Un tânăr din Livezile, Ani Cristian pe numele lui, a fost condamnat săptămâna trecută de Tribunalul Bistrița-Năsăud, la 11 ani și 11 luni de închisoare pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de minori, spălare a banilor și pornografie infantilă. Folosind metoda lover-boy, tânărul s-a folosit de 4 tinere, cel puțin, pe care le-a obligat să se prostitueze, iar banii obținuți de acestea i-a confiscat, folosindu-i în interes propriu.

Ani Cristian a intrat în vizorul procurorilor în 2017, când o tânără s-a dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și a depus o plângere împotriva lui, acuzându-l de viol, amenințare și șantaj. Tânăra, care la acea vreme era minoră și are un copil cu Ani Cristian, fusese obligată de acesta să întrețină relații sexuale orale cu o altă tânără, bărbatul filmându-le cu telefonul. Apoi a amenințat-o că publică filmulețul și îi ia copilul. Cu toate acestea l-a reclamat la parchet, totodată spunându-le procurorilor că “duce fete la produs în Germania și Anglia”, indicând totodată patru nume ale unor tinere. Având în vedere declarația tinerei, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de trafic de persoane și au declinat această cauză la DIICOT Bistrița-Năsăud.

“Inculpatul Ani Cristian este din localitatea Livezile, iar de-a lungul timpului pentru întreținerea sa a fost angajat ca muncitor necalificat și diriginte de șantier, din anul 2011 până în anul 2015, după care a desfășurat activități ca agent de securitate, însă din aceste activități, inculpatul a obținut venituri reduse. În anul 2016, întrucât acumulase datorii, inculpatul s-a deplasat în Anglia, unde a lucrat ## ajutor de bucătar timp de 2 luni, însă datorită cheltuielilor mari de întreținere în orașul Londra a renunțat la muncă și s-a întors în țară. În afara acestor locuri de muncă, se reţine în cuprinsul rechizitoriului, ocazional, inculpatul Ani Cristian mai efectua activități de comerț cu autoturisme second hand, însă nici din această activitate nu realiza câștiguri semnificative astfel încât să-și poată plăti datoriile. Pe de altă parte, arată procurorul, inculpatului Ani Cristian îi plăceau fetele tinere astfel că încerca să se întâlnească și să se împrietenească cu cât mai multe fete, unele dintre acestea fiind chiar minore, iar apoi sub pretextul că s-a îndrăgostit de ele să întrețină raporturi sexuale cu acestea. Întrucât nu găsise soluții pentru plata datoriilor din activități licite, se arată mai departe în cuprinsul actului de sesizare, inculpatul Ani Cristian a anticipat posibilitatea de a obține sume mari de bani din practicarea prostituției de către persoanele de sex feminin cu care stabilise relații de pretinsă iubire. Astfel, inculpatul a început să determine persoane de sex feminin sub pretextul că le iubește și că dorește să aibă un viitor împreună cu acestea, deducându-se chiar că ar intenționa să se căsătorească cu acestea să practice prostituția în favoarea sa în cluburi din Germania, iar din veniturile astfel obținute să-și achite datoriile. Persoanele de sex feminin cu care inculpatul a avut copii din relațiile de iubire cu acestea nu erau duse să practice prostituția însă în diferite contexte, uneori chiar din relatările inculpatului au aflat că inculpatul Ani Cristian exploatează sexual persoane de sex feminin în cluburi din Germania. În condițiile în care inculpatul Ani Cristian era foarte gelos pe persoanele traficate dar și pe cele cu care avea copii, reţine procurorul, în mai multe rânduri le agresa pe acestea”, se arată în motivarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Din rai, în iad

Pe prima dintre victimele sale, Ani Cristian a cunoscut-o în primele luni din 2016, pe Facebook, tânără aflându-se în Anglia. Când aceasta a revenit în țară, în concediu, s-a întâlnit și fizic cu Ani, astfel că au început o relație. După ce s-a întors în Anglia, tânăra a aflat că este însărcinată, astfel că l-a anunțat și pe Ani Cristian, care după circa o lună și jumătate s-a dus la ea și s-a angajat ca ajutor de bucătar la un restaurant din Londra. După două luni însă, fiindcă nu câștiga suficienți bani pentru a locui mai departe în Londra, bărbatul a decis să revină în România. După circa două săptămâni, a venit și amica acestuia, întrucât își pierduse locul de muncă. La scurt timp, fata a aflat că evoluția sarcinii era una deloc bună, astfel că a fost nevoită să facă un avort. După circa o lună, când tânăra s-a simțit mai bine, Ani Cristian, pe fondul lipsurilor financiare și a datoriilor pe care le avea, sub pretextul de a avea un viitor împreună, fiind iubiți, i-a propus acesteia să îl însoţească în Germania unde să practice prostituţia iar din banii câştigaţi de ea să-și poată plăti datoriile, iar în perspectivă să-și poată realiza un viitor împreună. Deși nu se prostituase niciodată, fata a acceptat, fiindcă îl iubea. Drept urmare, cei doi au plecat în Germania, în Worms, unde au găsit un club – FKK Feigenblatt, închiriind totodată o locuință în apropiere. Astfel, tânără a trecut la fapte și a practicat prostituția timp de trei săptămâni, perioadă în care a câștigat în medie 600 de euro pe zi. Toți banii pe care i-a câștigat, tânăra i-a dat lui Ani, fără să primească de la el decât cele necesare traiului.

