Dosarul în care fostul coordonator de la ISCTR Bistriţa-Năsăud, Radu Dohotar a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie a ajuns la final, după ce la termenul din 29 iunie avocata acestuia, Dacia Rubl, şi-a susţinut pledoaria în raport cu acuzaţiile din rechizitoriul DNA Cluj.


În urmă cu trei ani, în vara anului 2014, procurorul AnemariaCireap de la DNA Cluj finaliza rechizitoriul prin care Radu Dohotar, în calitate de coordonator judeţean al ISCTR IT 4, a fost trimis în judecată.

Acesta a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi facilitarea accesului la informaţii nedestinate publicităţii.

„În privinţa inculpatului Dohotar Ioan Radu, probatoriul atestă că acesta se afla în relaţii de prietenie cu reprezentanţi ai unor operatori de transport din zona Bistriţa-Năsăud (SC Transmixt, Frasinul, Yulius Trans sau Vitalia Servicii pentru Mediu) fapt care a determinat intervenţia în actul de control desfăşurat de inspectorii din subordine. În acelaşi timp, deşi funcţiile deţinute: aceea de inspector judeţean şi de membru al Consiliului de conducere al ISCTR i-ar fi permis să refuze imixtiunile altui inculpat în activitatea de serviciu pe care o coordona în mod direct, Radu Ioan Dohotar a dat curs solicitărilor transmiţând inspectorilor din subordine mesajele acestora”, arată procurorul AnemariaCireap de la DNA Cluj.

 

Trei ani de proces în care a dovedit că lucrurile stau altfel

Din 2014 şi până în prezent, în cadrul acestui proces au fost audiaţi zeci de martori propuşi atât de acuzare cât şi de inculpaţi. În ceea ce îl priveşte pe Dohotar, au depus mărturie în instanţă mai mulţi reprezentanţi ai firmelor mai sus menţionate.

Din toate declaraţiile de la proces a rezultat că Dohotar nu avea preocupări de a comite abuz în serviciu pentru foloase proprii sau necuvenite, ci doar încerca să prevină încălcarea legii şi le oferea consiliere pentru neclaritatea unor dispoziţii legislative, operatorilor care îi solicitau acest lucru.

 

Povestea cu Romfulda Prod

Dohotar era acuzat că ar fi discutat cu patronul de la Romfulda Prod informaţii confidenţiale şi că îi proteja de controale maşinile acestuia, când de fapt reprezentantul firmei, Negrea Vasile, nu i-ar fi cerut niciodată acest lucru.

Din probatoriul administrat în cauză şi din declaraţia martorului Negrea Vasile reiese faptul că acesta a discutat cu Dohotar probleme legislative legate de autovehiculele de tipul celor operate de SC Romfulda SRL. Niciun moment inculpatul nu i-a sugerat să nu-i aplice o sancţiune sau să-i aplice o sancţiune mai mică aşa cum declară şi martorul. (“ Dohotar Radu Ioan nu mi-a cerut să acţionez în vreun mod şi nu a intervenit în actul de control”. Deşi în instant martorul afirmă că “soluţia adoptată s-a datorat 50% mie şi 50% lui Dohotar”, în cursul urmăririi penale afirmaţiile sunt ferme în sensul că hotărârea era deja luată în sensul prevenţiei şi aplicării avertismentului. Este de remarcat că acest martor şi-a schimbat declaraţia per ansamblu, în mod total inexplicabil şi în contradicţie cu ceilalţi martori sau alte probe, privitor la mai multe aspecte). Ceilalţi martori fiind întrebaţi au arătat că nu s-a intervenit asupra lor pentru această societate.

Chiar inspectorul Negrea Vasile i-a transmis lui Dohotar Radu, faptul că o să desfăşoare activitate de prevenire şi îndrumare, şi nu cea de sancţionare, deoarece aspectele legislative pentru aceste autovehicule nu erau elucidate la acel moment.

Conform Regulamentului nr. 561 CE, aceste vehicule, aparţinând întreprinderilor agricole, erau exceptate de la obligativitatea tahografului digital Discuţiile  de specialitate, generale, sau pe o speţă anume, între inspectori şi coordonatorul judeţean nu întrunesc elementele constitutive ale nici unei infracţiuni.

Împrejurarea că în data de 04.06.2013 nu apare în raportul de control verificarea efectuată asupra auto BN-36-RÎT, nu-i poate fi imputată inculpatului Dohotar Radu, ci doar inspectorului care a efectuat controlul în acea zi. Inspectorul este independent în activitatea de control şi răspunde pentru orice act îl îndeplineşte. Chiar dacă atât inculpatul, cât şi martorul arată că au avut o discuţie despre o speţă concretă în legătură cu autovehiculele care transporta lapte, nu reiese de nicăieri că Dohotar Radu Ioan a încălcat vreo atribuţie de serviciu.

Anterior acestor evenimente, martorul Suci Daniel, administratorul societăţii sus amintite, a avut o discuţie generală privitor la activitatea societăţii cu inculpatul, ocazie cu care s-a discutat şi acest aspect al regimului special al cisternelor pentru transport lapte şi s-a lămurit privitor la prevederile Regulamentului European în domeniu. Acesta a fost motivul pentru care a fost nelămurit în momentul în care conducătorul auto i-a comunicat că a fost întrebat despre tahograf digital.

