Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă că, România a absorbit fonduri europene în valoare de aproximativ 5,8 miliarde de euro până în prezent, ceea ce înseamnă 19% din totalul alocat.  

 

„România acum se încadrează în media europeană, care este de 20%, iar rata de absorbţie pe politica de coeziune, cu toate fondurile europene incluse aici, atinge puţin peste 19%. Împreună vom lucra pentru a depăşi în cel mai scurt timp media europeană. Efectiv în ţară, până în momentul de faţă, au intrat 5,8 miliarde de euro”, a spus ministrul Fondurilor Europene, conform Agerpres.

Prin urmare, pe locul 18 în UE se situează România şi se află la egalitate cu Bulgaria, Ungaria şi Belgia, care au atras şi ele circa 19% din totalul fondurilor alocate.

Ţările europene care stau cel mai bine sunt Finlanda (44%), Austria (37%), Luxemburg (36%) şi Irlanda (36%), comparativ cu România, care a absorbit 19% din totalul fondurilor alocate, precizează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.