Un personaj care va purta la toamna eticheta de "expirat", dupa alegeri, s-a suparat ca prostul pe sat. Batrânii de la tara aveau o vorba – spuneau ca acolo unde-i minte multa (nu-i cazul la persoana în cauza) este si prostie pe masura. Nu din vina noastra, o anumita institutie a statului a spus si drept dovada ar fi publicat si niste probe în acest sens, ca omul respectiv ar fi "cântat" pe la cooperativa "ochiul si timpanul". Nimic rau sau de condamnat în acest lucru, dar ceea ce a ciripit pe la urechile baietilor cu ochi albastri se încadreaza, la ceea ce legea actuala spune, drept activitate de politie politica. Noi nu stim, nu bagam mâna în foc pentru acest lucru. În fond îl priveste.
Ciudatenia de abia acum vine. Celebrul personaj de pe plaiurile bistritene a socat opinia publica cu o propunere legislativa, care a facut-o sa cada pe spate. Nici mai mult, nici mai putin, omul nostru sustine ca serviciile de informatii si aici vizeaza direct SRI-ul, sa nu mai aiba dreptul sa lucreze cu informatori, colaboratori sau naiba stie cum se numesc respectivele persoane, care dupa puterile lor lor, îsi aduc contributia la apararea independentei acestei tari. Am trait s-o vedem si pe asta. Ce poti sa mai spui la o asemenea nastrusnicie, decât ca "mare-i gradina ta Doamne!"