PSD anunţă că nu se va împotrivi temelor lui Iohannis, dar nu va accepta ca România să fie atacată din exterior

84

Social-democraţii au transmis, joi, că nu se împotrivesc temelor lansate de Klaus Iohannis pentru referendumul pe justiţie, însă precizeazâ că „nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar”

„Aşa cum a anunţat anterior, PSD nu se va pronunţa oficial asupra întrebărilor pentru referendum propuse de Iohannis, decât după ce acestea vor fi formulate. PSD nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis, dar nu va accepta niciodată reducerea sau desfiinţarea salariului minim pe economie sau oprirea creşterilor de venituri din programul de guvernare, aşa cum vor partidele din opoziţie”, au transmis social-democraţii, printr-un comunicat de presă al PSD remis, joi, MEDIAFAX.

„PSD nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiţiei, dar nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar. Europarlamentarii PSD nu îşi vor critica niciodată ţara în afară şi nu vor vota niciodată împotriva României în Parlamentul European, aşa cum au făcut cei ai PNL sau USR”, completează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi cele două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes naţional şi urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG pe justiţie şi interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.

Şeful statului a anunţat, în urmă cu câteva zile, o nouă consultare a Legislativului, în vederea lărgirii ariei de cuprindere a referendumului, în condiţiile în care, în februarie 2017, Legislativul a adoptat un aviz favorabil pentru un referendum anticorupţie.

De asemenea, Iohannis le-a spus luni jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni, într-o discuţie informală, că va convoca partidele politice la consultări pe tema referendumului pe justiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here