Administratorul Hotelului Diana din Bistrița, Ioan Rus, acuzat de proxenetism, mai rămâne 30 de zile după gratii, au hotărât magistrații de la Judecătoria Bistrița, în urma cererii procurorilor, de prelungirea a măsurii preventive. Decizia nu este definitivă și a fost contestată la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Ioan Rus, administratorul Hotelului Diana, rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, potrivit deciziei judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița, care a admis propunerea procurorilor de prelungire a arestării preventive.

Rus și directorul unității de cazare bistrițene, Garofița Moldovan, aflată sub control judiciar pentru 60 de zile, sunt acuzați de proxenetism.

Potrivit anchetatorilor, Ioan Rus, în calitate de administrator al hotelului, ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate, în timp ce Garofița Moldovan ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități. Cu probele de la dosar, procurorii l-au convins pe judecătorul de drepturi și libertăți că Rus, cel puțin, merită să fie arestat preventiv.

Împrejurarea că inculpatul, cu intenție, a înlesnit practicarea prostituției prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului diferitelor persoane de sex femeiesc care prestau servicii sexuale contracost, reiese și din împrejurarea că inculpatul se interesa frecvent la recepție de numărul escortelor cazate în hotel, întrebând recepționerii dacă sunt cazate «fetițe», respectiv «priveghetori», solicitând totodată și informații personale despre acestea (cum arată, de unde sunt, câți ani au sau dacă au sau nu clienți). (…)

În contextul acestor declarații, judecătorul reține că în speță există date și informații care conving un observator obiectiv și imparțial ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunea de proxenetism (…).

Mai mult, raportat la gravitatea faptei , la perioada desfășurării activității infracționale, la modul și circumstanțele în care a fost comisă, dar și la restul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, judecătorul apreciază că privarea de libertate a acestuia apare ca fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, privarea de libertate a inculpatului apare ca fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, deoarece faptele de genul celei presupus a fi săvârșită de inculpat au o rezonanță negativă în rândul opiniei publice, afectează echilibrul social firesc și creează o stare de dezaprobare publică și indignare în comunitatea locală, ceea ce presupune o intervenție promptă din partea organelor judiciare pentru a stabili ordinea de drept„, a menționat instanța de la Judecătoria Bistrița când a admis în urmă cu circa o lună propunerea procurorilor de arestare preventivă  a lui Ioan Rus, decizie care a fost menținută și de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Prelungirea arestării preventive a fost judecată în urmă cu două zile la Judecătoria Bistrița, decizia instanței nefiind însă defintivă, Ioan Rus contestând-o și de această dată la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.