Şomajul ar putea fi redus în rândurile etniei rome, dacă Vitalia ar angaja romi la colectarea sau transportul deşeurilor la Tărpiu. Este ideea preşedintelui Partidei Romilor, Emil Neia Lăcătuş şi speră că acest lucru se va întâmpla foarte repede.

„Romii nosștrii din municipiu în special, moșteneșc această tradiție de-a lucra în domeniul curățeniei. Știm cu toții că de pe vremea lui Ceaușescu au lucrat, de când era IGR-ul, după aceea Codrișorul, Urbana etc. Fac un apel către conducerea Vitaliei, să găsească o modalitate dacă au nevoie de personal, să ia din rândul noastre, a romilor, pentru că oamenii noștrii sunt specializați, nu sunt așa gingași , mai ales în perioada aceasta în care e căldură, iar gunoiul menajer are un miros mai aparte.Oamenii noștrii sunt doritori pentru a lucra în special și pe mașini sau chiar la groapa de gunoi dacă este necesar”, a declarat preşedintele Partidei Romilor BN, Emil Neia Lăcătuş.

Deşi ar vrea ca Vitalia să îi angajeze romii, Lăcătuş nu lasă garda jos şi cere Vitaliei servicii pe măsura tarifelor uriaşe practicate.

„Cer pe această cale ca serviciile lor să fie întradevăr cu standardelele care se cer, pentru că ei au pretenții de a-și mări taxe așa cum știm cu tpții că s-au mărit taxe de un an și, de când ei au preluat această muncă.Să își onoreze serviciile așa cum trebuie pentru că am avut multe sesizări, sunt încă nemulțumiri, și ca dovadă am mai spus-o și în ultimul comunicat. Chiar săptămâna trecută am avut o sesizare, în Nimigea unde locuiesc familiile de romi, gunoiul menajer nu a fost ridicat decât din pubele „, a mai adăugat Neia.

Reamintim faptul că Vitalia Servicii pentru Mediu, în calitate de unic operator în domeniul deşeurilor, a modificat tarifele, la capătul a două luni de scandaluri politice între PNL şi PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.