România rurală este încă „prea puţin atractivă financiar” pentru bănci, a afirmat, luni, premierul Sorin Grindeanu, precizând că a venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună.

„România rurală este încă prea puţin atractivă financiar pentru dumneavoastră şi pot să înţeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul, ca, pe lângă biserică, primărie, şcoală şi locul de socializare ca să zic aşa, să existe şi măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceţi pionierat sau voluntariat, vă cer să vă gândiţi la potenţialul uriaş al zonei rurale, care adună în acest moment jumătate din populaţia României şi, cred eu, şi oportunităţi nelimitate”, le-a transmis Grindeanu participanţilor la Forumul Pieţei Financiare.

Potrivit şefului Executivului, plăţile şi tranzacţiile financiare prin intermediul tehnologiei digitale sunt tot mai frecvente.

„Dacă urmărim (…) evoluţia celor mai dezvoltate ţări, unde acestea se fac aproape exclusiv online, ne dăm seama că şi ţara noastră, cu paşi repezi, se îndreaptă în această direcţie. Nu mai surprinde pe nimeni avantajele acestor tehnologii – mult mai puţină birocraţie, reducerea timpului alocat tranzacţiilor, produse şi servicii financiar-bancare mai ieftine pentru oameni, limitarea economiei gri şi creşterea (…) atractivităţii economiei noastre pentru investitorii străini”, a mai afirmat Grindeanu.

Forumul Pieţei Financiare este organizat, luni, la Bucureşti, de Asociaţia Română a Băncilor. La eveniment participă şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu relatează Stiripesurse.

1 COMENTARIU

  1. D-apoi ar trebui sa nu mai ia absolut nimeni credite de la nici un fel de banca… sa-i vad ce-or face ! N-au decat sa-si dea ei credite unul altuia… ori sa dea faliment, ca prea-si bat joc de pros.timea disperata din aceasta tzara, pe care in nici un caz nu vrea s-ai „ajute” ci din contra sa-i exploateze la sange … ! Egal pentru ei ca poti „tu” sa mai platesti ratele sau ba…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.