Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie cu 11 lei, sau 0,8%, la 1.390 de lei, cea mai mare valoare, de 3.400 lei, fiind înregistrată în activităţile de transporturi aeriene, iar cea mai redusă în industria de prelucrare a lemnului, unde indicatorul s-a plasat la 807 lei. Evoluţia s-a datorat acordării unor premii de vacanţă, a unor drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii, precum şi realizărilor de producţii mai mari, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Media salariilor brute a fost de 1.901 lei, cu 0,7% mai mare faţă de luna iunie. Câştigul salarial mediu net a urcat în iulie , faţă de luna anterioară, cu 17,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 11%-16% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv în activităţile de servicii anexe extracţiei, şi cu 5%-10% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia minereurilor metalifere, captarea, tratarea si distribuţia apei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor din tutun, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră; pescuit şi acvacultură. Scăderile salariale au fost cauzate de restrângerea activităţii, precum şi de acordarea de sume din profitul net şi premii ocazionale în luna precedentă. Astfel, sumele s-au diminuat cu 14,8% în activităţile de intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, şi cu 3%-7% în fabricarea băuturilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, învăţământ, alte activităţi industriale, activităţi de editare, sănătate şi asistenţă socială. Indicele câştigului salarial real pentru iulie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 126,3%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2009. În iulie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, câştigul salarial mediu net a crescut cu 6,3%. Indicele câştigului real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a înregistrat un avans de 1,2%. INS a raportat pentru iunie o creştere a câştigului salarial mediu net de 1,7%, sau 23 de lei, faţă de mai, la 1.379 lei, mai mare cu 8,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.