeni, nu sunt favorabile PSD. Aş aminti doar reacţia venită din partea domnului Joseph Daul, preşedintele grupului parlamentar din Parlamentul European (n. r. – preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, grup din care face parte şi PD-L) care spune că: «Sunt dezamăgit de comportamentul socialiştilor români. Au dezertat de la guvernare într-un moment dificil pentru români şi s-au folosit de un pretext fals. Regulile guvernării sunt aceleaşi peste tot. Primul ministru are dreptul să aleagă şi să demită miniştri. Am încredere în Partidul Democrat – Liberal. E un partid serios care ştie să guverneze în interes public. Cred că PD-L are capacitatea de a guverna în continuare şi o va face chiar mai bine în absenţa unui partener care nu şi-a înţeles datoria.» Iată una dintre reacţiile venite din afara României”, a declarat deputatul Oltean.

Tsunami PD-L va lovi deconcentratele

Odată cu schimbarea compoziţiei guvernului, Ioan Oltean a precizat că se va recurge la schimbări şi în interiorul ministerelor, dar şi la nivel teritorial. De altfel, săptămâna trecută au avut loc primele demiteri în rândul prefecţilor proveniţi din rândurile PSD. În judeţul Bistriţa-Năsăud, doar cei doi subprefecţi au origini social-democrate, însă aceştia au demisionat în după-amiaza zile de vineri, 2 octombrie.

Cât priveşte instituţiile deconcentrate, Oltean a spus că se va face o analiză serioasă a activităţii celor aflaţi în fruntea acestora. „Vreau să vă asigur că interesul nostru acela de a asigura o foarte bună funcţionare a serviciilor deconcentrate din judeţul Bistriţa-Năsăud. Nu vom declanşa nici un fel de acţiune care să vizeze abuzuri în această privinţă, dar nici nu vom tolera ca în funcţii de maximă importanţă să rămână oameni care nu au făcut dovada şi nu pot să facă dovada că sunt în măsură să gestioneze aceste posturi în strictă concordanţă cu programul de guvernare şi cu obiectivele ministerului respectiv. Toţi aceia care au fost numiţi doar în temeiul carnetului de partid vor trebui să fie verificaţi şi să vedem dacă într-adevăr sunt pregătiţi să gestioneze cum se cuvine serviciile respective”, a declarat liderul PD-L BN.
Ioan Oltean a precizat însă că prima dată îşi va îndrepta atenţia asupra Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde, în opinia sa, s-au săvârşit mari abuzuri asupra inspectorilor şcolari şi asupra directorilor de şcoli. „Am mari motive să cred că s-au săvârşit multe de către actuala conducere a Inspectoratului Şcolar. Foarte mulţi inspectori şcolari de foarte bună calitate au fost schimbaţi pe criteriul politic, chiar dacă nu au fost antrenaţi politic. Foarte mulţi directori, extrem de bine pregătiţi, cu rezultate manageriale foarte bune la nivelul şcolilor pe care le conduceau au fost schimbaţi în mod abuziv, iar locul lor a fost luat de către oameni care nu aveau nici pregătirea adecvată şi nici experienţa necesară ca să asigure o foarte bună administrare”, a spus deputatul. El a precizat însă că există şi conduceri care şi-au făcut treaba foarte bine, dând exemplu în acest sens pe Lorica Şut, directorul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud, sau Casa Judeţeană de Pensii, condusă de Ioan Fechete.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.