După cum se poate observă din raportul de control din data de 18.06. 2013, în localitatea Mureşenii Bârgăului, inspectorii Tigouan şi Chitul au oprit şi controlat un autovehicul aparţinând SC Romfulda SRL, neexistând nici de această datănicio intervenţie asupra acestora de a nu sancţiona sau de a sancţiona cu o amendă mai mică această societate.

Având în vedere materialul probator administrat pentru această presupusă faptă penală, precum şi argumentele arătate reiese faptul că inculpatului Dohotar Radu nu-i poate fi reţinută în această situaţie, săvârşirea vreunei infracţiuni  de abuz în serviciu.

 

Avocata a cerut achitarea bistriţeanului

Fostul procuror, actualmente avocat specialist în Penal, Dacia Rubl i-a cerut judecătoarei Nora Boiciuc să îl achite pe clientul ei, Radu Dohotar.

„Solicit în principal, în baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. a si b, C.pr.pen,achitarea inculpatului Dohotar Ioan Radu pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu prev. art. 132  din Legea nr. 78/2000 modif. rap. la art. 297 , c.pen. cu aplic. art. 35 (1), c.pen. De asemenea solicit respingerea pretenţiilor civile ale părţii civile ISCTR, ca fiind nefondate.

În subsidiar, în cazul în care veţi aprecia că se impune condamnarea pentru unele acte materiale reţinute în sarcina inculpatului solicit condamnarea acestuia la o pedeapsa redusă sub minimul special, a cărei executare sa fie suspendata sub supraveghere”, arată în pledoarie, Dacia Rubl.

Aparent, până şi procurorul de sală a fost de acord cu cele solicitate de avocata Dacia Rubl, deoarece, spre deosebire de pedepsele cerute pentru ceilalţi doi inculpaţi, în privinţa lui Dohotar, reprezentanta DNA a solicitat tot pedeapsa cu suspendare.

 

Frasinul SRL apare şi în acest dosar

Potrivit avocatei acestuia, actul material cu incidentul din 08.05.2013 referitor la SC FRASINUL SRL Anies este nefondat.

„În ce priveşte acest pretins act material, din probatoriul administrat rezultă că faptă nu există.

Actul material reţinut îl reprezintă o presupusă intervenţie a inculpatului Dohotar Radu Ioan asupra inspectorului Tigouan Aurel pentru a nu fi sancţionat autovehiculul cu remorcă BN 25 FRA, la Ciceu Cristesti, în data de 08.05.2013. Martorul Chitul Grigore arată faptul că îşi aminteşte de o intervenţie a inculpatului Dohotar asupra colegului sau, Tigoan Aurel , pentru a nu sancţiona SC Frasinul SRL.

Fiind întrebat în mod direct martorul Tigouan arată în mod clar faptul că nu-şi aminteşte să se fi făcut vreodată o asemenea intervenţie.

Martorul Negrea Vasile arată, întrebat direct, că nu a intervenit nimeni niciodată la el, pentru Frasinul şi din Raportul de control  rezultă că el a făcut echipă cu Chitul Grigore şi nu s-a găsit nicio neregulă .

Mai mult, martorul Chitul Grigore declară că se află în control la Salvă când se presupune că ar fi intervenit inculpatul asupra colegului sau, deşi controlul  din data de 08.05.2013 s-a efectuat doar în Localitatea Ciceu Cristeşti ( la 60 km de Salvă) , de către inspectorii Chitul şi Negrea Vasile, conform raportului de control din acea zi. Este imposibil că la acea data să se fi intervenit pentru autovehiculul cu semiremorcă BN-25-FRA , BN-26-FRA, deoarece nu există nicio probă certă care să conducă la concluzia reţinută în cuprinsul rechizitoriului”, a arătat aceasta.

Tot conform raportului de control din acea zi, inspectorii Negrea şi Chitul au oprit şi controlat 16 autovehicule neaplicând nicio sancţiune. În aceste condiţii trebuie avut în vedere şi faptul că la fel că şi celelalte maşini verificate în acea zi  şi maşinile aparţinând SC Frasinul SRL au respectat toate condiţiile prevăzute de lege şi nu se impunea sancţionarea lor.

În data de 09.05.2013, aşa cum reiese din raportul de control, inculpatul Dohotar Radu opreşte şi controlează, printre altele şi două autovehicule aparţinând S Frasinul SRL, BN- 58-FRA şi BN- 09-FRS. În aceste condiţii nu putem vorbi despre o protecţie din partea inculpatului pentru această societate comercială. Nu are nicio logică, presupusă intervenţie a inculpatului din 08.05.2013, cu cele  două controale din ziua următoare, 09.05.2013. Toate autovehiculele aparţinând SC Frasinul SRL sunt inscripţionate, astfel că oprirea şi controlul nu pot fi făcute din eroare.

În aceste împrejurări, analizând exactitatea declaraţiei martorului Chitul Grigore, această nu are niciun suport temeinic, niciunul dintre ceilalţi doi inspectori neavând cunoştinţă despre o astfel de intervenţie. Mai mult, martorul identifică greşit atât localitatea unde s-a efectuat controlul, inspectorul cu care se control la acea. De aceea nu putem  declaraţia martorului nici măcar o ( indicii), deoarece nu se coroborează cu    multe probe directe. Nici inculpatul, nici inspectorii nici directorul SC Frasinul SRL, nu au  despre vreo intervenţie la  de 08.05.2013.

Radu Dohotar îşi aşteaptă sentinţa la jumătatea lunii iunie. Dacă va fi găsit vinovat şi va avea obiecţii asuprea pedepsei, atât el cât şi cei de la DNA o vor putea contesta, după motivare, la Curtea de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.