Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

Pentru cinstirea Zilei Unirii, Instituţia Prefectului-Judeţul Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa, împreună cu Garnizoana Bistriţa, organizează, în data de 24 Ianuarie 2015, activităţi aniversare dedicate Marii Sărbători.

Programul este următorul:

-Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, începând cu ora 13, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în municipiul Bistriţa, Piaţa Unirii:

-Ceremonial militar-religios:
-acordarea onorului militar;
-salutul Drapelului de Luptă;
-intonarea Imnului Naţional al României;
-oficierea serviciului religios;
-alocuţiuni;
-depunerea coroanei de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza;
-spectacol oferit de Centrul Cultural Municipal;
-defilarea gărzii de onoare;
-Hora Unirii

„Facem menţiunea că se va depune o singură coroană, asigurată prin grija prefectului judeţului, care invită parlamentarii judeţului, autorităţile şi şefii instituţiilor publice organizate în judeţ, comandanţii instituţiilor judeţene din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, preşedinţii formaţiunilor politice, conducătorii asociaţiilor şi fundaţiilor, să se alăture acestui moment.
Cetăţenii judeţului sunt aşteptaţi să se bucure împreună de această sărbătoare de suflet a tuturor românilor”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.