Oficialii CJ BN se gândesc de un an la revizuirea documentaţiei

Actualizarea documentaţiilor necesare pentru reabilitarea castelului de la Posmuş a bătut pasul pe loc în 2014. Deşi anul trecut, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a prevăzut alocarea sumei de 167.000 lei de la buget în acest sens, nu s-a întâmplat nimic. Săptămâna trecută, subiectul reabilitării castelului de la Posmuş a fost repus pe tapet, însă de data aceasta conducerea CJ BN a ajuns la concluzia că suma necesară poate fi una mai mică, de doar 75.000 lei.


Oficialii administraţiei judeţene speră ca anul acesta revizuirea proiectului să fie gata şi să poată fi depusă pentru accesarea de fonduri, fie europene, fie norvegiene.

Pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud există foarte multe monumente istorice, chiar de valoare naţională, care fac practic parte din categoria A. Printre acestea se află şi castelele Teleki din localitatea Posmuş – comuna Şieu, şi din localitatea Comlod – comuna Milaş. Tema reabilitării acestora a fost adusă în discuţie de mai multe ori de-a lungul ultimilor zece ani de către oficialii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Concret însă nu s-a realizat mare lucru, în afara întocmirii unui proiect pe vremea în care Consiliul Judeţean era condus de Liviu Rusu. La acea vreme proiectul era estimat la circa 6 milioane de euro.

 

Până acum a fost doar teorie

Anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, anunţa că un consorţiu format dintr-o universitate şi un institut din Bruxelles s-a arătat interesat pentru achiziţionarea castelului Teleki din Posmuş. Aceştia ar fi vrut să reabiliteze clădirea şi să transforme castelul într-un centru european unde să desfăşoare activităţi academice de cercetare. Proiectul s-a oprit la stadiul de intenţie însă.

Tot anul trecut, Radu Moldovan anunţa şi că pentru reabilitarea castelului de la Posmuş ar exista varianta accesării fondurilor norvegiene. Pentru aceasta însă, documentaţia întocmită în acest sens trebuia revizuită, motiv pentru care se estima că ar fi necesari peste 167.000 lei, adică circa 37.000 de euro. Această sumă reprezenta o treime din cât a plătit Consiliul Judeţean proiectantului în 2011, an în care a fost întocmit proiectul ce are în vedere reabilitarea castelului de la Posmuş.

Însă granturile norvegiene oferă maxim două milioane de euro, ceea ce ar putea fi mult prea puţin faţă de ceea ce prevedea proiectul iniţial. Din acest motiv, dar şi din cauză că administraţia judeţeană a câştigat anul trecut deja o finanţare din fonduri norvegiene de 1,5 milioane euro pentru reabilitarea Muzeului Judeţean, conducerea CJ BN îşi îndreaptă acum atenţia spre o altă variantă, fonduri europene prin POR, unde granturile sunt mult mai consistente şi merg până la 5 milioane de euro, cât ar fi de fapt necesar reabilitării castelului de la Posmuş.

Până una alta, documentaţia întocmită în vederea reabilitării trebuie revizuită şi cum acest lucru nu s-a înfăptui anul trecut, se speră că va fi posibil anul acesta. Suma însă este mult mai mică, de doar 75.000 de lei, mai puţin de jumătate decât a fost prevăzut anul trecut.

 

Jumătate de milion de lei, cheltuit doar pentru proiectare

În 2011, pe când la cârma CJ BN se afla Liviu Rusu, administraţia judeţeană anunţa că intenţionează să purceadă la reabilitarea a două dintre castelele existente în judeţ, de la Posmuş şi de la Comlod. Prioritar a fost considerat castelul de la Posmuş, astfel că CJ BN a alocat în acel an pentru acest proiect peste 1,9 milioane lei, din care circa 500.000 de lei doar pentru proiectare. Tot în 2011 a avut loc licitaţia pentru întocmirea proiectului, care a fost câştigată de două firme clujene – SC 3F Studio SRL si SC Utilitas SRL.

SC 3F Studio SRL a avut ca sarcină întocmirea expertizei unui corp de clădire, contractul câştigat de această firmă fiind în valoare de 77.800 lei. SC Utilitas SRL a întocmit expertiza celorlalte corpuri ale castelului, dar şi studiile geo-topo, proiectul tehnic şi caietul de sarcini şi asistenţa tehnică în vederea lansării licitaţiei pentru lucrările propriu-zise de reabilitare a monumentului istoric. Valoarea contractului câştigat de SC Utilitas a fost de 413.700 lei.

 

Investiţia a fost estimată la circa 6 milioane euro

După întocmirea documentaţiei necesare, valoarea reabilitării castelului de la Posmuş a fost estimată la 26,5 milioane lei – circa şase milioane de euro. Obiectivul investiţiei, conform proiectului iniţial, era reabilitarea, consolidarea, restaurarea şi conversia funcţională a Castelului din localitatea Posmuş în Centru cultural, turistic şi de agrement. Lucrările propuse erau pentru a asigura construcţiei rezistenţă, stabilitate, siguranţă în exploatare, condiţii de igienă şi reabilitare termică. De asemenea, pe lângă investiţia de bază, a fost prevăzuta asigurarea utilităţilor – electricitate, apă menajeră şi de incendiu, canalizare menajeră si pluvială; instalaţii interioare de iluminat, curenţi slabi, încălzire ventilare, sanitare -, dar şi dotarea cu utilaje şi echipamente tehnologice, utilitare, mobilier şi accesorii pentru desfăşurarea activităţilor de bază. De asemenea, se prevedea împrejmuirea incintei castelului, realizarea unor alei carosabile şi pietonale, teren de joacă, teren de sport, plantaţii şi mobilier urban.

Practic, din totalul sumei prevăzută pentru reabilitarea castelului, circa patru milioane de euro urmau să fie cheltuiţi pentru reabilitarea propriu-zisă a clădirii, iar restul sumei de aproximativ două milioane de euro, pentru utilităţile necesare şi construirea unei staţii de tratare a apei.

 

Critici vehemente, şi totuşi…

Consilierilor judeţeni liberali şi social-democraţi, aflaţi în opoziţie la acea vreme, li s-a părut că valoarea investiţiei este una enormă. Drept urmare au adus critici vehemente la adresa preşedintelui CJ BN, Liviu Rusu. Chiar Dorin Popescu – actualul vicepreşedinte al CJ BN – afirma în plenul unei şedinţe că o investiţie de 6 milioane de euro într-o ruină care nu produce nimic este o bătaie de joc pentru judeţ. Ba mai mult, Popescu a făcut o comparaţie cu suma pe care Primăria Bistriţa urma atunci să o cheltuiască pentru reabilitarea Centrului Municipal de Cultura „George Coşbuc”, investiţie în valoarea de circa patru milioane de euro. Numai că starea în care se află castelul de la Posmuş nu putea fi comparată cu starea Centrului Municipal de Cultură, ultima fiind chiar la acea vreme cu mult mai bună şi în plus utilităţile deja existau.

După doar patru ani, cei aflaţi în 2011 în opoziţie şi ajunşi acum în fruntea Consiliului Judeţean au ajuns se pare la concluzia că suma estimată nu este chiar atât de aberantă şi că ar fi necesari circa 5 milioane de euro având în vedere starea în care se află castelul de la Posmuş şi lucrările care ar trebui derulate acolo, iar soluţia ar fi accesarea de fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.