Secretarul de stat Dan Neculăescu din Ministerul Afacerilor Externe a efectuat zilele trecute o vizită oficială în nordul Bucovinei, la Cernăuți, Ucraina, prilej cu care a reluat problema/problemele provocate de confuzia dintre limba română și ‘’limba moldovenească’’. În luna aprilie Ministrul Afacerilor Externe, Prof. Dr. Bogdan Aurescu a discutat cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba despre această situație. Am considerat necesar să mergem direct la fața locului și să vedem care este situația românilor din Ucraina. Despre condițiile în care comunitatea română din Bucovina și nu numai se chinuie să supraviețuiască și să-și păstreze identitatea română am discutat cu Dr. Marin Gherman. , Președinte al centrul de presă BucPress. Dr. Marin Gherman este etnic român, deține un doctorat  în științe politice obținut la Universitatea din Cernăuți și lucrează  în presa din Ucraina de ani buni. Astfel este una dintre persoanele care cunoaște societatea ucraineană și poate prezenta pe larg situația de acolo.

Care este diferența între comunitate istorică și diaspora română și de ce se face această confuzie în România?

Comunitatea istorică este o comunitate a românilor autohtoni, care sunt la ei acasă. Locuiesc pe un anumit teritoriu de secole sau milenii. Este cazul românilor  care, după cum spunea Nicolae Iorga, înconjoară România. Diaspora reprezintă românii care și-au lăsat casele lor, arealul lor istoric și s-au mutat în alt stat. De exemplu, românii din Spania sunt diaspora, or ei s-au mutat acolo din varii motive. Românii din Ucraina nu sunt veniți de undeva, ei tot timpul au fost pe aceste pământuri. Buneii mei din Ținutul Herța s-au născut în perioada României interbelice. URSS a ocupat acest teritoriu și l-a inclus în componența regiunii Cernăuți. A urmat proclamarea independenței Ucrainei. De 30 de ani Ținutul Herța este parte a Ucrainei suverane. Românii din acest ținut sunt la ei acasă, ei nu sunt veniți în Ucraina, spre deosebire de cei din Irlanda, Australia sau Canada. Din păcate, deseori în România toți românii din afara țării sunt numiți diaspora, ceea ce ne supără. Or, înaintașii noștri au trecut prin grele încercări pentru a-și păstra limba și a nu emigra din arealul lor istoric și național. 

Câți membri are comunitatea română din Ucraina acum și cum sunt ei așezați/localizați? în ce regiuni?

Comunitatea românească din Ucraina locuiește compact în 3 regiuni: Cernăuți (nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herța), Odessa (sudul Basarabiei) și Transcarpatia (Maramureșul din dreapta Tisei). Românii sunt divizați în români și moldoveni, potrivit recensămintelor. Împreună aceștia ar fi între 400 și 500 de mii. 

Intervine statul român pentru susținerea acestei comunități? există un sprijin logistic, material, politic așa cum face Ungaria pentru comunitatea maghiară din Ucraina?

România ajută prin proiecte culturale și sprijin diplomatic comunitatea românească din Ucraina, dar această susținere este incomparabilă cu cea oferită de Ungaria pentru comunitatea maghiară din Ucraina. Din păcate sumele alocate de România pentru susținerea românilor din Ucraina sunt de zeci de ori mai mici comparativ cu Ungaria, care are o comunitate de doar 150 de mii de locuitori. Ungaria are strategii multianuale și proiecte pentru mediul de afaceri. Budapesta face tot posibilul pentru ca tinerii maghiari să rămână acasă, în Transcarpatia, ceea ce nu se întâmplă în regiunea Cernăuți, de exemplu. Tinerii români se mută temporar sau pe totdeauna în statele UE. Budapesta investește în dezvoltare, în timp ce România – în prezervarea identității. Diferă substanțial concepțiile și fondurile. 

Care este relația  etnicilor români cu Consulul/consulatul României de la Cernăuți? Cât de implicat este acesta în rezolvarea problemelor românilor?

Este o relație constructivă. Consulatul își îndeplinește funcțiile în limita mandatului. Românii din Ucraina deseori solicită o mult mai mare implicare din partea diplomației românești, uitând deseori că o activitate diplomatică trebuie să respecte o serie de principii importante ale relațiilor bilaterale. Or, consulatul nu poate substitui o comunitate. 

