ROMARM, compania românească de stat din industria de apărare, este principalul furnizor de tehnică și servicii militare pentru Armata României. În prezent, deține 15 fabrici și un institut de cercetare. ROMARM, odinioară simbol al puterii industriale naționale în domeniul apărării, se confruntă astăzi cu o realitate dureroasă: în timp ce compania mamă afișează un profit relativ modest, o bună parte din filialele sale se scufundă în pierderi și declin financiar.  Cu un război la graniţă, de la uzine cu tradiție centenară la entități aflate în pragul falimentului, peisajul industriei de apărare românești reflectă un paradox – un colos ce stă să se prăbuşească.

ROMARM înregistrează profit, filialele sunt în cădere

Compania Națională ROMARM SA este o societate cu capital integral românesc, înființată în data de 27 noiembrie 2000, cu sediul în București. rintre administratorii înregistrați figurează Costas Bogdan, Alexie Cotan Bodolan Constantin, Butunoi Ionel Daniel, Gorun Laurențiu Nicușor și Stan Mihail Dan. Din echipa executivă fac parte directorii Micu Florentina, Vlădoiu Luis și Hera Bogdan Emanuel. Micu Florentina are și calitatea de împuternicit, iar Cristea Valentin este împuternicit pentru o sucursală a societății.

Pentru anul 2023, ROMARM a raportat o cifră de afaceri în valoare de 99.529.699 euro. Profitul net declarat pentru aceeași perioadă a fost de 266.997 euro. 

 O parte din filiale ROMARM sunt în colaps încă de la înfiinţare

Arsenal Reșița a fost fondată în 1972 pentru a produce tunuri de calibru mediu și mare, uzina din Reșița a început, începând cu anul 1990, să ofere și servicii civile, ca urmare a scăderii comenzilor militare. A fost integrată în ROMARM în 2001 și produce în prezent diverse tipuri de artilerie și arme antiaeriene. În conducerea societății figurează trei administratori: Cloșca Liliana, Brie Olimpiu Mihail și Sloata Florentina. În ceea ce priveşte asociaţii, Ministerul Digitalizării deţine 62,84% din acţiuni, în timp ce ROMARM SA controlează 37,16%. Începând cu anul 2019 și până în 2024, Arsenal Reșița nu a reușit să înregistreze profit. În 2024, cifra de afaceri a fost de 255.486 euro, iar pierderea raportată s-a ridicat la 56.707 euro. Situația este similară cu anii anteriori: în 2023, afacerea a generat venituri de 236.272 euro, dar cu o pierdere de 54.612 lei; în 2022, cifra de afaceri a fost 255.498 euro, iar pierderea – 36.945 euro. Cele mai mari pierderi din ultimii cinci ani s-au înregistrat în 2021, când firma a declarat o cifră de afaceri de 199.782 euro și o pierdere de 109.107 euro. De asemenea, în 2020, pierderea a fost de 93.180 eur, în contextul unor venituri de 185.187 euro.

Carfil a fost înnființată în 1922 sub numele „Fabrica de Mașini și Turnătorie Dumitru Voina”, compania a fost redenumită în 1969, iar în 2001 a intrat în componența ROMARM. Din 2005, produce arme și muniții conforme cu standardele NATO. Conducerea societății este asigurată de Marin Dumitru, Florea Elena Claudia, Pîrcălăbescu Răzvan Marian, iar administrator special este Alexie Cotan Bodolan Constantin. Directorul actual este Mircea Petru Țanțu. Acționarul majoritar al societății Carfil SA este statul român, care deține 95,37% din capitalul social prin intermediul Ministerului Economiei. Restul de 4,63% este deținut de Romarm SA. Pentru anul 2024, Carfil SA a raportat o cifră de afaceri de 43.222.945 euro și un profit net de 286.370 euro. 

Electromecanica Ploieşti a fost creată în 1955 ca unitate pentru reparații de muniție și artilerie antiaeriană. este condusă de Popescu Cristian, în calitate de director. Acționarul majoritar al societății Electromecanica Ploiești sa este Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, care deține 91,38% din capitalul social. Romarm SA deține restul de 8,62% din capital. Conform ultimelor date financiare raportate, în anul 2023, compania a avut o cifră de afaceri de 8.035.455 euro și un profit net de 1.825.476 euro.

Fabrica de Pulberi Făgăraș a fost fondată în 1920 ca fabrică de explozibili, a început producția în 1921. Din 1939 produce și pulberi, iar din 2006 poartă denumirea actuală. Este specializată în producția de explozivi de mare putere. Administratorii societății Fabrica de Pulberi SA sunt Marin Dumitru, Tanţiu Mircea Petru, Moisoiu Cristian Marius, Oprea Cristina Elena, iar conducerea executivă este asigurată de Birghisan Dorin (director) și leabu Catalin Aurel (director general unic). în anul 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2.636.405 euro și un profit net de 498.076 euro. Persoanele juridice care dețin participații în companie sunt Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, cu o cotă de 67,46%, și Romarm SA, care deține 32,54% din capitalul social.

