Fostul procuror şef Laura Codruţa Kovesi a câştigat procesul intentat statului român la CEDO ca urmare a revocării sale de la șefia DNA.

Laura Codruţa Kovesi a câştigat procesul intentat statului român la CEDO după ce a fost revocată din funcţie de preşedintele Iohannis ca urmare a unei decizii CCR. Kovesi putea să ceară despăgubiri de la statul roman pentru că „i-au fost încălcate dreptul la liberă exprimare şi liberul acces la justiţie”, decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Plângerea a fost făcută la finalul anului 2018 de avocata Nicoleta Popescu, cea care dezvăluie că Laura Codruţa Kovesi e singurul client al ei care nu cere despăgubiri şi nici plata cheltuielilor de judecată.

“Din experienţa mea, când doresc să se adreseze Curţii Europene, reclamanţii în general sunt foarte supăraţi pe instituţiile statului român, care le-au încălcat drepturile garantate. Şi atunci când ajung în faţa Curţii consideră că trebuie să primească o sumă de bani cu titlu de despăgubiri morale , materiale şi cu titlu de cheltuieli de judecată, scrie zcj.ro

Curtea Europeană nu este o instanţă care să acorde sume fabuloase de bani, însă este foarte greu şi cred că toată viaţa mă va urmări un caz al unui părinte care s-a plâns că i-a fost înclăcat dreptul la viaţă al copilului lui bătut şi omorât în cele din urmă în penitenciarul Rahova, şi care mi-a spus că vrea să ceară câteva milioane de euro, pentru că viaţa fiului său nu are valoare pe care să o poată cuantifica în zeci de mii de euro.

Şi atunci e foarte greu ca avocat să spui cât valoarează viaţa  unui copil. Dar revenind la ce m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu doamna Kovesi în momentul în care trebuia să soclicităm aceste despăgubiri şi am spus că este dreptul domniei sale să solicite, i-am dat ca şi jurisprudenţă cauza Baka împotriva Ungariei, care a fost o cauză care a stat la baza deciziei de astăzi şi care a acordat domnului judecător din Ungaria o despăgubire de 100.000 euro.

Asta pentru a avea dânsa o măsură sau un crietriu al solicitării pe care putea să o facă Curţii Europene. Am fost extrem de surprinsă când mi-a spus că nu doreşte să solicite absolut  nicio sumă de bani, nici cu titlu de despăgubiri morale, nici cu titlu de despăgubiri materiale. Putea să solicite şi acea sumă de bani şi nici să-şi ramburseze cheltuielile de judecată.

Pentru că pentru dânsa este foarte importantă hotărârea în sine ca un remediu personal care este suficient şi că nu doreşte ca cetăţenii români să îi plătească o sumă de bani.

Probabil acesta a fost şi argumentul pentru care doamna Kovesi nu a dorit să solicite această sumă de bani, iar eu am precizat Curţii Europene că dânsa nu doreşte să primească nicio despăgubire. Recunosc, a fost primul reclamant din viaţa mea care nu a dorit nicio sumă de bani”, a declarant avocatul Nicoleta Popescu pentru PressHub.

1 COMENTARIU

  1. D-apoi poate cere … cine o opreste !? Primul lucru ca sa speri ca vei primi ceva in asta lume, ( chiar daca la Sfantu’ Asteapta ) este in primul rand… ” sa ceri ceva… de undeva… de la cineva ” care o sa-ti rezolve cererea tot … ” deindata ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here