Câte școli românești mai sunt în Ucraina? Dar în Cernăuți?

Numărul școlilor a descrescut în ultimele decenii. Cândva în regiunea Cernăuți existau peste o sută de școli și acum au rămas doar 57. În afară de aceasta, 17 școli au devenit bilingve. 12 școli există în Transcarpatia. În regiunea Odessa procesul de învățământ are loc în „limba moldovenească”, care încă este păstrat în sistemul de învățământ ca o reminiscență a regimului sovietic. 

Dată fiind politica de ucrainizare de la Kiev, cum arată perspectivele pe viitor pentru aceste școli? Ce face statul român concret în acest context?

Din păcate, Legea învățământului din 2017 și altele reprezintă o lovitură pentru funcționarea acestor școli. O serie de materii vor fi predate în limba ucraineană, iar dreptul la alegere a elevului va fi limitat. Statul român a tot intervenit, mai dur, mai timid, pe lângă Ucraina, însă Kievul este ferm: nu va schimba legislația și propune negocierea unui protocol bilateral privind educația. Comunitatea românească a respins orice compromisuri, considerând că dreptul la educație în limba maternă nu se negociază. România, în schimb, din 2017 oferă burse anuale de studii,  în valoare de 200 de euro, pentru a încuraja părinții să-și înscrie copiii în școlile primare românești, unde procesul de învățământ se mai păstrează în limba maternă.

Dacă până în 2017 procesul de transformare a școlilor românești în școli mixte sau ucrainene se desfășura într-un regim latent, prin metode informale, sau, uneori era o consecință a creării de contexte nefavorabile de către Kiev pentru păstrarea prestigiului de odinioară a limbii române în societatea ucraineană (de exemplu, nu există posibilitate să îți faci studii în limba maternă în universitățile din Ucraina, în afară de specialitatea de filologie română, și în acest caz studiile în limba maternă devin cel puțin neatractive pentru tineri), atunci noua legislație privind educația mută accentul de pe un proces semi-oficial, semi-natural, semi-politic, pe un proces de reducere directă a unui drept dobândit de către comunitatea românească de a învăța în limba maternă. 

Impunerea unor cote, care prevăd tot mai multe procente de materii care sunt predate în limba de stat, dispariția dreptului la alegere individuală a limbii de studiere, reducerea numărului de ore de limba maternă și literatură, înseamnă o lovitură asupra limbii române, una suplimentară față de problemele acumulate și nerezolvate până în 2017. 

În afară de aceasta, sunt doi factori absolut nefavorabili pentru dezvoltarea / păstrarea învățământului în limba română. Ambele țin de crearea de contexte social-politice. Despre primul am amintit deja – nu există studii în limba maternă în universitățile din Ucraina, iar accesul la studii pe teritoriul României nu este chiar foarte simplu. În mod normal, în această situație elevii se reorientează la o studiere mai aprofundată a limbii ucrainene pentru a susține mai ușor examenele de absolvire și admitere. Studierea limbii sau a literaturii  române își pierde pentru tineri orice importanță, mulți solicită cursuri suplimentare de ucraineană pentru a fi admiși la universitățile din Ucraina.

Al doilea factor este diminuarea rolului economic al limbii române. Într-o lume comercializată, tinerii se orientează la profesii și activități care să le asigure supraviețuirea. Dacă la Cernăuți se închide un ziar, o redacție, o școală, un centru cultural, un grup etnografic sau colectiv muzical ș.a. rămân tot mai puține locuri de muncă pentru vorbitorii de limba română, iar mediul de afaceri din România nu se grăbește să deschidă filiale în Ucraina cu scopul de a menține prestigiul limbii române pe piața locală. Și nici România nu prea se grăbește să deschidă locuri de muncă. 

Patriotismul este bun, dar și frigiderul gol nu arată bine!  

Limba română trebuie să fie atractivă economic, și atunci mulți se vor grăbi să o învețe pentru a avea un loc de muncă. Așadar, învățământul în limba maternă trebuie analizat ca un mic element al unor procese mai ample, politice, geopolitice, social-economice, iar problemele acestuia nu țin doar de numărul de ore sau numărul de școli (tot mai mic, din păcate de la un an la altul). De aceea, o strategie de ieșire din acest cerc vicios ar trebui să includă o sumedenie de pași diplomatici, politici și economici, inclusiv crearea unor școli particulare de către România, care sunt eliberate de reglementările legii educației. 

