
Un caz revoltător de administrare ineficientă a patrimoniului public a fost adus în atenția opiniei publice de către premierul Ilie Bolojan, în cadrul primei sale conferințe de presă ca șef al Executivului. Potrivit acestuia, o clădire situată pe Șoseaua Kiseleff din București, aflată în proprietatea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), este închiriată de mulți ani unei entități private, care la rândul său o subînchiriază unei bănci de stat pentru „câteva zeci de mii de euro lunar”.
Bolojan a criticat lipsa de inițiativă din partea conducerii băncii, menționând că, deși primește un salariu net de aproximativ 20.000 de euro, directorul instituției nu a făcut niciun demers oficial pentru a închiria spațiul direct de la RA-APPS, evitând astfel intermediarii. De altfel, premierul a lăsat de înțeles că banca în cauză ar putea fi Eximbank, cunoscută pentru sediul său de pe Kiseleff.
„Înmulțiți 60.000 – 70.000 de euro cu 12 luni și apoi cu ani de zile. Este vorba despre sume uriașe din bani publici, iar nesimțirea este mare în multe locuri”, a punctat Bolojan.
În opinia acestuia, soluția pentru evitarea unor astfel de practici este simplă: valorificarea transparentă a patrimoniului RA-APPS prin licitații publice.
Credeți că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a închiriat unui privat și privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulți a închiriat-o unei bănci de stat”, a spus Bolojan, în prima sa conferință de presă la Palatul Victoria în calitate de prim ministru.
Acesta a precizat că l-a întrebat pe directorul băncii de stat, căreia nu i-a dat numele (n.r. pe Șoseaua Kiseleff se află un sediu al Eximbank), dacă a încercat vreodată să propună RA-APPS să plătească chiria direct la regie:
- “Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: Totuși, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-ați interesat de ce plătiți unui intermediar sume exorbitante lună de lună? Ați făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spui – dragă regie a statului, o bancă a statului vrea să-ți plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunți când se încheie contractul privatului?”
- “Cred că e loc de bine de peste tot. Înmulțiți 60.000 – ’70.000 de euro cu 12 luni cu x ani. Dar nesimțirea e mare în multe locuri, să știți”, a comentat primul ministru.
În opinia sa, decât să “ții un patrimoniu care este subvalorificat, mai bine îl vinzi prin licitații publice”.