Uzina Mecanică Cugir este una dintre cele mai vechi întreprinderi de apărare din România, își are originile în 1799, când la Cugir au fost înființate ateliere de prelucrare a oțelului. Astăzi, fabrica produce armament compatibil cu standardele NATO. Administratorii sunt Danuț Puricescu, Adriana Florina Stan, Cristian Ioan Ciutrila, Mircea Augustin Trifan (director), Fabiola Marianciuc (reprezentant) și Ion Şandru (reprezentant). Asociaţi sunt Statul Român, cu o cotă de 93,76%, reprezentat de Ministerul Economiei şi ROMARM SA cu o cotă de 6,24%. Cifra de afaceri pentru anul 2024 este de 23.143.447 euro, iar profitul net realizat este de 194.168 euro.

Metrom Brașov reprezintă rezultatul fuziunii dintre FAROLA și METROM SAR în 1948, fabrica din Brașov a funcționat sub denumirea METROM Brașov. În ultimii 20 de ani, METROM SA a încheiat doar un singur an pe profit – 2016, când a raportat un câștig net de 1,4 milioane lei. În restul anilor, compania a acumulat pierderi considerabile, cele mai recente date indicând o pierdere netă de 2,2 milioane euro în 2024, la o cifră de afaceri de doar 1,4 milioane euro. Capitalurile proprii sunt negative, ajungând la -13,1 milioane lei, iar datoriile totale depășesc 25 de milioane euro. Această tendință descendentă este vizibilă încă din 2002, anul înființării societății. De atunci, firma a pierdut constant bani. Conducerea filialei METROM SA este asigurată de: Brie Olimpiu Mihail, Teodorescu Carmen Areta, Tudose Mariana.

Uzina Automecanică Moreni a fost fondată în 1968 sub numele IAM, uzina este astăzi singura din România care produce transportoare blindate, se află, de asemenea, pe un trend negativ. În anul 2024, pierderea netă a urcat la peste 5 milioane euro, în condițiile în care cifra de afaceri abia a depășit 3,7 milioane euro. Nici anul anterior nu a fost prea favorabil: în 2023, pierderea netă a fost de aproape 2,4 milioane euro, iar în 2022, deși pierderea scăzuse spectaculos la doar 61 mii euro, aceasta nu a fost suficientă pentru a echilibra imaginea de ansamblu. 

Privind în urmă, firma a avut doar rare perioade de profit (2007, 2010, 2003), dar acestea au fost urmate de pierderi accentuate în anii următori. De exemplu, după un ușor plus în 2010, 2011 a adus din nou pierderi de aproape un milion de euro, iar în 2012 și 2013 scăderile s-au accentuat.

În ciuda pierderilor, numărul angajaților se menține constant, cu aproximativ 300 de salariați în fiecare an începând din 2011. Totuși, în lipsa unei redresări financiare reale, această stabilitate a personalului pare mai degrabă un efort de supraviețuire decât un semn de dezvoltare. Administratorii societății sunt  Mischie Dumitru ,  Stan Anca Maria , Popa Ioana,  Oprea Alexandru.

Pirochim Victoria a fost creată înainte de Al Doilea Război Mondial pentru a răspunde nevoilor armatei, fabrica a fost extinsă pentru a produce o gamă mai largă de produse. În prezent, produce articole specializate și se află sub autoritatea Ministerului Economiei și Comerțului. Administratorii actuali includ persoane precum Radu Gabriel, Sava Marius Cristian și Stan Adriana Florina. În ultimii ani, cifra de afaceri a firmei a scăzut semnificativ, ajungând în 2024 la doar 10.904 euro, o valoare mult mai mică comparativ cu anii precedenți. În același timp, compania a înregistrat pierderi considerabile, profitul net fiind negativ și ajungând în 2024 la minus 243.774 euro, cea mai mare pierdere din ultimii ani.

Construcția uzinei Mecanică Plopeni a început în 1937, iar în 1941 a devenit operațională sub numele de Fabrica Mărgineanca. Astăzi produce diferite tipuri de muniții. Printre persoanele care conduc azi compania se numără Ionel Daniel Butunoi, Maria Bianca Borcea, Eduard Ioan Lungu, Emilia Mirela David și alți câțiva administratori, alături de un administrator special, Mihail Silviu Pocora, și directorul Tiberiu Alexandru Pîrvu.

