Un bărbat în vârstă de 65 de ani, cu foarte multe datorii, nu mai vedea nicio soluție la problemele sale, astfel încât a hotărât să se sinucidă. Bărbatul s-a aruncat în gol de la etajul 10 al blocului în care locuia, în timp de soția sa se afla în apartament, însă a supraviețuit.

Victima a fost preluată de ambulanță cu semne vitale şi transportată la Spitalul Județean cu multiple traumatisme și fracturi. Medicii de la Spitalul Județean l-au stabilizat, însă următoarele ore sunt decisive.

„La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost transportat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Buzău, care a suferit un politraumatism prin cădere de la înălțime. Bărbatul a suferit multiple fracturi: fractură de coloană vertebrală, fractură de șold stâng, fractură de pumn drept. La acest moment, bărbatul se află în investigații”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, notează stiridebuzau.ro.

Bărbatul este președintele asociației de proprietari, însă, potrivit presei naționale, datoriile erau personale. La etajul 10 avea şi sediul administrației blocului. În trecut ar fi girat colegi de serviciu, iar aceștia nu și-ar fi mai plătit creditele, motiv pentru care era a fost obligat să plătească restanțele.

Poliția a început o anchetă. La locul incidentului au venit şi criminaliștii pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

Citește și ‘Zombie Angelina (Jolie)’ a fost condamnată la 10 ani de închisoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.