Gazeta de Bistriţa a desfăşurat o adevărată cruciadă prin investigaţiile făcute în legătură cu o serie de crime petrecute pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, care au oripilat opinia publică şi din motive greu de înţeles nu au fost soluţionate de către autorităţi. Sigur, trecerea timpului a cicatrizat rănile urmaşilor şi apropiaţilor celor omorâţi, şi peste majoritatea cazurilor s-a aşternut uitarea, dar nu trebuie să ignorăm faptul că în Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud, un ucigaş sau mai mulţi criminali se plimbă liber printre noi şi ar putea repeta oricând fapta sau faptele comise.

 

Una din cazurile investigate este cel cunoscut sub numele de “Crima de la Punte”, iar în ultimul episod, legat de această speţă, am făcut precizarea şi promisiunea că vom aduce în atenţia opiniei publice orice eveniment legat de modul în care evoluează cercetările întreprinse de autorităţi în vederea identificării şi tragerii la răspundere legală a criminalului. Disperat, dar şi încrezător că până la urmă se va face dreptate, Alexandru Archiudean, în vârsta de 78 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie, tatăl victimei Sanda Susana Baloi, cu un ultim efort, a întocmit şi a trimis o plângere la Consiliul Suprem al Magistraturii sperând că va găsi înţelegere la cei care conduc Justiţia Română şi cazul privind moartea fiicei sale să fie investigat în mod profesionist şi soluţionat. Alexandru Archiudean a reclamat la CSM, faptul că în aproape 17 ani (în luna iulie 2014 se împlinesc fix 17 ani de când fiica lui, Sanda Susana Băloi a fost omorâtă), în dosarul cunoscut sub denumirea de “Crima de la Punte”,  cei care au investigat cazul de-a lungul timpului, procurori şi poliţişti judiciari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, respectiv IPJ BN, Serviciul de Investigaţii Criminale, nu au făcut absolut nimic, decât au aşteptat scurgerea timpului ca fapta să se prescrie.

Introducerea noului Cod Penal la 1 februarie 2014 a dat peste cap planul celor care aşteptau şi nu făceau nimic în cazurile de crimă cu autor necunoscut aşteptând prescrierea, nu numai în Bistriţa, dosarele de crima cu astfel de autori fiind imprescriptibile.

 

Crima cu AN

Ultima încercare pe care a făcut-o Alexandru Archiudean a fost să adreseze o petiţie CSM-ului, la începutul lunii februarie 2014, instituţia care veghează la bunul mers al justiţiei române.

Răspunsul primit pe care îl redăm mai jos, nu iese din tiparul limbajului de lemn, în care se caută să se ascundă adevărul, iar petiţionarul să fie descurajat şi determinat să renunţe la demersurile sale.

Este un răspuns clasic pe principiul “ce are sula cu prefectura”, sau “una se întreabă şi alta se răspunde”.

 

Răspunsul acordat de magistraţi

“Domnului Archiudean Alexandru,

Loc. Sânmihaiu de Câmpie nr.3/A, jud. Bistriţa-Năsăud

 

Stimate domn,

Urmare a memoriului d-vs adresat Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrat la Biroul Relaţii cu Publicul sub nr.1/2593/2014, prin care solicitaţi instituţiei noastre să ia măsuri pentru repunerea pe rol a cazului expus de dvs., în cuprinsul petiţiei şi demararea unei anchete profesioniste care să ducă la identificarea criminalului, vă facem cunoscut că soluţionarea cererii formulate de dvs. excede competenţei Consiliului Superior al Magistraturii.

Atribuţiile Consiliului sunt Reglementate de legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează cariera judecătorilor şi procurorilor, admiterea în magistratură, evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit art.64 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoana poate sesiza CSM, direct sau prin conducătorii parchetelor, în legătura cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă controlul asupra procurorilor nu poate viza măsurile dispuse şi soluţiile date de procurori.

Împotriva măsurilor luate de procuror, împotriva actelor efectuate de acesta, ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, precum şi împotriva soluţiilor dispuse, se poate face plângere, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.

Judecătorii şi procurorii pot fi sancţionaţi disciplinar pentru abaterile prevăzute la art.99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără a putea fi puse în discuţie soluţiile adoptate de aceştia.

În situaţia în care apreciaţi că a fost săvârşită una dintre abaterile disciplinare expres prevăzute în articolul anterior menţionat, puteţi reveni cu un memoriu în care să descrieţi concret fapta ce ar putea atrage răspunderea disciplinară a magistratului/magistraţilor în cauză, cu nominalizarea acestuia/acestora.

În măsura în care consideraţi că unele persoane au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, puteţi sesiza organele de urmărire penală, întru-unul din modurile reglementate de Codul de procedură penală”, arată cei de la CSM în răspunsul lor.

La cine oare se mai poate adresa Alexandru Archiudean? Poate doar lui Dumnezeu, însuşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.