Estimările financiare pe care administraţiile judeţene le întocmesc o dată sau de două ori pe an, funcţie de cerinţele Ministerului Finanţelor, se dovedesc a fi exact degeaba. Cel puţin asta reiese din documentele întocmite de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în care sunt înserate estimările privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi a sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în perioada 2014 – 2018.

Conform centralizatoarelor întocmite în toamna anului trecut, precum şi în luna ianuarie dar şi în luna august anul acesta, nici o estimare nu „puşcă” cu realitatea.

 

În luna ianuarie anul acesta, conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a alocat aproximativ 14,8 milioane lei din cote defalcate din TVA şi din impozitul de 20% pe venit primăriilor din judeţ pentru echilibrarea bugetelor locale.

Deşi în luna octombrie anul trecut consilierii judeţeni au aprobat o proiecţie bugetară pentru perioada 2014-2017, în care sunt incluse şi repartizările de sume către unităţile administrativ teritoriale din Bistriţa-Năsăud pentru echilibrarea bugetelor locale, preşedintele Radu Moldovan nu a respectat-o deloc şi a împărţit la începutul anului, din pix, banii după propria voie. Numai că odată cu repartizarea efectivă a sumelor din cotele defalcate din TVA şi din impozitul pe profit a fost întocmită o a doua proiecţie pentru următorii trei ani. Valorile care apar aici menţionate nu coincid absolut deloc cu ceea ce se estimase cu doar trei luni în urmă.

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean care a avut loc în ultimele zile ale lui august, consilierilor judeţeni le-a fost prezentată şi suspusă la vot o altă estimare, de data aceasta pentru intervalul 2015 – 2018. Însă pentru anii care s-au făcut deja estimări anterioare, fiind vorba mai precis de 2015 – 2017, se vede cu ochiul liber că nici de data aceasta nu avem aceleaşi valori.

Să vedem despre ce este vorba cu date concrete, comparând cele trei estimări aprobate de Consiliul Judeţean în octombrie 2013, ianuarie 2014 şi august 2014. Totodată prezentăm şi sumele care au fost repartizate efectiv în ianuarie 2014, unităţilor administrativ teritoriale, din sume defalcate din TVA şi impozit pe venit pentru acest an, luând exemplu doar câteva primării bistriţene. În plus, dacă ar fi să luăm de bune respectivele estimări, atunci ar trebui să credem că în Bistriţa-Năsăud curge lapte şi miere.

 

Bistriţa-Bârgăului, a primit mai mult decât s-a estimat

Astfel, în octombrie 2013, în cazul comunei Bistriţa-Bârgăului estimările cotei de 20% din sume defalcate din TVA pentru 2014 se ridică la 87.000 lei. În luna ianuarie însă au primit 100.000 lei. Pentru anul 2015, pentru aceeaşi unitate administrativ teritorială, cota de 20% din sume defalcate din TVA era estimată la 55.000 lei, însă în ianuarie 2014 estimarea pentru 2015 este cu totul alta, de 70.000 lei. În luna august avem cu totul altă valoare pentru 2015, de 112.000 lei. Şi pentru anul 2016 estimările diferă. Astfel, în august 2013 valoare cotei defalcate din TVA era estimată la 55.000 lei, în ianuarie şi august avem deja o sumă mai mare, de 72.000 lei. Pentru 2017, în august 2013 suma estimată era de 55.000 lei, în ianuarie 2014 – 74.000 lei, iar în august – 73.000 lei.  Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte cotele defalcate din impozitul pe venit. Astfel în octombrie 2013, pentru Bistriţa-Bârgăului estimările pentru anul 2014 se ridicau la 102.000 lei, însă în ianuarie li s-a repartizat 100.000 lei. Tot în octombrie 2013 estimările pentru anul 2015 se ridicau la 63.000 lei, în ianuarie la 70.000 lei, iar în luna august avem o valoare de 111.000 lei.

Pentru anul 2016, estimările din luna octombrie a anului trecut în cazul comunei Bistriţa-Bârgăului anunţau o valoare de 65.000 lei, în ianuarie 2014 suma era deja ceva mai mare – 70.000 lei, iar în august – 72.000 lei.

