Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat, în urma unei întâlniri cu președintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, că PNL joacă un rol important în familia PPE și că România este mai aproape ca niciodată să fie acceptată în spațiul Schengen.

”Actualul context european este deosebit de complex, iar la nivel politic este foarte important să promovăm în continuare o abordare bazată pe unitate, solidaritate şi convergenţă, pentru a depăşi provocările actuale şi pentru a reuşi să consolidăm proiectul european în viitor. În acest sens, fără îndoială, un rol deosebit îl au Partidului Naţional Liberal, respectiv Partidului Popular European la nivel european. PNL este un partid puternic în cadrul PPE, iar România este cea mai mare ţară condusă de către lideri din familia politică a popularilor europeni”, a spus Bode.

El a adăugat că, în cadrul vizitei pe care o face în Spania, a avut o întrevedere politică cu Alberto Núñez Feijóo, preşedintele Partidului Popular din Spania.

”Suntem două partide din aceeaşi familie politică europeană care avem aceleaşi deziderate şi care ne dorim o Europă mai unită şi mai prosperă. Mai mult decât atât, ne unesc multe afinităţi bilaterale şi o comunitate puternică de români căreia trebuie să-i alocăm toată atenţia noastră. În cadrul întrevederii am discutat despre oferta politică a partidelor noastre, despre cooperarea din cadrul PPE pentru pregătirea viitoarelor runde de alegeri europene şi despre aspecte de interes pentru România şi Spania, precum aderarea României la spaţiul Schengen şi situaţia comunităţii de români din Spania. PNL va continua să joace un rol foarte important în cadrul PPE”, a susţinut Bode.

El a menţionat şi eforturile pe care România le-a făcut pentru a putea adera la Schengen.

”În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, prietenii noştri din familia popularilor europeni m-au asigurat că ştiu foarte bine ce eforturi au fost depuse de România pentru securizarea frontierelor europene şi pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor tehnice necesare aderării, sens în care mă bucur de susţinerea lor fermă pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Nu în ultimul rând, am discutat despre implicarea în viaţa politică a românilor din Spania, deoarece e firesc ca o comunitate aşa de mare să fie bine reprezentată la nivel politic şi administrativ. Românii din Spania au demonstrat că sunt harnici, muncitori şi aduc plus valoare oriunde se află, iar implicarea lor în viaţa politică va fi un câştig atât pentru comunităţi, cât şi pentru statul spaniol”, a conchis Bode.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.