Nici firmele care se ocupă cu reciclarea nu par să o ducă foarte bine în această perioadă. Compania de reciclare Redivivus, odată unul dintre cei mai importanți reciclatori din Transilvania are mari probleme financiare și este vândut pe bucăți de lichidatori. Doar terenurile din proprietate au fost scoase la licitație cu peste un milion de euro.

Printre firmele care în urmă cu câțiva ani buni făceau profituri frumușele, iar acum sunt în moarte clinică se numără și firma de reciclare Redivivus. Odată una dintre cele mai importante companii de reciclare din Transilvania, Redivivus se află în insolvență mai bine de 4 ani, încercându-se și o reorganizare judiciară.

De insolvența Redivivusului se ocupă firma Insolbis, care încearcă să mai achite din datorii vânzând terenurile care aparțin firmei de reciclare. Licitațiile pentru valorificarea terenurilor sunt programate în prima parte a lunii decembrie.

Este vorba despre 10 terenuri, cu o suprafață totală de aproape 16.000 de metri pătrați. Pentru această suprafață de teren, lichidatorul a stabilit un preț de pornire de 1,2 milioane de euro.

Acestea nu sunt primele bunuri alte Redivivus scoase la licitație. Anul acesta au mai fost scoase la licitație mai multe bunuri printre care sediul administrativ cu 6 etaje, care include și locuințe de serviciu și 1.635 de metri pătrați de teren, un depozit de agregate, birouri, magazie, stație de betoane, ateliere întreținere, post trafo și încă o bucată de teren de 18.000 de metri pătrați.

De asemenea, au mai fost scoase la licitație o hală panouri mari, secție produs armături, centrală termică, atelier reparații auto, cu un teren aferent de aproape 10.000 de metri pătrați, dar și o hală de producție țigle, vopsitorie cu un tere de 3.300 de metri pătrați, hală de fabricat tuburi și un teren de 3.682 de metri pătrați și un fepozit de prefabricate, poduri rulante și un teren de 16.028 de metri pătrați.

Pentru toate acestea, lichidatorul reciclatorului a cerut nu mai puțin de 3 milioane de euro, intenția fiind să fie vândute în bloc.

Datorii de 4,5 milioane de euro la Alpha Bank

Datoriile pe care le-a adunat cei doi administratori ai societății comerciale, Ilișuan Ioan și Gabriela sunt de-a dreptul istorice. Și cealaltă societate comercială a soților Ilișuan SC Tehton SA, aflată, de asemenea, în reorganizare judiciară a adunat datorii importante.

Așa se face că, în 2018, Alpha Bank România, încerca să recupereze o datorie de 4,5 milioane de euro de la cei doi. Banca de unde cei doi au luat mai multe credite a apelat la biroul executorului judecătoresc Manchevici Marin pentru recuperarea datoriei.

Au fost scoase la vânzare nu mai puțin de 10 terenuri, în Bistrița, înregistrate ca livadă. Terenurile sunt situate pe Dealul Târgului, accesul făcându-se din DN17C. Debitoare principală este Redivivus, în timp ce cealaltă firmă a soților Ilișuan, Tehton SA este codebitor.

La suma uriașă de 4,5 milioane de euro s-au adăugat și 244.000 de lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

În total, Tehton SA are datorii în valoare de 37 de milioane de lei. Terenurile din proprietatea societății sunt vânate de ANAF, Unicredit, ING, dar și Tonescu Finance SRL, firmă luxenburgheză cesionar pentru mai multe credite ale Băncii Comerciale Române.

Tehton SA mai are 9 terenuri în intravilan, în zone foarte căutate din oraș, care sunt libere de sarcini. Patru dintre aceste terenuri, situate pe strada Sigmirului nr. 20, cu o suprafață totală de 1.200 de metri pătrați, au fost promise celor de la Dedeman, însă tranzacția nu s-a mai concretizat.

La acestea se mai adaugă două terenuri, unul de 700 de metri pătrați și altul de 1.855 de metri pătrați pe Calea Moldovei, un teren de 244 de metri pătrați pe strada Sucevei și două terenuri de 450 și respectiv 129 de metri pătrați pe strada Industriei.

A dat semne de revenire în 2017

Redivivus a fost înființată în 1996 și s-a specializat în colectarea și selectarea deșeurilor de ambalaje din hârtie, carton, plastic și metal. Acum 10 ani, în perioada sa de glorie, Redivivus avea 150 de angajați.

După un deceniu în care lucrurile au mers din rău în mai rău, Redivivus SRL a dat semne de revenire în 2017, când a înregistrat profit, după ani buni de pierderi. Astfel, în 2017, Redivivus înregistra o cifră de afaceri de 11,8 milioane de lei și un profit de 17 milioane de lei. Datoriile ajungeau la 28 de milioane de lei, iar din cei 150 de angajați mai regăseam doar 19.

Firma a început să înregistreze pierderi încă din 2009, unul dintre cei mai gri ani din istoria societății. Atunci, firma înregistra o cifră de afaceri de 34,4 milioane de lei și pierderi de aproape 9,5 milioane de lei. În 2010, pierderile se mențineau la 5,5 milioane de lei, iar cifra de afaceri se înjumătățea, ajungând la 12,7 milioane de lei.

În 2011, SRL-ul pare să își revină, înregistrând o cifră de afaceri de 7,6 milioane de lei și profit de aproape două milioane de lei. Un an mai târziu, în 2012, cifră ce afaceri se menține, însă profitul se transformă în pierderi în valoare de aproape 400.000 de lei.

În 2013 cifra de afaceri scade drastic la 2,3 milioane de lei, iar pierderile se mențin la 325.000 de lei. În 2014 cifra de afaceri o ia la vale mai tare ajungând la 334.264, iar pierderile trec de 6 milioane de lei. Și în 2015 cifra de afaceri înregistrată a fost mică, ajungând la doar 419.751 de lei, în timp ce pierderile treceau de 2,7 milioane de lei.

În 2016 cifra de afaceri își mai revine, ajungând la 2,8 milioane de lei, iar pierderile scad și ele la aproape 300.000 de lei. În 2018, cifra de afaceri crește bine, ajungând la 13,9 milioane de lei, însă profitul este inexistent. Pierderile înregistrate ajung la 600.000 de lei. A crescut însă numărul angajaților cu 5.

Tehton SA, cealaltă firmă a cuplului Ilișuan o duce și mai prost. În 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de doar 8.400 de lei și pierderi totale de 3.88.780 de lei. În 2017, însă firma era pe profit, înregistrând o cifră de afaceri de 71.351 de lei și profit de 251.313 de lei.

Exceptând anul 2017, firma este pe pierdere încă din 2009. Cele mai importante pierderi, de 3,7 milioane de lei le-a înregistrat în anul 2011. Din 2013, cifra de afaceri a firmei a scăzut sub un milion de lei, nereușind să treacă de atunci de 83.000 de lei.

Tehton a fost înregistrată în 1993 și are drept obiect de activitate fabricarea produselor de beton pentru construcții. De doi ani nu are mai mult de doi angajați.
Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.