Marius Bălan, preşedinte al PER Bistriţa, se luptă cu municipalitatea de mai bine de şapte ani pentru a i se elibera o autorizaţie de construcţie. Cu toate că el are toate documentele în regulă şi a cheltuit mai bine de 6.000 de lei pentru a obţine avizele legale care stau la baza eliberării documentului, Primăria Bistriţa rămâne surdă şi oarbă şi spune că solicitantul nu a făcut dovada actului de proprietate asupra terenului. În mod ciudat, aceeaşi municipalitate îi recunoaşte proprietatea prin simplul fapt că îl impozitează pe Marius Bălan pentru terenul cu pricina.

Dacă nu i se va rezolva problema, Bălan spune că va acţiona municipalitatea în judecată.

 

Sătul de amânarea la infinit a situaţiei în care se află, Marius Bălan a solicitat, prin intermediul unei adrese, Consiliului Local să fie audiat în cadrul comisiei de urbanism şi administraţie pentru a se putea lămuri situaţia în care se află. Nu a primit niciun răspuns, astfel că omul s-a prezentat la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local şi a cerut să i se dea cuvântul pentru a-şi spune păsul în plen. Nu a obţinut decât evacuarea sa forţată din sala de şedinţe.

 

Are toate taxele plătite

 

Povestea a început în 2007, pe vremea în care la cârma Primăriei Bistriţa se afla Vasile Moldovan.

„Primul certificat de urbanism mi s-a eliberat în 9.02.2007, care avea la bază documentaţiile necesare, inclusiv toate avizele şi acordurile de la Poliţie, Ministerul Apărării, SRI, etc., care au fost trimise prin curierat militar de la Bucureşti, instituţii care recunosc că sunt vecini cu mine. Dar ca să lămurim situaţia, terenul a fost cumpărat cu acte în regulă de tatăl meu în anul 1939 de la saşi, document care a fost depus la dosar. De asemenea este depus şi certificatul de moştenitor, din care rezultă că după decesul tatălui meu, eu am moştenit trei sferturi din proprietate, iar mama un sfert care înainte de a muri a încheiat un act de donaţie către mine, aşa că la ora actuală eu sunt singurul moştenitor, deci proprietar. La ora actuală, primăria sub nicio formă nu mi-ar fi luat banii pentru toate taxele pe care o persoană trebuie să le plătească pentru a obţine o autorizaţie de construcţie. Toate sunt plătite din 2007, inclusiv taxa necesară pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie pe care am plătit-o în 19 iulie 2007, or legea spune clar că în termen de 15 zile trebuie eliberată autorizaţia de construcţie. Dacă nu se dă un răspuns în timp de 30 de zile, atunci se consideră un accept tacit din partea autorităţii locale pentru ridicarea construcţiei. Aşa că între timp eu am purces la ridicarea casei pe terenul din spate”, a explicat pentru Gazeta de Bistriţa, Marius Bălan.

 

Pentru primărie, „ŞI” şi „SAU” e totuna

 

Marius Bălan explică şi cum s-a împotmolit de fapt eliberarea autorizaţiei de construcţie.

„Acolo mai sunt trei coproprietari, deci trebuie să ieşim din indiviziune, dar ceilalţi vecini au teren aferent aflat sub casa veche, unde sunt şase apartamente. Terenul liber rămas este numai al meu, conform expertizei tehnic şi a tuturor contractelor de proprietate vechi din 1939. În primul certificat de urbanism se menţionează clar că am nevoie de actul de proprietate, pe care l-am depus, pentru drumul de acces de sub poartă pe unde se intră de fapt în curtea imobilului, SAU acordul proprietarilor în formă autentificată. Păi hai să vorbim româneşte! „ŞI” şi „SAU” nu e totuna, e o diferenţă. Deci din start mi s-a pretins altceva decât cerinţele legale. Aşa că am cerut şi acordul vecinilor, însă un singur vecin, practic este vorba de o societate comercială care are o cotă parte foarte mică sub un atelier, nu vrea să semneze acordul de ieşire din indiviziune, fiindcă vrea să îi cedez circa 50 de metri pătraţi. Din această cauză, procesul aflat pe rolul instanţei nu se mai termină. Însă autorizaţia poate fi eliberată, fiindcă potrivit Legii 50/1991, prin Ordinul 839/2009, cap. 3. art. 46, alin. 4 permite eliberarea de construire, chiar dacă există un proces pe rol, cu condiția să nu fie notat în CF la sarcini speciale”, povesteşte Marius Bălan.

 

Primăria înscrisă fraudulos ca proprietar

 

Pe lângă vecinul care i se pune de-a curmezişul în demersurile sale, Bălan a mai descoperit un fapt de-a dreptul stupefiant: Primăria Bistriţa apare înscrisă fraudulos pe o porţiune de 250 mp de teren din proprietatea sa.

„Cerându-mi-se actele pentru casă, nici eu nu am ştiut că în coala colectivă s-a înscris fraudulos Primăria Bistriţa, o dată în 1977 şi a doua oară în 1986, deoarece se pregătea demolarea casei cu faţada la bulevard fiindcă se pregătea realizarea unei mari parcări pentru Poliţie. Ceea ce nu s-a mai întâmplat fiindcă a venit revoluţia, construcţia a rămas, dar a rămas şi înscrisul fraudulos”, spune Bălan.

El explică şi motivul pentru care afirmă că Primăria Bistriţa s-a înscris fraudulos pe suprafaţa respectivă. Astfel, în urma unei adrese către municipalitate prin care solicită să i se elibereze o copie a deciziei privind trecerea terenului în proprietatea statului, deci în care se vorbeşte de naţionalizarea terenului, i se răspunde că nu documentul nu există. Culmea, nici la Arhivele Statului actul nu e de găsit.

„(…) vă comunicăm că instituţia noastră nu deţine Decizia Consiliului Popular al Municipiului Bistriţa, din anul 1986, privind trecerea în proprietatea Statului Român a terenului aferent construcţiei casei situată în Bistriţa, B-dul Independenţei, (….), drept pentru care nu se poate elibera actul solicitat”, se precizează în răspunsul dat lui Marius Bălan de conducerea Arhivelor Statului Bistriţa-Năsăud.

„În anii respectivi, eu şi mama locuiam în imobilul cu faţada la bulevard, dar nu am ştiut de acţiunea primăriei. Am descoperit abia acum, dar nimic nu dovedeşte proprietatea primăriei”, mai spune Marius Bălan.

 

I se percepe impozit pentru teren

 

Marius Bălan a plătit şi plăteşte impozit pentru toată suprafaţa pe care o deţine conform actelor de proprietate, cu toate că primăria susţine că este înscrisă drept proprietar pe 250 mp din teren. Fiindcă municipalitatea nu îl recunoaşte drept proprietar şi deci nu îi eliberează autorizaţia de construcţie, casa pe care el a ridicat-o între timp nu este impozitată.

„Înseamnă că primăria nu are nevoie de banii mei, fiindcă mă impozitează doar pentru teren, nu şi pentru casă. În şapte ani vă daţi seama cât s-a pierdut de la buget”, spune Marius Bălan, nu fără a adăuga că primăria a încercat să îl amendeze pentru ridicarea construcţiei fără autorizaţie, însă acest lucru s-a făcut abia după doi ani şi şase luni de la „săvârşirea faptei”, deci în afara termenului legal de doi ani, drept pentru care omul a contestat amenda în instanţă şi a câştigat.

Una peste alta, omul este decis să acţioneze în judecată primăria dacă nu i se va elibera autorizaţia de construcţie, fiindcă, spune el, „este abuz de putere”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.