Partidul Social Democrat propune ”cel mai dezvoltat program” în domeniul susținerii corecte și eficiente a sectorului agroalimentar.

”Zonele montane vor fi susținute prin mai multe programe de finanțare pentru înființarea de centre de colectare a laptelui, a lânii, a fructelor de pădure, precum și crearea unor stâne montane cu centre pentru procesarea cărnii și a produselor lactate. Crescătorii de animale din zonele montane (peste 1.500 m altitudine) vor primi subvenții din fonduri europene. PSD va introduce și o schemă de ajutor de stat pentru zootehnie pentru a combate efectele pandemiei și pentru a susține crescătorii de animale din România. Asocierea producătorilor locali în cooperative agricole va fi susținută financiar de PSD prin creșterea subvențiilor la o valoare de 420 euro / ha. Produsele tradiționale românești și cele ecologice vor primi sprijin din partea PSD printr-un program național de stimulare a activității tinerilor fermieri în țara noastră”, precizează PSD Bistrița-Năsăud.

Potrivit social democraților, România este o țară bogată, cu tradiție îndelungată în agricultură, iar fondurile europene alocate pe acest sector cresc de la un exercițiu financiar la altul.

”Zona rurală va fi dezvoltată prin proiecte sustenabile, derulate pe fonduri europene, prin crearea unui cadru legislativ suplu, funcțional, nebirocratic, construit de specialiștii PSD în acest domeniu. Pe 6 decembrie alege siguranța unui trai mai bun!”, mai completează PSD Bistrița-Năsăud.

(Articol electoral comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Org. Jud. Bistriţa-Năsăud | Realizat de Gazeta de Media SRL | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020)

2 COMENTARII

  1. Adica cei din PSD au cam uitat ca in timpul guvernarilor PSD s-a vandut cam tot ce a insemnat pamant agricol de calitate in Romania… Cumparatorii, de la italieni, arabi, chinezi etc etc sunt in prezent proprietarii celor mai mari suprafete de teren agricol de buna calitate din tara noastra. Ceea ce a ramas sunt doar micile terenuri agricole familiale, in zone rurale, de cele mai multe ori de o calitate indoielnica si care nu reprezinta nici pe departe …potentialul agricol al Romaniei…in care vrea PSD sa deruleze programe de dezvoltare.

  2. NUMAI DACA STATUL ROMAN REINFIINTEAZA INAPOI FOSTELE FIRME AGRICOLE DE STAT, care sa preia toate terenurile abandonate, lasate in nelucrare si pe care nu mai vrea nimeni sa LE munceasca , ACESTEA FIIND PLINE DE SPINI, BALARII SI MARACINE si sa le comaseze inapoi cum a fost pe vremea ” imuscatului ” , sa le poata lucra mecanizat, chimizat si cu forta de muca necesara . Si eu am 5,5 ha de teren la tzara si l-as dona acestor societati din toata inima, ca efectiv nu mai are cine le munci si efectiv stau ” parloaga ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.