Cererea apartine prefectului de Bistrita-Nasaud, Szilagyi Ioan.

Prefectul bistritean s-a plâns ca ADS este o institutie care ar face “tâlharii si smecherii”. Agentia Domeniilor Statului Bistrita-Nasaud nu este la primul scandal mediatic, istoricul acestei institutii fiind presarat cu asemenea “circuri”. Astfel, unul din cele mai importante showuri s-au derulat în urma cu trei ani, adica pe vremea guvernarii PSD, a acelui PSD condus de Adrian Nastase.

În 2005, la Bistrita a sosit un reprezentant al Bucurestiului, Marian Radu, care s-a prezentat la Prefectura Bistrita, unde s-a interesat de activitatea reprezentantului local al ADS, Leonida Bodiu. Marian Radu s-a aratat, atunci, interesat îndeosebi de încurcaturile funciare de la Lechinta, prezentata într-o nota de control (889 din 25.01.2005).

În nota respectiva se concluziona ca, în acest mod, fosta Comisie Locala Lechinta de aplicare a Legii fondului funciar a dublat o suprafata de teren solicitata pentru o singura persoana îndreptatita, încalcând practic legislatia în vigoare, creându-si un fond de teren în plus, fata de ceea ce avea dreptul, în dauna ADS. Tot atunci, am aflat ca responsabili de încurcatura creata sunt atât Comisia comunala Lechinta, cât si reprezentantul ADS în teritoriu, care a semnat anexa 50, pe vremea respectiva Leonida Bodiu.

Prefectul acuza

Neobisnuita cerere a prefectului Ioan Szilagyi vine dupa ce acesta s-a aratat în mai multe rânduri nemultumit de activitatea Agentiei Domeniilor Statului. Totul a culminat cu o rezolutie a ADS Bistrita-Nasaud prin intermediul careia, agentia ar fi refuzat sa predea spre retrocedare mai multe terenuri pe motiv ca respectivele suprafete de pamânt au apartinut Domeniilor Coroanei. Suparat, Szilagyi sustine ca Agentia Domeniilor Statului blocheaza aplicarea legii fondului funciar, cerând desfiintarea acestei agentii. "I-am spus domnului ministru Ciolos ca la Bistrita avem probleme serioase legate de Agentia Domeniilor Statului", sustine Szilagyi.

Prefectul a explicat ca respectiva agentie refuza sa predea celor îndreptatiti mai multe terenuri sub pretextul ca acestea au apartinut fostei Case Regale Hohenzollern-Sigmaringen.

“Este foarte clar ca, la Bistrita, Agentia Domeniilor Statului, nu vrea sa retrocedeze terenuri despre care spune ca au apartinut statului fara sa fie asa. O alta problema este cu cei care au concesionat teren, cum ar fi livezile. Patronii respectivi au cumparat investitiile (livezile cu tot cu terenurile pe care sunt amplasate acestea, dar investitiile nu pot fi cumparate fiindca s-au amortizat în timp. E ilegal, dar au invocat aceste lucruri ca sa nu poata fi retrocedate suprafetele respective", s-a plâns Szilagyi.

Despre ADS Bistrita-Nasaud, prefectul a mai declarat ca aceasta agentie, blocheaza la Bistrita retrocedarea a peste 400 de hectare în Bistrita, respectiv în comuna Livezile, dar si alte 200 de hectare în comuna Cetate.

"Am cerut ministerului sa termine odata cu ADS si sa o lichideze pentru ca numai bete în roate ne pune la legile fondului funciar", mai spune acesta.

ADS reactioneaza

Directorul ADS Bistrita-Nasaud, Bogdan Bugnariu a “luat la cunostiinta” cele spuse de Szilagyi, spunând ca, toate cele spuse reprezinta o parere personala a prefectului. De asemenea, el sustine ca exista motive cât se poate de obiective ca respectivele terenuri sa nu poata fi retrocedate.

Astfel, cu privire la situatia de la Bistrita, Bugnariu a explicat ca, aici, cele 225 de hectare pe care ADS ar fi trebuit sa le predea, au fost în proprietatea Statiunii de Cercetare Pomicola, retrocedarea fiind blocata de atacarea în contencios a hotarârii Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar de catre conducerea Statiunii.

La Cetate, unde este vorba de alte aproximativ 252 de hectare, nu a fost respectata procedura de întocmire a anexelor, iar acordurile încheiate între proprietarii de drept ai terenurilor si cei care, de-a lungul timpului, au realizat investitii pe ele, nu au fost în regula.

Cu privire la situatia mai sus prezentata, directorul bistritean al ADS ne-a declarat ca lucrurile sunt ca si rezolvate.

În ceea ce priveste comuna Livezile, mai precis cele aproape 300 de hectare revendicate, a fost descoperit faptul ca acestea s-au dovedit ca au apartinut Statului înainte de Reforma Agrara din 1945, iar Legea 1/2000 spune ca, în aceste cazuri, terenurile nu sunt retrocedabile, fapt confirmat si de cei de la Bucuresti.

Norica Oprea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.