Ministrul Muncii, Marius Budăi, și-a dat seama, într-un final, că în România nu se poate trăi cu salariul minim.
”Cred că se impune să luăm măsura de majorare a salariului minim. Repet, impune şi contextul economic şi cel social”, a declarat ministrul.

Acesta a precizat că înţelege temerile medului de afaeri şi ale angajatorilor, dar ”trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să îşi plătească utilităţile ca şi ei, trebuie să îşi ducă copiii la şcoală şi trebuie să îşi hrănească copiii”.

Ministrul a precizat că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei. ”

”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Citește și: Proiectul de lege propus de PNL care vine în sprijinul pensionarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.