La data de 19 februarie 2015, a avut loc o ședință de lucru cu conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, prefectul Ioan Țintean și primarii localităților străbătute de DN 17 C (Bistrița – Dumitra – Năsăud – Salva – Coșbuc – Telciu – Romuli) și DN 17 D (Beclean – Chiuza – Salva – Năsăud – Rebrișoara – Feldru – Ilva Mică – Sângeorz-Băi – Maieru – Rodna – Șanț).

„Luni a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru întocmirea expertizei tehnice, a studiilor în teren, proiectare studiu de fezabilitate, avize şi acorduri, inclusiv asistenţă tehnică acordată beneficiarului la întocmirea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare şi asistenţă tehnică pentru reabilitarea DN 17 C și DN 17 D. În cadrul întâlnirii am solicitat domnilor primari sprijinul în realizarea cât mai rapidă și aplicată a lucrării de proiectare, care trebuie să vină în acord cu planul de investiții locale și cu specificul fiecărei comunități în parte.
Termenul de execuție pentru acest contract este de 90 de zile, urmând ca după finalizarea documentațiilor, CNADNR să genereze cererea de finanțare și ulterior procedura de achiziție publică pentru modernizarea celor două drumuri vitale pentru județul Bistrița-Năsăud. Sper, ca până la finalul acestui an să avem finalizată procedura de achiziție publică și constructorul pentru lucrările de modernizare a DN 17 C și DN 17D”, a scris președintele CJ, Radu Moldovan pe pagina de socializare.

Încă din 2013, când a fost prezent în județ, directorul general al CNADR, Narcis Neaga, a confirmat faptul că cele două artere de drumuri naţionale care traversează BN urmează să fie reabilitate

„Practic, cei aproape 160 de km nu reprezintă o miză atât de mare pentru CNADR care administrează 17 mii de km de drumuri naţionale, dar ştim că sunt drumuri foarte importante pentru judeţul dumneavoastră”, a declara Narcis Neaga.

 

Primul tronson de drum naţional – DN 17 C Bistriţa – Salva – Moisei – are o lungime de aproape 81,3 km, valoarea contractului pentru întocmirea documentaţiei fiind estimată la 2.852.914,31 lei, fără TVA.

Cel de-al doilea tronson de drum naţional – DN 17 D Beclean Cârlibaba – se întinde pe circa 103,7 km, valoarea contractului pentru întocmirea documentaţiei fiind estimată la 2.894.957,3 lei, fără TVA.

Se mai poate citi și aici despre subiect.

10473178_809921789061370_3321695780276379398_n 10422261_809921795728036_4467458245331489024_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.