Din punct de vedere financiar, Uzina Mecanică Plopeni a trecut printr-o perioadă dificilă, în special în ultimii ani, când a înregistrat pierderi importante. Deși în 2024 cifra de afaceri a urcat la aproape 16,8 milioane de euro, compania a obținut un profit net de 4,56 milioane euro, însă această situație pare excepțională față de anii anteriori. În perioada 2003-2023, Uzina Mecanică Plopeni a fost adesea pe minus, înregistrând pierderi repetate, unele chiar foarte mari. Spre exemplu, în 2023, profitul a fost negativ cu peste 140.000 euro, iar în 2022 compania a suferit o pierdere netă de 617.000 euro. Mai departe, în 2021, pierderea a urcat la 2,5 milioane euro, iar în 2015 chiar la peste 1,5 milioane euro în minus.

Tohan Zărnești a fost înființată în 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, fabrica a purtat numele „6 Martie” între 1948–1990 și ulterior Uzina Mecanică Tohan Zărnești. Este specializată în producția de muniție de artilerie și rachete. Conducerea companiei este asigurată de administratorul special Dumitru Nedelcu, în timp ce Florin Ștefan Tudorache și Ramona Gabriela Budu ocupă pozițiile de directori.

În ceea ce privește situația financiară, în anul 2024 societatea a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 15,5 milioane de euro. Spre deosebire de alte companii din domeniu care au întâmpinat dificultăți, Tohan SA a reușit să încheie anul cu un profit net pozitiv, de circa 528.000 de euro. Aceasta indică o stabilitate financiară și o eficiență operațională mai bună în cadrul filialei Romarm, în condițiile unui sector industrial dificil și foarte specializat.

Uzina Mecanică Mija a fost fondată la 5 noiembrie 1938 sub numele Întreprinderea Română Mecanică și Chimică, producea inițial bombe de aviație, mine antitanc și echipamente de camuflare. În prezent produce muniție antitanc (AG-7 și AG-9), grenade de mână și alte echipamente. Compania Națională Romarm, prin filiala Uzina Mecanică Mija SA, este condusă de administratorii Radu Nicolae Toader, Cecilia Sandela Banciu și Marius Angelo Dincă, iar directorul societății este Gheorghe Voican. În anul 2024, această filială a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 40 de milioane de euro, reușind să obțină un profit net de aproximativ 8,8 milioane de euro.

Uzina Mecanică Sadu, situată în Bumbești-Jiu, uzina este succesoarea Pirotehniei Armatei, fondată în București în 1861. A devenit Uzina Mecanică Sadu în 1945. În 1970 s-a construit platforma Sadu II pentru fabricarea armamentului de infanterie și a explozivilor. Din 2002 este filială ROMARM, iar din 2014 funcționează sub numele Societatea Uzina Mecanică Sadu SA. Societatea Uzina Mecanică Sadu SA, filială a Companiei Naționale Romarm, este administrată de Dumitru Mischie, Mihaela Cotiga și Cornelia Năstase, iar directorii sunt Dorin Motorga și Ovidiu Neacșu. În anul 2024, compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 6,8 milioane de euro. Din 2002 până în 2024, Societatea Uzina Mecanică Sadu SA a fost pe minus în 18 ani. Doar în 7 ani a înregistrat profit, iar restul perioadei a avut pierderi financiare semnificative

Uzina Mecanică București (UMB) a fost înființată în 1978 ca anexă a fabricii „23 August” sub numele „Fabrica de Mașini Grele Speciale”, a fost redenumită în 1990 și trecută în subordinea Ministerului Apărării Naționale. În 2001 a redevenit Uzina Mecanică București și a intrat în ROMARM. Produce transportoare blindate Mowag Piranha V, în colaborare cu General Dynamics European Land Systems, și modernizări ale tancului TR-85 (TR-85M1). Compania Națională Romarm, Filiala Uzina Mecanică București SA, este administrată de Puricescu Danut, Bardas Maria Mihaela și Chirita Dumitru, cu Mihai Rafiu în rol de director și reprezentant legal. În 2024, această filială a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 43,2 milioane euro.

Uzina de Produse Speciale Dragomirești (UPS Dragomirești) a fost fondată în 1981, fabrica produce bombe de aviație, grenade de 40 mm, muniție de artilerie, explozivi pentru uz militar sau polițienesc, precum și încărcături explozive pentru exploatări miniere. A fost integrată în ROMARM în 2001. Compania Națională Romarm, Filiala Uzina Mecanică București, este administrată de Puricescu Danut, Bardas Maria Mihaela și Chirita Dumitru. În 2024, filiala a avut o cifră de afaceri de 43,2 milioane euro și un profit net de 841 mii euro.

În fața acestor provocări, viitorul ROMARM depinde nu doar de restructurări financiare, ci și de o viziune strategică clară, adaptată noilor realități geopolitice și tehnologice. Dacă România dorește să să rămână competitivă în industria apărării, acest gigant trebuie să reînvețe să producă eficient, să inoveze și să-și valorifice potențialul autentic – altfel, riscă să rămână doar o amintire a unei ere industriale apuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.