Proiectul tehnic pentru reabilitarea sediului CETIN va fi revizuit, motiv pentru care Primăria Bistriţa va cheltui 31.500 lei. Contractul pentru revizuirea documentaţiei a fost atribuit unei firme din Cluj Napoca – Pro Arcad Grup SRL, care nu este necunoscută municipalităţii bistriţene.

În urmă cu trei ani, Pro Arcad Grup SRL a câştigat contractul pentru managementul proiectului „Consolidarea şi modernizarea internatului Colegiului Tehnic Infoel”. La cea vreme, valoarea contractului s-a ridicat la 85.940 lei.

 

 

Anul acesta, Primăria Bistriţa a primit undă verde pentru finanţarea contractului ce vizează reabilitarea sediului Centrului Comunitar de Tineret  – CETIN – situat pe Pietonalul Liviu Rebreanu, nr. 18. Lucrările sunt programate să se finalizeze în octombrie anul viitor.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane”.

Valoarea totală a proiectului este de 2.596.809,89 lei, din care: valoare totală eligibilă a proiectului: 2.001.367,00 lei. Din această sumă contribuţia FEDR este de 1.608.098,38 lei; contribuţia bugetului naţional – 353.241,28 lei; contribuţia beneficiarului – 40.027,34 lei; valoarea TVA aferente cheltuielilor eligibile – 472.361,73 lei; valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferente acesteia – 123.081,16 lei.

Obiectivul proiectului vizează îmbunătăţirea serviciilor sociale oferite de Autoritatea Publică Locală a Municipiului Bistriţa, prin reabilitarea şi modernizarea centrului pentru tineret, în vederea creşterii calităţii capitalului uman din municipiu, ceea ce determină dezvoltarea socială şi creşterea economică a municipiului şi a regiunii Nord-Vest, şi implicit dezvoltarea durabilă a centrului urban al municipiului Bistriţa.

 

Primăria spune că sunt nuanţe

 

Până una alta municipalitatea trebuie să revizuiască proiectul tehnic, fiindcă sunt unele mici neclarităţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, acestea ar fi legate de faptul că în clădirea al cărui proprietar este administraţia locală au fost două sau trei spaţii care au fost închiriate. Drept urmare, chiriaşii respectivi şi-au exprimat dorinţa ca până la reabilitarea clădirii respective ei să fie consideraţi liberi de sarcini în ceea ce priveşte acest proiect.

„Sunt doar clarificări de nuanţă”, a mai spus Mihai Ruşti.

 

Firma, o colaboratoare a Primăriei Bistriţa

 

Aceste clarificări de nuanţă costă însă Primăria Bistriţa 31.500 lei, fără TVA, suma estimată iniţial fiind de 33.913 lei, fără TVA.

Contractul a fost atribuit direct firmei clujene Pro Arcad Grup SRL din Cluj Napoca, firmă care nu este la prima ei colaborare cu administraţia locală bistriţeană.

În 2010, Pro Arcad Grup SRL a mai câştigat o licitaţie organizată de Primăria Bistriţa – Managementul proiectului „Consolidarea şi modernizarea internatului Colegiului Tehnic Infoel”, în valoare de 85.940 lei, fără TVA.

Tot în 2010, firma clujeană a mai primit un contract asemănător de la municipalitatea bistriţeană, în valoare de 56.630 lei, fără TVA. Este vorba de managementul proiectului „Ateliere Şcoală Grup Şcolar Forestier”.

SC Pro Arcad Grup SRL este deţinută de Ciobota Bogdan şi Breban Zaharia şi administrată tot de cei doi. Ciobota Bogdan este bistriţean şi deţine şi SC Arcos HbysSRL, societate care are ca obiect „activităţi ale bazelor sportive”. Această firmă a obţinut, în 2011, de la Primăria Bistriţa, cu aprobarea Consiliului Local, închirierea unui teren în suprafaţă de o mie de metri pătraţi, situat în incinta Grupului Şcolar „Grigore Moisil”, în vederea amenajării unui teren de sport cu gazon artificial şi iluminat nocturn.

 

Aşteptare de câţiva ani

 

Proiectul pentru reabilitarea sediului CETIN a aşteptat mai bine de doi ani să primească la propriu finanţare.

În 2011, pe când Elena Udrea era ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, aceasta a semnat, la Bistriţa, patru mari proiecte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR), care urmau să fie implementate in judeţul Bistriţa – Năsăud. Mai precis, aceste proiecte prevedeau modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistriţa, amplasarea de camere video în zonele aglomerate ale oraşului şi în centrul istoric şi totodată reabilitarea „Casei cu Lei” de pe strada Nicolae Titulescu, lucrare care în acest moment finalizată. La acea vreme proiectul pentru reabilitarea sediului CETIN a primit doar o aprobare teoretică din partea Elenei Udrea, nu şi finanţarea necesară din cauza lipsei de la dosar a unor documentaţii.

Conform documentaţiei, obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea serviciilor sociale oferite de Autoritatea Publică Locală a Municipiului Bistriţa, prin reabilitarea şi modernizarea centrului pentru tineret, în vederea creşterii calităţii capitalului uman din municipiu, ceea ce determină dezvoltarea socială şi creşterea economică a municipiului şi a Regiunii Nord-Vest, şi implicit dezvoltarea durabilă a centrului urban al municipiului Bistriţa.

Acum patru ani, tocmai pentru punerea în aplicare a acestor proiecte, imobilul de pe strada Liviu Rebreanu a fost trecut în proprietatea municipiului. Astfel, prin HCL nr. 59/26.03.2009, se prevede: „Se aprobă trecerea din proprietatea privată a Statului Român în proprietatea privată a municipiului Bistriţa a imobilelor situate în municipiul Bistriţa, str. Liviu Rebreanu nr.18, identificate în CF Bistriţa nr. 3896, nr. topo. 1138/1 respectiv 1139/1 şi a terenului aferent în cotă de 828,7/909 mp, în vederea realizării proiectului «Reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret CeTin – str. Liviu Rebreanu nr.18» conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Prin pixul Elenei Udrea, practic, municipalitatea s-a ales doar cu nişte semnături, care dădeau bine în ochii electoratului şi pentru o parte şi pentru alta, dar cam atât, fiindcă în cele din urmă Ministerul Dezvoltării a refuzat finanţarea. Drept urmare, municipalitatea bistriţeană a acţionat în instanţă decizia celor de la Bucureşti, însă au pierdut. A urmat o nouă fază de documentaţii şi obţinere de avize pentru demararea proiectului dar se pare că, deşi peste un an se doreşte ca lucrările să fie finalizate, municipalitatea încă se încurcă în documentaţii, care mai înghit nişte bani de la buget.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.