România a avut în 2007 al cincilea mare deficit bugetar la nivelul Uniunii Europene (UE), de 2,6%, în creştere de la 2,2% în 2006, comparativ cu o medie de 0,6% a zonei euro şi 0,9% în UE, potrivit Eurostat.

Gradul de îndatorare al autorităţilor române a fost de12,9% din Produsul Intern Brut (PIB), al 23-lea din UE, peste nivelul de 12,4% din 2006. Datoriile statelor care folosesc moneda euro au fost de 66,3% din PIB, peste media UE de 58,7%. Veniturile guvernamentale ale României au reprezentat 34,7% din PIB, în 2007, în urcare faţă de 33,1% în 2006, în timp ce cheltuielile au avansat la 37,3%, de la 35,3%.Cele mai mari deficite bugetare au fost înregistrate în Ungaria – 5%, Grecia – 3,5%, Marea Britanie – 2,8%, Franţa – 2,7%, urmate de Portugalia şi România cu 2,6%. Dintre cele 15 state din zona euro doar Grecia a depăşit limita unui deficit de 3% din PIB şi urmează să fie sancţionată de UE. Excedent bugetar a fost înregistrat în 12 state, între care Finlanda – 5,3%, Danemarca – 4,9%, Suedia – 3,6%, Cipru – 3,5% şi Estonia – 2,7%.
 
La sfârşitul anului trecut, cea mai scăzută datorie guvernamentală a fost înregistrată în Estonia – 3,5%, Luxemburg – 7%, Letonia – 9,5% şi România – 12,9%. Opt state membre au avut rate ale datoriei guvernamentale de peste 60%, respectiv Italia – 104,1%, Grecia – 94,8%, Belgia – 83,9%, Ungaria – 65,8%, Germania – 65,1%, Franţa – 63,9%, Portugalia – 63,6% şi Malta – 62,2%. Media cheltuielilor guvernamentale a fost de 46,1%, iar veniturile au totalizat 45,5% în zona euro, în timp ce în UE autorităţile au folosit fonduri care reprezintă 45,8% din PIB, veniturile fiind de 45%. (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.