Cei de la IPJ Bistrița-Năsăud au confirmat reținerea agresorilor ce l-au nenorocit pe un cetățean din comuna Telciu.

Doi dintre ei sunt rudele confirmate ale primarului din Romuli. Vorbim de Telcian Grigore și Telcian Gheorghe.

Cei doi mai sus menționați împreună cu un alt individ s-ar fi urcat într-o mașină, după ce au consumat băuturi alcoolice și au mers pentru a-i cere socoteală victimei ce în prezent se află la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. După ce au aplicat victimei mai multe lovituri au abandonat-o în câmp liber unde a fost găsită ulterior de autorități.

         „ La data de 16 mai a.c., cele trei persoane reţinute pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.          Propunerea a fost însuşită parţial, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a două dintre persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 36 de ani, şi un altul de 32 de ani.

Totodată, faţă de cea de-a treia persoană cercetată, un tânăr în vârstă de 26 de ani, instanţa a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei.

***

La data de 15 mai a.c., trei bărbaţi, în timp ce se deplasau spre comuna Romuli, cu un autovehicul, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu un cetăţean, în vârstă de 42 de ani, l-au agresat fizic.

Victima a fost preluată şi transportată de un echipaj SMURD la UPU Bistriţa, iar datorită stării grave a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş” arată cei de la IPJ Bistrița-Năsăud.


 

În speță, confrom surselor, un alt unchi de-al primarului din Romuli a condus tot sub influența băuturilor alcoolice, în urmă cu câțiva ani, lovind pe stradă o mamă și copilul acesteia. Probele de testare a alcoolemiei s-au luat, însă, doar a doua zi.

Citește aici declarația primarului din Romuli cu privire la rudele sale…           

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here