În două zile de control, efectuat de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice, la 18 agenți economici, au fost confiscate câteva sute de produse contrafăcute în valoare de peste 28.000 lei. Totodată, oamenii legii au aplicat amenzi în cuantum total de peste 26.000 lei.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în perioada 4-5 decembrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au acționat pentru descoperirea și combaterea infracționalității din domeniul proprietății intelectuale. Astfel, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate la 18 operatori și agenți economici din județul Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în flagrant două infracțiuni de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Oamenii legii au descoperit 504 articole de îmbrăcăminte și accesorii contrafăcute, expuse spre comercializare către public în două magazine din orașele Beclean și Năsăud.

Valoarea articolelor de îmbrăcăminte contrafăcute se ridică la 28.189,5 lei și au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot cu ocazia verificărilor desfășurate, polițiștii au constatat nereguli pe care le-au sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 26.500 lei. În total au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor legii privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și una pentru nerespectare prevederile normelor legale privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Polițiștii bistrițeni avertizează că acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.