După ce au revenit în țară, cu gândul la câștigurile pe care le poate obține pe această cale, Ani Cristian i-a cerut fetei să vorbească cu o amică de-a ei pentru a o determina să meargă și ea în Germania. Astfel, la finele lunii august 2016, Ani pleca în Germania cu cele două femei – așa-zisa iubită și amica acesteia. Înainte de a pleca din țară, bărbatul i-a cerut iubitei sale să nu spună o vorbă amicei sale că între ei există o relație. În timp a început o relație, pe ascuns, și cu cealaltă tânără, care era convinsă că ea este cea iubită, iar cealaltă îl ajută doar să facă bani. După câteva săptămâni, timp în care cele două s-au prostituat și i-au adus bărbatului sume importante de bani, adevărul a ieșit la iveală, astfel că au început reproșurile pe fondul geloziei. Iar de la ceartă la bătaie nu a fost decât un pas, Ani lovindu-le pe cele două femei cu pumnii, palmele și picioarele. După acest episod, bărbatul a venit în țară cu amica “iubitei” sale, aceasta din urmă rămânând la “locul de muncă” și continuând să facă bani pentru el. Cât a stat Ani în România, în timpul unor discuții telefonice pe care le-a avut cu el, iubita i-a reproșat că avea relații cu mai multe femei. Bărbatul a amenințat-o atunci că o va bate când va reveni în Germania, ceea ce s-a și întâmplat. Când a ajuns în Worms, fiind însoțit și de cealaltă femeie, și-a lovit “iubita” cu pumnii și picioarele, încât i-a rupt coastele. Deși avea dificultăți în a se deplasa și respira, având dureri puternice, tânără a continuat să se prostitueze la clubul FKK, evitând astfel să petreacă prea mult timp în compania lui Ani. După circa două săptămâni, tânăra i-a spus lui Ani Cristian că dorește să încheie orice relație cu el și că vrea să se reîntoarcă acasă. Bărbatul nu a spus nu, însă i-a pus o condiție: să îi dea 6.000 de euro. Femeia a reușit să adune banii și să-și răscumpere libertatea.

Pe 20 octombrie 2016, Ani s-a întors în România împreună cu cele două femei. Cea pe care o bătuse, s-a dus la medic pentru investigații.

“Astfel din examinarea nr. (…) din 27.10.2016 a persoanei vătămate (…), în esență se reține că: la nivelul arcurilor costale anterioare VII și VIII stângi se evidențiază câte o fină soluție de continuitate asociată cu o minimă deplasare în ax. Fracturi costale. Se recomandă evaluare ortopedică”, a reținut instanța din rechizitoriul procurorilor.

Ulterior, tânără a mai fost contactată de Ani, el propunându-i să meargă înapoi în Anglia (unde ea a avut cândva un loc de muncă onorabil) și să se prostitueze acolo. Evident, a fost refuzat.

După ce Ani Cristian a fost arestat, surorile și mama acestuia au încercat, se arată în documentul instanței, să o convingă pe tânără să își schimbe declarația dată în fața procurorilor.

Potrivit aceluiași document, din exploatarea acestei tinere, Ani a obținut cel puțin 40.000 de euro, iar de pe urma celei de-a doua “iubite”, care s-a prostituat până în martie 2020, a încasat alți 140.000 de euro.

Alte “iubite”, duse la produs

După ce și-a pierdut una din “sursele de venit”, Ani a fost nevoit să recruteze alte tinere care să îi aducă bani. Și a reușit în ianuarie 2017 “să pună mâna” pe alte două fete pe care le-a dus în Germania alături de cea rămasă de dinainte, să se prostitueze. În februarie, a mai adus una, care și ea era ferm convinsă că este iubirea vieții lui Ani. Pentru ca cele trei să nu se întâlnească, bărbatul a închiriat o locuință în Darmstadt, și, în plus, le aducea alternativ în țară. Mai mult, fetele practicau prostituția în cluburi diferite. Nici de data asta, Ani Cristian nu a fost blând cu tinerele, una dintre ele fiind bătută până la leșin. Aceasta a reușit la un moment dat să fugă și a plecat, pentru o vreme în Anglia, iar de acolo, în altă țară, doar pentru a nu fi găsită de Ani. Procurorii spun că de pe urma exploatării acestei tinere, proxenetul a obținut 72.000 de euro.

