Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Mijlocenii Bîrgăului a decis în această dimineață să își pună capăt zilelor. Acesta s-a spânzurat de un copac din curtea gospodăriei.

La primele ore ale dimineții, un apel la 112 anunța că în Mijlocenii Bârgăului, un bărbat are nevoie de asistență medicală. De fapt acesta se spânzurase în curtea casei de un copac.

Un echipaj de prim ajutor SMURD și unul de la Ambulanță au ajuns la fața locului, salvatorii aplicând manevre de resuscitare. După 45 minute, timp în care echipajele medicale au ncercat să îi salveze viața bărbatului, acesta a fost declarat decedat. 

Polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz.

În această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în Mijlocenii Bârgăului, un bărbat s-a spânzurat.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 51 de ani, din Mijlocenii Bârgăului. Din păcate, acesta era decedat.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la secția prosectură, în vederea efectuării necropsiei, iar polițiștii efectuează cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul„, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.