Deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, critică în termeni duri faptul că PSD a votat împotriva inițiativei sale de a dubla alocațiile copiilor, în timp ce, liderul social-democrat Liviu Dragnea, care vorbește despre grija sa față de copii, a anunțat că va cumpăra vitamine și alte lucruri pentru aceștia cu banii luați de la SRI și SIE.

Secretarul general al PNL spune că proiectul său privind dublarea alocațiilor pentru copii nu a întâmpinat opoziție și toată lumea a fost de acord că este o măsură bună, iar banii sunt o investiție pentru viitor. Potrivit lui Robert Sighiartău, cei 84 de lei cât reprezintă acum alocația nu mai au valoarea pe care o aveau în urmă cu 5 ani. 

Am depus, încă de anul trecut, proiectul privind dublarea alocațiilor pentru copii.

Nu a existat nicăieri opoziție față de propunerea mea, toată lumea fiind de acord că este o măsură bună, activă. Acești bani sunt oricum o investiție. Tinerii vor tehnologie nouă, își cumpără cărți, instrumente muzicale, echipamente sportive. Mai mult, alocația de 84 de lei nu mai are valoarea pe care o avea în urmă cu 5 ani. Cu alte cuvinte, vorbim despre o scădere netă a alocației„, spune secretarul general al PNL.

Totuși, PSD a votat, marți, împotriva proiectului propus de liberalul bistrițean. 

Cu toate acestea, PSD a votat împotriva măsurii pe care am propus-o, iar astăzi, cu cinism, președintele PSD, Liviu Dragnea, ne vorbește despre grija pe care o poartă față de copii. Cu multă ipocrizie, anunță că vrea să ia bani de la SRI, SIE, bani pe care tocmai PSD i-a pus acolo și să cumpere, chipurile, vitamine pentru copii și alte lucruri„, declară Robert Sighiartău.

Secretarul general al PNL cataloghează aceste acțiuni drept „mizerabile”. 

E mizerabil ce faceți, domnule Dragnea! Dacă vreți să faceți cu adevărat ceva, îndemnați-vă colegii să voteze proiectul pe care l-am depus anul trecut. Atunci am primit asigurări că se va ține cont în bugetul de pe 2019, însă ați uitat repede„, declară revoltat Robert Sighiartău.

1 COMENTARIU

  1. Vaaaaai ma Robi draga, vad ca Dragnea si „alocatia „… numa nu-ti ies din ” microcip ” deloc … si-i tragi intr-una … cat de ” proasta-i ” aceasta guvernare si vrei tu cu orice pretz sa arati cat ” lapte si miere ” va curge pe drumurile patriei dupa ce, sau daca veti prinde voi ( PNL-ul ) ” ciolanul cu fasole ” !
    Draga Robytza , nu prea esti departe de Viorica … !
    Intr-un fel ai tu dreptate cu alocatiile astea… ptr ca ” foamea-i mare „… rau de tot si ” fabricile … ” trebuie sa ” mananca si gura lor ceva ” , chiar daca nu produc nimic si se alatura celor care stau cu mana intinsa si cu gura cascata la banul public !
    Vezi ca se apropie alegerile , trage-i tare ca … mai sti … ???!
    Ma io nu-s fan PSD… dar deja m-am saturat de „interventiile „voastre al celor din aceasta opozitie distructiva si nicidecum constructiva . Aveti dreptate ca astia care ne guverneaza astazi tzara nu-s tocmai cum ar trebui sa fie… dar ne este rusine si cum ati fost voi cand ” sugeati fasolea de pe ciolan „… impreuna cu PD-ul… si cand era cat pe ce pe fondul saraciei, sa se nasca o „Noua Revolutie „a populatiei care deja a ajuns la capatul rabdarilor si NU PREA CREDDEM CA VOI SUNTETI VARIANTA DE INLOCUIRE AL CELOR CARE GUVERNEAZA ASTAZI TZARA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.