Amendamentul prin care deputatul liberal Robert Sighiartau a solicitat banii necesari pentru realizarea unor investiții necesare comunei Rebrișoara a fost respins în Comisia de buget a Camerei Deputaților. este vorba despre proiectul „Modernizarea drumului comunal DC2D Rebrișoara-Podirei, amenajare alee pietonală, realizare pod Strada Răstoacă și Strada Podirei și pasarelă pietonală peste Someșul Mare, comuna Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud”.

Secretarul general al PNL, deputatul bistrițean Robert Sighiartău, atrage atenția că în Comisia de buget a Camerei Deputaților i-a fost respins un amendament cu privire la o serie de investiții incluse într-un proiect inițiat de administrația locală din comuna Rebrișoara. Conform liberalului bistrițean, la nivel de Guvern, dar și la nivelul Parlamentului, coaliția aflată la guvernare nu ține seama de primarii care au o altă culoare politică. Practic, era vorba despre o suplimentare a creditelor de angajament, în valoare de 10.373.000 lei, necesare Primăriei Rebrișoara.

Nu toți cetățenii din Bistrița-Năsăud sunt pe lista de priorități a Guvernului PSD-ALDE. Dacă primarul localității nu e de aceeași culoare politică cu Liviu Dragnea, nu primește bani„, afirmă Robert Sighiartău.

Concret este vorba despre un proiect inițiat de administrația locală din comuna Rebrișoara.

Proiectul privind „Modernizarea drumului comunal DC2D Rebrișoara-Podirei, amenajare alee pietonală, realizare pod Strada Răstoacă și Strada Podirei și pasarelă pietonală peste Someșul Mare, comuna Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud” a fost respins în comisia de buget de PSD-ALDE„, precizează deputatul liberal.

Potrivit lui Robert Sighiartău, coaliția de guvernare a primit ordin de la conducători să nu susțină nimic din ce propune opoziția, fără să conteze faptul că este vorba despre „proiecte bune pentru oameni sau inițiative de dezvoltare.

Este o lipsă de respect în primul rând, fiindcă reprezentăm milioane de cetățeni. Nu este bugetul lui Liviu Dragnea stimați colegi, este bugetul României„, conchide Robert Sighiartău .

1 COMENTARIU

  1. Pai frate Roby, bine-nteles ca cei din opozitie NU ( sunt pe aceste liste ) … ca tot asa ati facut si voi cand ati fost la butoane si stiti bine ca „pita calda … in imprumut se da „.
    Esti taaaare simpatic dumneata cat de incisiv esti … si numa ca nu-ti dau lacrimile cand vezi ca orice ziceti si orice ati face… astia de la guvernare numai NU si NU … si NU VOR SA PLECE SA VA DEA VOUA … nici macar ” fasolea de pe CIOLAN ” !
    Frate Robytza, faceti in asa fel, incat la viitoarele alegeri, oamenii sa va voteze pe dvs cei din actuala opozitie si atunci… ” jos clopul ” , dar mai intai analizati cum era cat pe ce, sa reizbucneasca „o Noua Revolutie ” … atunci cand ati fost la guvernare cu PD-ul , sub „dictatura ” lui Basescu … si v-ati batut joc de toata populatia necajita din aceasta tzara … si care v-ar fi sarit in cap cu sigurantza, daca la alegeri nu ieseau cei care astazi conduc si guverneaza tzara asa rai-buni cum sunt , dar care sunt cu mult mai agreati decat Dvs cativa, care permanent urlati in drum ageaba si tulburati securitatea, ordinea si linistea publica !
    Chiar … SIMPATICI SUNTETI VOI TOTI CEI DE ” CEA „…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.