 

Dacă ai primar PSD, dai dublu

Excepţie nu face nici cazul comunei Budeşti, fiindcă estimările sunt de fiecare dată altele, ca să nu mai vorbim că atunci când sunt repartizaţi banii efectiv nici măcar nu se ţine cont de respectivele estimări. Astfel, în luna august 2013 pentru Budeşti, din cote defalcate din TVA pentru anul 2014 se estima suma de 52.000 lei. Au primit însă mult mai mult – 100.000 lei.

Pentru 2015 pentru comuna Budeşti în octombrie 2013 se estima că îi va fi repartizată suma de 33.000 lei, însă în ianuarie 2014 valoarea era cu totul alta – 45.000 lei. Conform documentelor prezentate în şedinţa de luna trecută a Consiliului Judeţean ultimele estimări pentru comuna Budeşti sunt cu totul altele, valoarea cotei de 20% din TVA ridicându-se la 43.000 lei pentru 2015.

Din cotele defalcate din impozitul pe venit în octombrie anul trecut estimările pentru 2014 pentru comuna Budeşti erau de 61.000 lei, însă trei luni mai târziu au primit 100.000 lei. Previziunile pentru 2015 sunt şi ele diferite. Astfel, în octombrie 2013 estimările erau de 38.000 lei, în ianuarie 2014 ajung la 46.000 lei, în timp ce în august sunt şi mai mari, de 66.000 lei. Datele nu sunt aceleaşi nici pentru 2016. Astfel, în octombrie anul trecut se estima pentru comuna Budeşti suma de 39.000 lei, în ianuarie a ajuns la 47.000 lei, în timp ce luna trecută se estima că îi va fi repartizată o sumă de 44.000 lei.

Un alt exemplu în care ce e scris pe hârtie nu puşcă deloc cu ceea ce se repartizează de fapt este comuna Lechinţa. În toamna anului trecut estimarea pentru anul acesta în cazul cotei defalcate din TVA era de 125.000 lei, dar trei luni mai târziu i s-a repartizat din pix dublu, adică 250.000 lei. Pentru anul 2015, în octombrie anul trecut se estima că Lechinţa va primi din cote defalcate din TVA suma de 79.000 lei, însă în ianuarie valoarea este alta, de 90.000 lei. Luna trecută datele sunt cu totul altele, astfel că administraţia judeţeană prevede că Lechinţa va primi anul viitor din cote defalcate din TVA suma de 161.000 lei.

În ceea ce priveşte cotele defalcate din impozitul pe venit, CJ BN estima în octombrie anul trecut că Lechinţei i se va repartiza în 2014 suma de 148.000 lei, numai că acesteia i s-a dat în realitate 250.000 lei. Pentru 2015 estimările din toamna anului trecut ajungeau la 91.000 lei, au rămas la aceeaşi valoare şi în ianuarie 2014, dar în august au ajuns la 160.000 lei. Situaţie similară şi pentru 2016: 94.000 lei, estimaţi în octombrie 2013 şi ianuarie 2014, şi 105.000 lei, luna trecută.

 

La opoziţie tai tot ce se poate

Comuna Spermezeu este un alt exemplu. Astfel pentru 2014 suma care ar fi urmat să fie repartizată din cote defalcate din TVA era de 76.000 lei, însă în realitate Spermezeul a primit doar 25.000 lei. Pentru 2015 estimările s-au ridicat în toamna anului trecut la 49.000 lei, în ianuarie 2014 la 60.000 lei, iar luna trecută valoarea era de 98.000 lei. Şi în ceea ce priveşte estimările pentru 2016 situaţia nu diferă. Astfel, în octombrie anul trecut suma estimată era de 49.000 lei, în ianuarie 2014 previziunile erau altele – 62.000 lei, dar în august suma este de 64.000 lei.

Previziunile nu coincid cu realitatea nici în cazul cotelor din impozitul pe venit. Astfel anul trecut era estimat ca Spermezeului să îi fie repartizată, în 2014, suma de 91.000 lei, însă s-au dat doar 25.000 lei. Pentru 2015, estimările sunt de 55.000 lei în octombrie 2013, de 61.000 lei în ianuarie anul acesta şi de 99.000 lei, luna trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.