Un adolescent în vârstă de 16 ani, din  satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, se află, începând de duminică, în arest la domiciliu, după ce a fost la un pas să îl omoare pe un consătean. Amândoi lucrau ca ciobani la o stână din Valea Mare, unde băuseră sâmbătă noaptea, după care s-au luat la ceartă. Minorul a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbat.

Vineri noaptea, după ce băuseră zdravăn, doi ciobani, unul în vârstă de 50 de ani, iar celălalt de 16 ani, de la o stână din Valea Mare, județul Bistrița-Năsăud, s-au luat la ceartă. Scandalul a degenerat, astfel încât adolescentul de 16 ani a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbatul de 50 de ani.

La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 23.50, la nivelul Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi a fost sesizată comiterea unei agresiuni, comisă la o stână organizată în Valea Mare. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, între doi ciobani de 50 de ani, respectiv 16 ani, ambii din Măgura Ilvei a izbucnit un scandal, iar minorul l-ar fi înjunghiat pe bărbatul de 50 de ani, cu un cuțit în zona abdomenului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul de 50 de ani a fost transportat la spital, iar tânărul de 16 ani a fost condus la sediul Poliției în vederea lămuririi stării de fapt.

A doua zi, ca urmare a concluziilor medicale, cauza a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar adolescentul a fost acuzat de tentativă de omor și reținut pentru 24 de ore.

Duminică, minorul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.