În comparație cu celelalte comunități, maghiară, poloneză, care este starea comunității române? asociații profesionale există? alte ziare, radiouri, televiziuni în afară de Bucpress?

Există zeci de asociații pentru cultura română. În 2020 a fost fondat Consiliul Național al Românilor din Ucraina, care reunește peste 20 de organizații. Mă număr și eu pentru printre membrii comitetului coordonator al acestei uniuni civice. Doar 2 ziare mai funcționează în regiunea Cernăuți care apar săptămânal: „Gazeta de Herța” și „Monitorul Bucovinean”. Nu avem nici un săptămânal în Transcarpatia și Odessa. Există câteva reviste de cultură, cum ar fi „Glasul Bucovinei” sau pentru copii („Prichindeii din Cernăuți”), care depind de finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni sau a Institutului Cultural Român. Din păcate, revistele culturale și științifice nu se mai bucură de susținerea de odinioară a statului român. ICR a finanțat din 1994 revista „Glasul Bucovinei” și trimitea gratuit prin poștă această revistă tuturor cititorilor. De 3-4 ani distribuția a fost anulată la ICR, ceea ce înseamnă că a fost redus impactul acestei și altor publicații. Ungaria finanțează mai serios proiecte de presă. Budapesta a achiziționat un post local de televiziune la Ujgorod, a angajat zeci de jurnaliști, finanțează câteva website-uri, inclusiv  în limba ucraineană, pentru a forma opinia publică ucraineană despre comunitatea maghiară. 

După evenimentele din 2014 cum au evoluat relațiile cu comunitatea rusă? Care limbă este mai folosită în spațiul public, rusa sau ucraineana, mai ales dat fiind faptul că în 2014 ambele limbi erau limbi oficiale?

După 2014 s-a produs o ucrainizare și o derusificare a Ucrainei. La Cernăuți mai mult se vorbește ucraineana. Unele forțe politice susțin că limba rusă este limba statului agresor, adică a Rusiei, așa cum este recunoscută de Parlamentul de la Kiev. Subiectul este politizat în legătură cu anexarea Crimeii de Rusia și conflictul din estul Ucrainei.

Există o ameliorare a relațiilor dintre oficialitățile de la Kiev și București stric pe subiectul comunității românilor din Ucraina?

Legea Educației din 2017 a devenit un măr al discordiei între cele două state. Recent la Cernăuți s-a aflat secretarul de stat MAE de la București, au avut loc negocieri cu partea ucraineană, cu membrii comunității românești. Ucraina își dorește să amelioreze relațiile, însă, în egală măsură, nu este dispusă să schimbe legile, ci doar să găsească posibilități pentru o implementare a lor într-un mod mai puțin dureros. Este o situația dramatică pentru românii din Ucraina, prinși într-o menghină geopolitică.

Care sunt doleanțele românilor din Ucraina? Ce așteaptă ei de la românii din România? Ce își doresc de la Uniunea Europeană? Există speranța unei aderări la UE în viitorul apropiat?

Românii din Ucraina își doresc în primul rând să le fie păstrat dreptul la alegere, așa ca în UE: în ce limbă să învețe la școală și la universitate, fără cote lingvistice și protocoale. De asemenea, comunitatea românească are nevoie de organe de presă și proiecte culturale sprijinite constat și nu ocazional de România. Comunitatea românească din Ucraina, de asemenea, consideră că UE trebuie să vină în ajutor, să sprijine demersurile ei de păstrare a identității lingvistice și deseori nu înțelege de ce nimic nu se produce la nivelul liderilor UE în acest sens. Pe de altă parte, sunt absolut importante cât mai multe proiecte europene pentru zonele de frontieră, unde locuiește comunitatea românească. Pentru această comunitate ar fi o gură de aer proaspăt fondurile obținute de la UE pentru educație, cercetare, presă etc. 

Marin Gherman, director al centrului analitic Institutului de Studii Politice și Capital Social (Cernăuți). Doctor în științe politice. Președinte-fondator al Centrului Media BucPress – asociație a jurnaliștilor români din Ucraina, care include: Agenția BucPress, Radio Cernăuți, revista „BucPress” și BucPress TV.  Face parte din comitetul coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina.

EMILIAN DRANCA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here