Doi tineri de pe Valea Someșului sunt cercetați de polițiștii din Năsăud, din cauză că au furat câteva mii de lei din bagajele unei femei. Inițial, cei doi s-au arătat amabili față de femeie, pretextând că o ajută să își ducă bagajele. 

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin 112, cu privire la săvârșirea unui furt. Persoana păgubită, o femeie din Suplai, care se afla pe raza comunei Nimigea de Jos. Acesteia îi dispăruseră câteva mii de lei, toate economiile ei, pe care îi avuse asupra ei, într-un bagaj. 

Ca urmare a investigațiilor, la scurt timp, polițiștii i-au identificat pe făptași. Este vorba despre un tânăr de 18 ani din localitatea Salva și pe un altul, în vârstă de 16 ani, din localitatea  Mititei, bănuiți de comiterea faptei.

Cei doi, în timp ce se aflau pe raza comunei Nimigea de Jos, sub pretextul că o ajută cu bagajele, i-ar fi sustras femeii suma de 6.000 de lei, bani pe care aceasta îi avea într-un bagaj„, declară Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, cei doi tineri și-au recunoscut fapta și au restituit păgubitei banii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.