Rareș Bogdan, candidatul care deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, s-a declarat sâmbătă, la Madrid, într-o întâlnire cu românii din străinătate, un adversar al traseismului politic și a ridicat inclusiv problema revizuirii Constituției astfel încât parlamentarii să nu poate să mai treacă de la un partid la altul fără să-și piardă mandatul.

„Una din marile mele teme, traseismul politic. Cand cei 8 primari din Dolj, santajati fiind, au trecut de la PNL la PSD i-am sunat pe presedintele partidului si pe secretarul general. Orice s-ar intampla, ma duc eu si fac campanie alaturi de oamenii buni pe care ii avem, dar ei cand au ales ciuma rosie, nu mai au ce sa caute in PNL. Eu m-as duce mai departe la o modificare a Constitutiei, ganditi-va ce s-a intamplat cu PPDD, e anormal ca un om pe lista unui partid sa treaca in timpul mandatului la alt partid, ar trebui sa duca la pierderea mandatului. Ar trebui o modificare a Constitutiei, consider ca atunci cand un om a dat votul nu nu poti sa vezi un om la alt partid”, a declarat Rareș Bogdan.

Afirmațiile acestuia vin în contextul în care locul 3 pe lista PNL la europarlamentare este ocupat de Siegfried Mureșan, actual europarlamentar ales pe listele PMP și care în timpul mandatului a trecut la PNL dar nu a renunțat la mandatul din Parlamentului European.

  • Mă alătur PNL ca să câștigăm alegerile europarlamentare și să scoatem PSD de la guvernare (…) Eu îmi voi continua activitatea în Parlamentul European cu aceeași convingere și determinare să obțin un sprijin cât mai mare pentru cetățenii români și europeni și voi lupta, la fel ca până acum, pentru respectarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției, instituțiilor și pentru o economie puternică”, a spus Siegfried Muresan pe 7 mai 2o18.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.