Președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, Daniel Țecu, cere Guvernului României să înceteze imediat discriminarea românilor din diaspora, reflectată în Legea Electorală. În opinia reprezentanților români din diaspora, prin modul de alocare a mandatelor de parlamentar, votul a 20 de români din străinătate nu valorează nici cât o opțiune de vot exercitată în țară, se arată într-un comunicat de presă al FADERE.

 

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul pentru Dialog Social și Autoritatea Electorală Permanentă au organizat săptămâna trecută o dezbatere pe tema modificărilor pe care Guvernul României dorește să le aducă legii electorale. Reprezentantul Federației Asociațiilor de Români din Europa, Daniel Țecu, a reiterat cu acest prilej că „este inadmisibil ca pentru cetățenii din țară norma de reprezentare să fie de un deputat la 70.000 de persoane, în timp ce pentru diaspora să fie de un deputat la 1.400.000 de persoane.”

În urma răspunsului reprezentanților Guvernului României, că dacă se va mări numărul parlamentarilor pentru diaspora s-ar modifica „intenția legiuitorului”, președintele FADERE spune că dacă executivul nu rezolvă această problemă, federația pe care o conduce va ataca în instanță Ordonanța de Guvern pentru modificarea legii electorale. „Așteptam de la acest Guvern tehnocrat să fie în slujba cetățenilor, dar el se comportă ca un servitor al acelor partide politice care continuă să se teamă de votul românilor din diaspora”, a mai declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.