Tot în ianuarie 2017, a adus în Germania încă o tânără, minoră, pe care o făcuse să se îndrăgostească de el și căreia îi spusese că va avea grijă de o fetiță, conștient fiind că pe aceasta nu o putea duce să muncească în club din cauza vârstei. Deși fata auzise anterior că Ani avea fete “la puf” de pe urma cărora făcea bani, de realitate s-a convins când a ajuns în Germania. Timp de două săptămâni auzit șiu văzut cum erau certate și bătute celelalte două fete, care pe lângă că se prostituau la club, o făceau și  în locuința închiriată de Ani Cristian, cu diferiți bărbați pe care acesta îi aducea.

Într-una din zile, la respective locuință a venit un amic de-al lui Ani, care i-a cerut insistent fetei să meargă cu el la plimbare. Respectivul a dus-o cu mașina pe fată la marginea orașului, unde a întreținut relații sexuale anale cu aceasta. De frică, fata nu s-a opus. După un timp, a aflat că respectivul bărbat i-a dat bani lui Ani.

Alte două fete au fost exploatate de Ani, în perioada august 2018 – martie 2020, ca și celelalte, fiecare fiind convinsă că e iubita unică a proxenetului, iar cealaltă e fata care doar îl ajută să facă bani. Pe una dintre cele două o cunoștea de prin 2017, când era minoră și cu care întreținuse relații sexuale. Una dintre partidele de amor a fost înregistrată de Ani cu telefonul și pe urmă descărcată pe un stick de memorie, ceea ce i-a adus acuzația de pronografie.

De data aceasta, bărbatul a devenit și mai parșiv, fiindcă pentru a le putea stăpâni 100% le punea să se spioneze reciproc, pentru a ști câți clienți a avut fiecare, câți bani au obținut, iar dacă vreuna încerca să ascundă anumite sume, lua clar bătaie.

Spălare de bani

Din banii obținuți, Ani Cristian a achiziționat mașini second hand, încercând astfel să spele banii obținuți din exploatarea fetelor, dar și-a construit și o casă în Livezile.

În fața cunoscuților el poza în întreprinzător, oamenii știind în mare măsură că face bani din vânzarea autoturismelor second-hand.

“Împrejurarea că inculpatul Ani Cristian obținea sume mari de bani în condițiile în care efectua comerț cu autoturisme second hand, se arată în cuprinsul rechizitoriului, a făcut ca originea sumelor rezultate din exploatarea sexuală a persoanelor vătămate și din prostituția înlesnită de inculpat să fie ascunsă. În acest sens, din probele administrate în cauză a rezultat că nimeni din comunitatea locală nu a bănuit originea reală a acestor sume, singurele persoane care cunoșteau activitățile inculpatului fiind doar persoanele apropiate inculpatului, cum a fost martora (…), care a și sesizat organele de urmărire penală. În aceste condiții, se arată în cuprinsul actului de sesizare, sumele de bani rezultate ca urmare a procesului de introducere și retragere a lor în și din circuitul comerțului cu autoturisme ce totalizează 14.500 lei și 17.454 euro, provenite din exploatarea sexuală a persoanelor vătămate și din prostituție au originea ascunsă”, se mai arată în motivarea instanței.

11 ani și 11 luni după gratii!

Procurorii l-au urmărit timp de 3 ani, din 2017 până la finele lunii august 2020, când Ani s-a trezit cu mascații la ușă. În urma perchezițiilor, acesta a fost reținut și arestat preventiv. În februarie 2021 a fost trimis în judecată, aflându-se tot după gratii.

În timpul procesului, Ani a încercat, prin intermediul familiei, să intimideze martorele din dosar, unele dintre ele schimbându-și în fața instanței, declarațiile. Numai că instanța nu a ținut cont de asta, fiindcă declarațiile date în fața procurorilor s-au coroborat cu probele depuse la dosar. Mai mult, una dintre martore este cercetată pentru mărturie mincinoasă.

Sentința a fost pronunțată zilele trecute de instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud, Ani Cristian fiind condamnat la 11 ani și 11 zile de închisoare. În plus, a fost menținut sechestrul impus de procurori asupra unor bunuri deținute de acesta, până la concurența sumelor de 76.083 de euro și 14.500 lei (atât cât a fost probat de procurori). Sentința nu este definitivă și a fost atacată deja de Ani, la Curtea de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.