Procurorul Mircea Negulescu, cunoscut drept ”Portocală” va fi sancționat pentru a doua oară. Acesta a cerut unui coleg date dintr-un alt dosar. Astfel, astăzi, Inspecţia Judiciară propune din nou sancţionarea fostului procuror al DNA Ploieşti Mircea Negulescu, pentru abateri disciplinare, stabilind că acesta a cerut unui magistrat informaţii despre interceptări dintr-un dosar. Secţia pentru procurori în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii va decide, în baza raportului Inspecţiei Judiciare, sancţiunea în cazul procurorului Mircea Negulescu.

Acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare în cazul lui Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, în prezent la Parchetul Judecătoriei Câmpina, suspendat din funcţie, a avut loc în 3 mai şi a vizat abaterile disciplinare prevăzute de articolul 99 din Legea 303/2004, respectiv “manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi “imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror”, notează cei de la news.ro.

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul Mircea Negulescu a avut un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul Parchetului, în timpul programului de lucru.

Discuţiile au fost purtate “în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta”, arată Inspecţia Judiciară.

De asemenea, Mircea Negulescu a solicitat unui procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar.

Acţiunea disciplinară a fost trimisă Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea lui Mircea Negulescu relatează EVZ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.